Ce vedete de la noi fentează traficul pe două roți? Ei au renunțat la mașină!

Actualizat:

Da, te poți deplasa rapid și economic fără să mai folosești mașina. Aceste vedete de la noi s-au orientat către un mijloc de transport elegant și eficient.

thumbnail OK Ghenea Ipate Nicolai jpg

Chiar dacă decongestionarea traficului din București sau din alte orașe mari din țară este un vis frumos, dar greu de atins, exemplul unor staruri care au renunțat la mașină, preferând să se deplaseze pe două roți, poate fi un îndemn și pentru alți români care se încăpățânează să stea mult și bine la volan. 

E vorba despre un scurter, dar nu orice fel de scuter, ci unul care te face să arăți mai bine decât în scaunul de șofer al unui bolid scump: Vespa (viespe în italiană), simbolul absolut al acelei dolce vita italienești.

În 1946, odată cu sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, compania aeronautică Piaggio se află într-o fundătură: războiul se terminase și Italia nu mai avea voie să producă piese pentru avioane. Enrico Piaggio nu s-a lăsat însă descurajat și s-a hotărât să se angajeze în comercializarea unui nou mod de transport: modern, economic, manevrabil și ușor cu două roți.

Era începutul unei lungi povești care avea să revoluționeze nevoia de mobilitate și de libertate. Cum celebrele scutere italiene împlinesc anul acesta 76 de ani de la primul model dezvăluit de Enrico Piaggio, în 1946, te invităm să descoperi ce vedete le conduc prin traficul de la noi.

Ei bine, comunitatea Vespa din țară este în continuă creștere, din aceasta făcând parte și unele dintre vedete autohtone precum Paul Ipate, Nicolai Tand, Mădălina Ghenea și Mihai Petre, care sunt fericiți că au găsit o modalitate utilă și elegantă de a elimina problema traficului tot mai aglomerat. 

Clubul Vespa România și Vespa Club București sunt cele mai mari comunități de fani și deținători al acestui scuter iubit și versatil în România și rulează în luna august o campanie de redescoperire a istoriei Vespa pe paginile lor de social media, numită “Vespa History, în fiecare zi”.

Foto: Instagram



Recente pe Ok! Magazine

biroul de acas n sezonul rece confort i funcionalitate jpg
okmagazine jpg
therme jpeg
imagine principala jpg
okmagazine ro   Vin zilele ploioase Cum să ai grijă de încălțămintea preferată pentru a o păstra ani la rând jpg
AccessABILITY Expo 2026 Politehnica jpg
pisici istock jpg
cat de des cureti pensulele de machiaj si cum le pastrezi corect jpg
e12908f73f04f160308bdb977db971f46f jpg
e1ff8f1326dde267bb823d769db96fcedf jpg
OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg