Cele mai bune filme româneşti de după Revoluţie

Să vedem, aşadar, un top 10 al celor mai bune filme româneşti de după Revoluţie

„Balanţa” (1992) - Primul film românesc important de după Revoluţie, chiar despre lumea anului 1988, înainte de căderea comunismului – o poveste spusă într-un stil direct de Lucian Pintilie, care a intrat în competiţia Festivalului de Film de la Cannes din 1992, cu o distribuţie extraordinară: Maia Morgenstern, Răzvan Vasilescu, Victor Rebengiuc, Dorel Vişan, Mariana Mihuţ, Gheorghe Visu, Dan Condurache, Leopoldina Bălănuţă, Magda Catone

„Cel mai iubit dintre pământeni” (1993) – deşi cu modificări faţă de romanul lui Marin Preda, această ecranizare în regia lui Şerban Marinescu rămâne un film aparte în peisajul cinemtografic postrevoluţionar – iar rolul lui Petrini unul de referinţă în cariera regretatului Ştefan Iordache.

„Marfa şi banii” (2001) - Un tânăr din Constanţa care deţine propria afacere (vinde la geamul apartamentului) îşi doreşte să se extindă şi să-şi cumpere chioşc, dar nu are deocamdată mijloace. Un grangur local îi oferă o sumă importantă de bani pentru un transport în aparenţă simplu: o geantă care trebuie dusă la Bucureşti, la o adresă precisă. Altfel spus, nucleul unei poveşti cu care Cristi Puiu se făcea remarcat în filmul românesc, aducând un suflu cu totul nou  - nu doar prin poveste şi stil regizoral, ci şi prin distribuţie – căci vorbim de filmul cu care s-au lansat Dragoş Bucur şi Alexandru Papadopol.

„Filantropica” (2002) – Comedia lui Nae Caranfil nu poate lipsi din niciun top al celor mai bune filme româneşti de după revoluţie. După debutul cu „E periculoso sporgersi”, urmate de „Asfalt Tango” şi „Dolce far niente”, „Filantropica” e considerată până acum apogeul lui Caranfil.

„Moartea Domnului Lăzărescu” (2005) – o radiografie dureroasă a sistemului medical românesc, plecând de la un caz real al unui pacient plimbat între spitale până când a murit. O poveste cu accente de umor dar greu digerabilă prin realismul său. Şi un film purtând semnătura lui Cristi Puiu, care a câştigat Premiul Secţiunii “Un Certain Regard” la Cannes.

“A fost sau n-a fost” (2006) – unul dintre cele mai bune filme româneşti de după Revoluţie despre Revoluţie, dar din perspective celor 16 ani care se scurseseră de-atunci. Într-un orăşel liniştit la est de capitala, Jderescu, patronul unui post TV local, are doi invitaţi pentru a-şi împărtăşi amintirile gloriei lor de revolutionari. O poveste pentru care Corneliu Porumboiu a câltigat premiul de debut la Cannes.

“California dreamin’” (2007) - Filmul regretatului Cristian Nemescu, chiar dacă a rămas "Nesfârşit", este o producţie distinsă cu multiple trofee la festivalurile de film de la Cannes, Bruxelles sau Londra. Scenariul pleacă de la o întâmplare reală petrecută în 1999, în timpul conflictului din Kosovo, când un şef de gară dintr-un sat românesc a oprit un tren NATO, iar distribuţia a fost una special, românilor Răzvan Vasilescu, Andi Vasluianu şi Maria Dinulescu alăturându-li-se faimosul actor Armand Assante.

“4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” (2007) – Filmul lui Cristian Mungiu despre drama avorturilor în perioada comunistă nu mai are nevoie de nicio prezentare. Pelicula în care Vlad Ivanov dă un recital actoricesc impresionant este considerată de mulţi şi cel mai bun film românesc de după Revoluţie datorită distincţiei supreme obţinute la Cannes, premiul Palme d’Or.

“Eu când vreau să fluier fluier” (2010) – un alt film care a adus glorie cinematografiei româneşti, cu 18 distincţii la diverse festivaluri de film, printre care cele de la Stockholm şi, mai important, de la Berlin – unde a obţinut Ursul de Argint. După patru ani petrecuţi într-un penitenciar pe malul Dunării, Silviu (interpretat de George Piştereanu) a avansat în ierarhia de dormitor, devenind Jupân. Cu două săptămâni înainte de eliberare, primeşte o vizită neaşteptată. El află că mama lui s-a întors acasă după mult timp din Italia şi vrea să îl ia pe fratele lui mai mic. Silviu are cinci zile să găsească o soluţie. Cele cinci zile devin o eternitate când Silviu se îndrăgosteşte de o studentă frumoasă la Sociologie – vorbim, desigur, de personajele interpretate de Ada Condeescu şi de un George Piştereanu pe care îl aşteptăm să revină cu un rol bun.

“Poziţia copilului” (2013) – Este pelicula cu care Călin Peter Netzer a luat Ursul de Aur la Berlin, despre o mamă acaparatoare cu fiul săuajuns la vârsta maturităţii – două personaje interpretate magistral de Luminiţa Gheorghiu şi Bogdan Dumitrache.