Cele mai bune metode pentru a scăpa de rutina din relaţie

Actualizat:
1 elefant ro jpg jpeg

Primele luni de relaţie sunt întotdeauna minunate, un fel de basm care nu ar trebui să se mai termine vreodată. Sunteţi la început de drum, aşa că în fiecare zi descoperiţi ceva nou despre celălalt, iar lucrurile mărunte pe care le faceţi împreună vă aduc o bucurie imensă. În timp însă, chiar dacă iubirea şi sentimentele voastre rămân acolo, la locul lor, începe să se instaleze treptat şi rutina.

Dar nu, nu e neapărat vina voastră. Adesea, rutina este consecinţa ritmului haotic al vieţii în care am ajuns să trăim. Sunt prea multe de făcut, totul se întâmplă foarte repede, aşa că rar se întâmplă să mai poţi lua o pauză, să reflectezi, să le acorzi timp şi atenţie celor apropiaţi, să investeşti în relaţia ta. O misiune dificilă, dar nu imposibilă! Partea bună este că, atunci când vine vorba de evadarea din rutina de cuplu, există o mulţime de soluţii la care poţi recurge pentru a scăpa de monotonie.

Fă-i câte o mică surpriză în fiecare zi

Nu trebuie să fie ceva ieşit din comun sau să îţi dea bugetul de tot peste cap. Uneori, un mic dejun pregătit dinainte şi adus la pat sau o încurajare drăguţă înaintea unei zile pline sau a unei întâlniri importante reprezintă cel mai frumos gest pe care îl poţi face pentru el. Simplul fapt că îi arăţi că eşti lângă el şi că vrei să fie fericit contează enorm.

De asemenea, puteţi să vă creaţi un ritual doar al vostru, o zi pe săptămână, de exemplu, în care să vă faceţi câte o surpriză. Dacă are un parfum preferat, îi poţi lua unul pe care să-l ascunzi sub perna lui, să-l găsească înainte de culcare. Dacă este un colecţionar pasionat (de ceasuri, machete auto sau orice altceva), ajută-l să-şi extindă selecţia de piese. Sunt o mulţime de idei simpatice pentru tradiţionalele surprize de cuplu, important este să vă ţineţi de el şi, bineînţeles, să fie reciproc.

Schimbaţi peisajul cât mai des

Oricât de bine ar fi la voi acasă, o ieşire săptămânală e binevenită. Va fi un prilej grozav să interacţionaţi mai mult, să fiţi mai atenţi la voi şi la ceea ce se întâmplă în jurul vostru, să vă concentraţi asupra momentelor împreună.

Schimbarea aceasta de peisaj nu trebuie să implice neapărat o deplasare sau o planificare prea complicată. Dacă nu aveţi timp sau buget pentru un roadtrip sau pentru o vacanţă mai lungă, un picnic într-un parc sau într-o pădure din apropiere funcţionează la fel de bine. Şi nici ideea unei plimbări cu bicicletele/tricicletele prin oraş n-ar trebui exclusă: cu siguranţă veţi găsi o mulţime de zone care merită explorate mai bine! Încheiaţi ziua într-un loc drăguţ, unde să vă bucuraţi de o cină copioasă şi (cel puţin) un pahar de vin. Nu ai cum să dai greş cu o astfel de strategie!

Ieşiţi din zona de confort

Din când în când, cel mai bun lucru pe care îl poţi face este să laşi lucrurile să scape de sub control şi să renunţi la limitările autoimpuse, din toate punctele de vedere. Altfel spus, a venit momentul să experimentaţi mai mult împreună, să trăiţi aventuri intense şi, în felul acesta, să vă redescoperiţi. Iar regula de faţă nu ar trebui să fie valabilă doar în dormitor.

Un salt cu paraşuta, o plimbare cu o maşina pe un traseu off-road, o cursă auto, scufundări şi snorkeling, o excursie în deşert: iată doar câteva experienţe care vă pot scoate din zona de confort şi vă pot creşte nivelul adrenalinei. Pe lângă faptul că sunt genul de activităţi care vă pot apropia enorm atunci când treceţi prin ele împreună, marele avantaj este să o să vă alegeţi cu nişte amintiri grozave de pe urma lor.

Aşadar, scăpăm de monotonie? Acum e momentul să faci schimbările de care are nevoie relaţia ta.

Sursa foto: Shutterstock.com



Recente pe Ok! Magazine

salata de boeuf  JPG
pexels vlada karpovich 5357327 jpg
okmagazine ro   Mom jeans balloon sau poate skinny  Modele de blugi în top pentru orice ocazie jpg
okmagazine ro pexels pixabay 533446 jpg
Doctor Beatrice Bălăceanu Gurău, specialist dermatologie JPG
Next Gen CALL FOR ENTRIES 26 jpg
e17048afc121092307318be62d1729567f jpg
zambet jpg
66cb988291655d03d4e0e69c091d4e17 png
Chefi și salata de boeuf jpg
Bunici, Pixabay jpg
GIK 5383 jpg
Grătar, masă, relaxare   cum organizezi spațiul exterior în jurul unui punct central jpg
Negresa   ciocolata, Pixabay (2) jpg
okmagazine ro   Cum să supraviețuiești o zi întreagă pe tocuri fără a ți pierde stilul jpg
okmagazine ro pexels ferarcosn 193057 jpg
e1530562f82c6fad77d569c2177c3c829a jpg
Fațete dentare vs  coroane jpeg