Cele mai bune filme ale lui Alejandro González Iñárritu

Actualizat:
Alejandro González Iñárritu  GettyImages 512960816 jpeg

Anul acesta a fost al doilea an consecutiv în care Alejandro González Iñárritu a câştigat un premiu Oscar pentru cel mai bun regizor. Dacă anul acesta ”Revanant” a fost pelicula care i-a adus mult râvnita statuetă, anul trecut, ”Birdman” a fost filmul pentru care regizorul mexican a primit distincţia de cel mai bun regizor.

Anul acesta, a câştigat statueta Oscar pentru filmul ”Revenant”

Şi cum filmele regizat de Alejandro González Iñárritu s-au dovedit a fi mai toate de succes, ne-am gândit să le readucem în atenţie. Iată, aşadar, o listă a celor mai bune filme ale lui Alejandro González Iñárritu!

image

Biutiful (2010) a fost nominalizat la două premii Oscar în 2011, pentru cel mai bun actor în rol principal, dar şi pentru cel mai bun film străin al anului. Drama spune povestea lui Uxbal (jucat de Javier Bardem), care locuieşte într-un cartier sărăcăcios din Barcelona şi care este implicat într-o serie de afaceri ilegale pentru a le asigura celor doi copii ai săi traiul decent.

image

Babel (2006) i-a adus celebrului regizor două nominalizări la premiile Oscar din 2007, dar şi una la Globurile de AUR. Babel reprezintă povestea a patru cupluri, din ţări diferite, care trec prin accidente groaznice. Legaţi de imprejurări, dar separaţi de continente, cultură, limbă, fiecare personaj descoperă că familia e cea care-ţi oferă până la urmă mângâiere. În acest film, care a fost filmat pe trei continente şi-n trei limbi diferite, Alejandro González Iñárritu explorează cu un realism cutremurător natura barierelor care par să separe omenirea.

image

Amores Perros (2000) a câştigat un premiu BAFTA în 2002 pentru cel mai bun film străin, fiind regizat de nimeni altul decât Alejandro González Iñárritu. Şi acest film are la bază mai multe poveşti care se succed la momentul oportun. Amores Perros a fost considerat de mai mulţi cinefili drept un film de o sinceritate abrupt, care arată chipul hidos al violenţei şi al trădării.

21 Grams (2003) a fost nominalizat în 2004 de către Central Ohio Film Critics Association la categoria ”cel mai bun scenario original”. Filmul regizat de Alejandro González Iñárritu spune povestea profesorului Paul Rivers (jucat de Sean Penn), care are probleme serioase cu inima, şi care este nevoit să facă un transplant de inimă. Povestea lui se complică atunci când transplantul îl transform într-o victimă a remuşcărilor.

Alte filme bune de-ale lui Alejandro González Iñárritu: ”Mother and child”, ”Nine lives”, ”September 11”, Rudo y Cursi”, etc.



Recente pe Ok! Magazine

OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg
PRIMARK (11) jpg
4 pasi pentru un machiaj potrivit in prima zi la un job nou jpg
biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg