Cele mai bune filme ale lui Alfred Hitchcock

Să vedem, aşadar, care sunt cele mai bune filme ale lui Alfred Hitchcock

# Saboteur – în timpul celui de-al doilea război mondial, Barry Kane (Robert Cummings), un muncitor într-o fabrică de avioane din California este acuzat că a provocat un incendiu în urma căruia a murit prietenul lui. El dă vina pe un bărbat misterios numit „Fry” (Norman Lloyd). Iar întregul film este focusat pe elucidarea acestui caz. Interpretările lui Cummings şi Lloys şi scena confruntării finale petrecută chiar pe Statuia Libertăţii fac din această peliculă din 1942 unul dintre cele mai bune filme ale lui Alfred Hitchcock.

#The Man Who Knew Too Much – această peliculă din 1956 este de fapt acelaşi proiect făcut de Hitchcock prin anii ’30, updatat graţie unei distribuţii strălucitoare, cu James Stewart şi Doris Day, care interpretează un cuplu căsătorit, plecat cu fiul lor în vacanţă în Maroc. Într-o piaţă din Marrakesh, soţii asistă la înjunghierea unui individ, care, rănit, se apropie de ei şi în acel moment descoperă că victima este Louis deghizat – adică francezul pe care îl cunoscuseră cu câteva zile înainte când plecaseră din Casablanca. Omul înjunghiat apucă să şoptească faptul că un om de stat va fi asasinat la Londra curând, iar soţii Mc Kenna trebuie să contacteze autorităţile. Aşa se declanşează acţiunea, cu o intrigă internaţională, iar dacă la asta adăugăm coloana sonoră, cu piesa a lui Doris Day devenită hit clasic, „Que Sera, Sera”, e limpede că avem de-a face cu un succes. Melodia a câştigat, de altfel şi un Oscar, iar Hitchcock a fost nominalizat la Palme D’Or.

#The Birds – în acest caz, desigur, mulţi considerp că nu avem de.a face cu unul dintre cele mai bune filme ale lui Hitchcock, ci chiar cel mai bun film – şi ultimul mare thriller al regizorului. De care, se leagă, însă, un mare succes, filmul fiind nominalizat la Oscar, pentru cele mai bune efecte speciale, dar şi un scandal – din cauza actriţei din rolul principal, mama lui Melanie Griffith şi muza marelui regizor, actrişa Tippi Hedren. Pe atunci, era o ilustră necunoscută, remarcată de Alfred într-o reclamă TV (graţie filmului, a luat Globul de Aur pentru debut). Fascinat de frumuseţea ei specială, regizorul s-a decis să facă din ea o stea. Era, probabil, o provocare care-l anima pe genialul sexagenar ce gustase până atunci din plin succesul şi resimţea, poate, o doză de plafonare. Tippi avea zero experienţă ca actriţă. Iar el era un zeu în lumea cinematografiei. Începutul a fost promiţător, ea povestind acum câţiva ani pentru “Daily Telegraph”, că a învăţat enorm de multe lucruri de la el. Treptat, însă, pasiunea regizorului a căpătat accentele unei obsesii periculoase: el îi spunea cu ce să se îmbrace, cum să se machieze, ce să mănânce, el angajase oameni care s-o urmărească până acasă pentru a se asigura că nu se vede cu alţi bărbaţi. Ba chiar ceruse să i se analizeze şi scrisul de mână, pentru a afla mai multe despre lumea ei interioară. Tippi se simţea înconjurată din toate părţile de un bărbat care, dincolo de respectul profesional, îi provoca repulsie fizică. În joc erau, însă, succesul şi faima. Astfel că Tippi s-a decis să strângă din dinţi şi să reziste până la capătul filmărilor. După refuzul ei repetat în faţa avansurilor regizorului, s-a declanşat criza: Hitchcock a început s-o hărţuiască drept pedeapsă, punctul culminant fiind chiar filmarea unei scene din “Păsările”, cînd ea urcă în pod şi este atacată de zburătoare. De data aceasta, Hitch îi pregătise, însă, o surpriză macabră: nu mai erau ciori mecanice, ci păsări vii, dresorii făcând din ea o ţintă, la nemiloasa poruncă a regizorului.

#Notorious – Cary Grant este T.R. Devlin, un agent care o recrutează pe Alicia Huberman (Ingrid Bergman), fiica unui spion nazist – iar misiunea ei va fi chiar să se infiltreze într-o organizaţie de nazişti  care s-au mutat în Brazilia după cel de-al doilea război mondial. Dar cum Devlin şi Alicia ajung să se îndrăgostească, lucrurile se complică atunci când superiorii îi cer lui Devlin s-o convingă să-l seducă pe unul dintre nazişti, prieten al tatălui ei şi unul dintre liderii organizaţiei. Filmul a fost nominalizat la Oscar pentru cel mai bun scenariu.

#Rear Window – pelicula din 1954 vine din nou cu o distribuţie de zile mari, cu James Stewart şi Grace Kelly. Şi ne arată ce poate face Hitchcock pornidn de la o idee simplă – un om crede că a fost martorul unei crime de la fereastra casei sale. Mai exact, crede că unul dintre vecinii săi şi-a ucis soţia şi devine obsedat de această idee. Filmul a primit patru nominalizări la Oscar – cea mai bună regie, cel mai bun scenariu, cea mai bună cinematografie, cel mai sunet.

# Vertigo –Hipnotizanta poveste, în care un detectiv încearcă să descifreze o crimă misterioasă, este bazată pe romanul din 1954 al lui Boileau-Narcejeac, “D’entre les morts”. Detectivul, forţat să se retragă prematur la pensie din cauza unui incident în câmpul muncii care l-a lăsat cu teama de înălţime şi episoade de vertij, este unul dintre actorii preferaţi ai lui Hitchcock, James Stewart. Capul de afiş feminine este, de data aceasta, Kim Novak, în rolul soţiei lui Gavin Elster, care îl angajează pe detective s-o urmărească, fiindcă are un comportament ciudat. Acestea sunt ingredientele thrillerului psihologic din 1958 care nu avea cum să lipsească dintre cele mai bune filme ale lui Alfred Hitchcock.

#Psycho – inspirat de povestea criminalului în serie Ed Gein, Hitchcock a manevrat această poveste într-un stil foarte personal, catalogat de unii critici ai vremii drept stil de mâna a doua. Dar care a rămas cel mai bun film horror al tuturor timpurilor, Anthony Perkins şi Janet Leigh creând, sub bagheta lui Hitchcock, o serie de scene nemuritoare ale genului. Filmul din 1960 a fost nominalizat la patru premii ale Academiei Americane de Film, printre care cele pentru regie şi cinematografie.

#North by Northwest – fără îndoială cel mai bun film al lui Alfred Hitchcock. Iar asta şi datorită şarmantului Cary Grant, care face aici un rol memorabil, cel al lui Roger O. Thornhill, un om a cărui identitate este confundată, ajungând să fie urmărit cu agresivitate de agenţii unei organizaţii secrete. Pelicula din 1959 i-a pus lui Hitchcock coroana de maestru al suspansului, fiind nominalizată la trei premii Oscar, printre care pentru cel mai bun scenario, semnat de Ernest Lehman.