Cele mai bune filme cu Nick Nolte

Actualizat:
Cele mai bune filme cu Nick Nolte jpeg

Nicholas King Nolte este unul dintre cei mai cunoscuţi actori americani, născut la 8 februarie 1941 în Omaha, Nebraska. Nolte a atras atenţia publicului prima oară în 1976 când a apărut în mini-seriile televizate Rich Man, Poor Man, realizate după romanul lui Irwin Shaw.

image

De atunci, a apărut în peste 40 de filme, jucând în roluri foarte diferite. Diversitatea personajelor, statura atletică şi vocea gravă sunt doar câteva caracteristici ale actorului. Primul rol major într-un film a fost în The Deep, în 1977, când a jucat alături de Jacqueline Bisset şi Robert Shaw.

Cele mai bune filme cu Nick Nolte – The Prince of Tides, în rolul unui frate iubitor ce doreşte să îşi ajute sora cu orice preţ

Unul dintre cele mai bune filme cu Nick Nolte este The Prince of Tides, 1991, este filmul în care actorul a reuşit să dea întreaga măsură a valorii sale. Joacă rolul lui Tom Wingo, un antrenor de fotbal şomer, care are o căsnicie eşuată şi o mamă teroristă. Tom are o soră geamănă, Savannah, care şi ea are o viaţă amărâtă, cu un soţ agresiv şi un copil dezaxat, iar Tom îşi doreşte din toată inima să o ajute pe sora sa. Cu această ocazie, o întâlneşte pe Susan, psihiatrul care o ajută pe Savannah. Astfel, descoperirea problemelor din trecut şi aflarea unor adevăruri neplăcute îi fac pe cei doi să găsească drumul spre o viaţă normală.

image

Un alt film extrem de apreciat cu Nick Nolte este The Thin Red Light, 1998, care este o adaptare a regizorului Terrence Malick după romanul autobiografic al lui James Jones, ce se focusează pe conflictul de la Guadalcanal, în Al Doilea Război Mondial. Filmul urmăreşte schimbările, suferinţele şi descoperirile din viaţa unor oameni care trec prin situaţii limită, situaţii dificile. Filmul este povestea unei bătălii crâncene şi explorează, ca şi cartea fostului soldat James Jones, prieteniile sau duşmăniile care se formează între soldaţi.

Cele mai bune filme cu Nick Nolte – Warrior şi The Thin Red Light

Un alt film printre cele mai bune filme cu Nick Nolte, ceva mai recent este şi Warrior, 2011, care prezintă povestea unui puşcaş marin întors acasă după mult timp, care îşi propune să reintre în competiţiile de arte marţiale mixte şi să câştige turneul Sparta, cel mai mare premiu pus în joc în istoria acestui sport.

image

Mulholland Falls, 1996, descoperă Los Angelesul anilor 1950, când patru membri Hat Squad, o echipă specială a poliţiei investighează o crimă în spatele căreia se află oameni importanţi. Aceştia nu ezită să încalce legea, dacă acest lucru este în favoarea lor. În spatele unei femei ucise se ascund dovezi ce scot la iveală implicarea unui general al armatei americane şi şefului Comisiei pentru Energie Atomică. De aici în acolo intriga filmului se complică, dezvăluind tot mai mult dorinţa de putere şi dragoste ascunsă.

Affliction, 1997, este şi el pe lista celor mai bune filme cu Nick Nolte. Un poliţist cu o poveste de viaţă destul de mohorâtă, a cărei singură alinare este nou iubită, începe o anchetă pe cont propriu în căutarea ucigaşului crimei săvârşite în apropierea orăşelului în care îşi duce viaţa tihnită.

image

Cele mai bune filme cu Nick Nolte – deşi specialitatea actorului sunt filmele de acţiune şi comediile sunt pe placul său

O comedie excelentă cu Nick Nolte şi unul dintre cele mai bune filme cu el este şi Three Fugitives, 1989, care prezintă povestea unui fost puşcăriaş, care eliberat merge la bancă să depoziteze banii câştigaţi în spălătoria puşcăriei. La bancă, un infractor tocmai jefuieşte seiful şi îl ia ostatic pentru a scăpa. Fostul puşcăriaş află povestea din spatele jafului, un tată care trebuie să facă rost de bani pentru a-şi ajuta fetiţa. O comedie plăcută ce merită revăzută oricând.

48 Hr, 1982 şi Another 48 Hr, 1990 sunt două dintre cele mai bune filme cu Nick Nolte. Actorul, în rolul unui poliţist, care are nevoie de un delincvent pentru rezolvarea unui caz. Deşi nu se plac, cei doi au nevoie unul de celălalt timp de 48 de ore. în Another 48 Hr lucrurile se complică, poliţistul îşi riscă viaţa şi cariera pentru a aduce în faţa justiţiei un infractor, alături, bineînţeles de coechipierul său. Conflictele dintre cei doi iau sfârşit la final, când poliţistul este salvat de la moarte de cel căruia nu îi acorda prea mult credit. Eddie Murphy şi Nick Nolte faco echipă pe cinste în aceste filme.



Recente pe Ok! Magazine

PRIMARK (11) jpg
4 pasi pentru un machiaj potrivit in prima zi la un job nou jpg
biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg
cele mai bune genti dama din piele naturala si ecologica ce merita cumparat (1) jpg
elegan a i stil in salile de joc din monte carlo pove ti din lumea exclusivista a aristocra iei jpg
e1298c7d6055b6fff68e4c7d7e2f9fb7d4 jpg
Poza okmagazine png
Băile Govora jpg
okmagazine ro 261 0 jpg
Idei care îi ajută pe copii să învețe cu mai multă plăcere magnific jpg
NIBIRU conferință de presă la final de sezon jpg
e1cfaa906adc88ab6497753147d5d2991c jpg
cum iti potrivesti machiajul cu tinuta jpg