Connect-R, aniversat pe scenă de alți artiști de top la concertul de la Arenele Romane

Actualizat:

Delia, Theo Rose, Raluka, Alex Velea, Shift, Mario Fresh, Ilona Brezoianu și alții au mers la „Ziua lui Ștefan”, concertul aniversar al lui Connect-R.

Connect R Arene 9 iun 2024 4678 jpg

Connect-R a împlinit sâmbătă, pe 9 iunie, 42 de ani, și a pus în scenă Ziua lui Ștefan, la Arenele Romane.Un show de zile mari cu artiști numai unul și unul invitații pe care Connect-R și managerul său, Marius China, de la Hood Famous, și-i i-au dorit alături într-o așa seară specială!

Alături de marele sărbătorit, Connect-R, pe scenă au urcat nume mari ale muzicii românești, precum Delia - care a avut o interpretare magistrală la flaut, Theo Rose, Raluka, Shift, Adrian de la Bobești, Mario Fresh, Ilona Brezoianu, una dintre colegele lui de la „Te cunosc de undeva",  băiatul său "de suflet" Johny Romano, care i-a adus și tortul pe scenă și i-a cântat "La mulți ani" lui Connect-R, iar finalul show-ului „Ziua lui Ștefan” a fost unul de zile mari, căci el și Alex Velea au fost pur și simplu de neegalat.

Atunci când Alex Velea a urcat pe scenă s-a produs magie! Chimia dintre el și Connect-R este încă foarte puternică, iar publicul a cântat cu ei la unison și parcă nu mai îi lăsă să plece și i-a rugat să facă un bis. „Este incredibil câtă dragoste aveți pentru Alex, pentru mine!", a spus Connect-R! „Lasă-mă să spun ceva: Te iubesc de când suntem noi mici, vreau să îți urez "La mulți ani!”, Dumnezeu să  îți ofere tot ce îți dorești în viața asta, deja ai o carieră extraordinară, o familie frumoasă, fanii tăi minunați de aici, o superbă orchestră! Un muzician adevărat nu poate să fie înconjurat decât de astfel de oameni!", a completat și Alex Velea, care va avea un nou proiect împreună cu Connect-R.

Fanii și-au dorit să îl vadă cântând din nou alături de tatăl său

Pentru că, de fiecare dată când urcă pe scenă alături de tatăl său, Aurel Mihalache, Connect-R și părintele lui aduc o mare bucurie celor din jur, nu a putut lipsi nici de această dată de la „Ziua lui Ștefan” momentul tată-fiu, de altfel, unul extrem de emoționant. Cei doi s-au sincronizat perfect și au cântat minunat. „De la el pleacă sămânța și s-a răspândit talentul!", le-a mărturisit Connect-R fanilor săi care și-au dorit să îi mai vadă împreună.

Theo Rose visa de ceva timp o colaborare cu Connect-R

Theo Rose a urcat pe scenă și s-a lăsat cu scântei! Artista le-a povestit tuturor un moment care a marcat-o la începuturile ei în muzică: „Pe lângă faptul că îl iubesc pe Connect-R de când eram mică, mi-am dorit tare să cânt cu el și am simțit într-adevăr dintotdeauna că există niște elemente comune acolo. Prima mea piesă pe care am lansat-o undeva prin 2012-2013, care a reușit cât de cât să răzbată în industria muzicală e un raggae, iar eu, evident, atunci când am înregistrat piesa, am căutat să îl imit pe Connect-R, era unul dintre artiștii pe care îi studiam. Și atunci, cineva mi-a lăsat un comentariu care mi-a marcat existența! Am intrat acolo și am citit așa: "Ete, mă, Connect-R cu țâțe! Îți spun sincer, de atunci m-am gândit într-una: "Bă, unde dracu o fi văzut ăla țâțele!?", a spus Theo Rose, pe scenă, la „Ziua lui Ștefan”, și toată lumea a început să râdă. Iar Connect-R, la rândul său, o consideră o artistă extrem de talentată. "Oh, my God! Ce moment! Theo Rose a venit la ziua mea!", a spus sărbătoritul.

"Noi, romii, o considerăm de-a noastră cumva, adică are sângele... e ceva pe acolo de care nu știe ea, cu siguranță, e o treabă! Eu când am văzut-o, am înnebunit! Am zis, wow! A cântat o piesă de-a mea într-un mare fel. Am furat niște șmecherii de la ea de acolo, băieții știu!", a mai spus Connect-R de față cu invitata.

Connect-R a anunțat deja că și anul viitor, pe 9 iunie 2025, va face „Ziua lui Ștefan” la Sala Palatului din București.



Recente pe Ok! Magazine

stop jpg
barbat elegant 10228 jpg
Metallica, foto Shutterstock jpg
thumbnail 1920x1080 png
62b001a6 ce3c 4eb1 90fd dcefa32ede47 jfif
imagine 16 9 natural jpg
okmagazine ro pexels olly 3760118 jpg
haine baieti jpg
evolutia comertului modern si noi oportunitati pentru antreprenori jpg
costume de baie fete jpg
therme 2 jpeg
1776776879 hWAF jpg
pexels pavel danilyuk 8112159 jpg
okmagazine ro pexels ihsanaditya 1445696 jpg
e143fb6ec49a23b6d55040759c222f6ffa jpg
e11516d7ef5bb68ad5f0e4a76cd5546e08 jpg
ghid pentru o vacanta in familie la praga cum gasesti cele mai ieftine bilete de avion jpg
Vizual concert jpeg