Concurs! Câştigă o invitaţie dublă la filmul ”Marele uriaş prietenos”

Actualizat:
afis BFG jpeg

Trei dintre cei mai talentaţi povestitori ai cinematografiei – Roald Dahl, Walt Disney şi Steven Spielberg – îşi unesc forţele şi aduc pe marile ecrane aventura „Marele Uriaş Prietenos”, ecranizare după îndrăgitul roman omonim. Distribuit de Freeman Entertainment, filmul are premiera naţională pe 2 septembrie.

image

Regizată de Spielberg, producţia relatează povestea unei orfane şi a Uriaşului care îi face cunoştinţă cu fascinanta, dar periculoasa lui lume. Spre deosebire de toţi ceilalţi asemenea lui, Marele Uriaş Prietenos (Mark Rylance) este extrem de amabil şi gentil.

Deşi la început micuţa Sophie se teme de lumea uriaşă în care a ajuns, îşi dă seama repede că însoţitorul ei este o creatură blândă, iar curiozitatea o împinge să pună zeci de întrebări. Amicul ei o învaţă totul despre magie şi felul în care transmite vise copiilor de pe Pământ, dar o avertizează în acelaşi timp că o revoltă a giganţilor este pe cale să distrugă echilibrul pământenilor. Astfel, misiunea celor doi va fi aceea de a salva omenirea de uriaşul pericol din universul magic, pe cale să izbucnească.

 Marele Uriaş Prietenos, din 2 septembrie, la Hollywood Multiplex.

Ce trebuie să faci?

Să răspunzi prin comentarii la acest articol la întrebarea: Care va fi misiunea celor doi parteneri?

Câştigătorii sunt: Simona Avramescu şi Ana Crişu

Câştigătorii pot merge cu un act de identitate de luni (12.09) până joi (inclusiv) la Hollywood Multiplex, Vitan.



Recente pe Ok! Magazine

biroul de acas n sezonul rece confort i funcionalitate jpg
okmagazine jpg
therme jpeg
imagine principala jpg
okmagazine ro   Vin zilele ploioase Cum să ai grijă de încălțămintea preferată pentru a o păstra ani la rând jpg
AccessABILITY Expo 2026 Politehnica jpg
pisici istock jpg
cat de des cureti pensulele de machiaj si cum le pastrezi corect jpg
e12908f73f04f160308bdb977db971f46f jpg
e1ff8f1326dde267bb823d769db96fcedf jpg
OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg