Cine e noul solist de la Iris?

Actualizat:
gethumb details jpeg

De când Cristi Minculescu a părăsit trupa, rockerii de la Iris tot încearcă să-i găsească un înlocuitor. Toni Şeicărescu nu a rămas alături de formaţie, aşa cum credeam cu toţii.

De când Cristi Minculescu a părăsit trupa, rockerii de la Iris tot încearcă să-i găsească un înlocuitor. Toni Şeicărescu nu a rămas alături de formaţie, aşa cum credeam cu toţii.

Recent, Toni Şeicărescu a ales să se despartă amiabil de formaţie, chiar dacă în ultimele luni a concertat cu trupa şi a reînregistrat vechile melodii împreună cu membrii mai vechi.

„A fost o despărţire amiabilă. Noi de la început am căzut de acord să încercăm să convieţuim şi să mergem mai departe. În momentul acesta, considerăm că e mai bine să ne oprim“, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX impresarul trupei Iris, Dan Măciucă.

image

Locul lui Şeicărescu a fost luat de Rafael, fost membru al trupei Flash Band, care are „o voce şi o prezenţă scenică mai potrivite“, crede Dan Măciucă.

De asemenea, acesta a declarat că Toni Şeicărescu va fi invitat în continuare să cânte alături de formaţie, la diferite concerte.

Rafael s-a afirmat, în urmă cu aproape 13 ani, pe scena Festivalului Mamaia, fiind câştigătorul locului I la secţiunea Interpretare. Noul solist Iris s-a născut şi a copilărit în Tulcea, acolo unde a simţit prima dată chemarea spre muzică. După absolvirea Liceului sportiv (fotbal şi karate), a luat drumul Capitalei, unde a urmat cursurile Facultăţii de Drept, dar şi de modelling, profesând ca manechin şi fotomodel. A cântat cu mai multe trupe din Bucureşti, concertând în ţară, dar şi în străinătate, în Olanda şi Norvegia, având şansa de a cânta alături de celebra trupă Europe. Prima apariţie a lui Rafael ca solist al trupei Iris va fi într-un concert care va avea loc pe 12 iulie, la Vama Veche. Iris are în plan şi un turneu naţional, care va debuta pe 21 iulie şi va cuprinde zece oraşe.



Recente pe Ok! Magazine

OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg
PRIMARK (11) jpg
4 pasi pentru un machiaj potrivit in prima zi la un job nou jpg
biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg