Cool Israel - sau despre cum s-a reinventat o ţară străveche
Dincolo de locurile sfinte care atrag anual milioane de pelerini, această ţară binecuvântată de Dumnezeu palpită în ritmuri moderne şi priveşte îndrăzneţ către viitor.
Haifa, vedere spre Grădinile Bahai
Am nimerit în Israel în cea mai verde perioadă a lui, când vântul primăverii alinta florile de gura-leului, rozmarin şi muştar sălbatic şi plantaţiile de avocado, mandarini, măslini, curmali şi bananieri. Nimic din peisajele aride cu care am fost obişnuiţi ori din imaginile cu zone militarizate atât de mediatizate nu s-a pliat pe această incursiune într-un Israel foarte fresh şi surprinzător.
Florile galbene de muştar sălbatic
Noul Ierusalim
Arhitectură cu influenţe europene
Un mix de antichitate şi avangardism, de peisaje contrastante, care nu-ţi lasă timp nici măcar să te minunezi îndeajuns. Căci, atunci când te opreşti să admiri locuri despre care ai citit de-atâtea ori sau pe care încerci să le decupezi din filme, realizezi că totul ţi-e atât de cunoscut şi, totuşi, atât de nou. Li se întâmplă chiar şi celor care au revenit în Israel după câţiva ani, şi asta pentru că Israelul este într-o continuă transformare. Şi aţi mai auzit de cineva care să împădurească deşertul? Ei bine, ei o fac şi o fac cu atâta măiestrie, încât Israelul e mai verde ca oricând în istoria sa.
Plantaţie de curmali.
Cum ajungi?
Ai la dispoziţie cursa aviatică directă pe ruta Bucureşti-Tel Aviv, operată de El Al, care durează 3 ore. Din aeroportul Ben Gurion, poţi ajunge la hotel cu un transfer cu microbuzul, cu un autobuz local sau cu taxiul. N-ai nevoie de viză, ci doar de paşaportul valabil minimum 6 luni şi de multă atenţie şi răbdare în aeroport, unde controalele sunt foarte stricte. (de la 191 €/pers./dus-întors)
Aeroportul Ben Gurion
Unde te cazezi?
Dacă vrei să ai o experienţă de neuitat în Ierusalim, David Citadel e unul dintre cele mai râvnite hoteluri de 5 stele. Şi asta pentru că amplasarea lui în apropierea Zidului, iluminat feeric în timpul nopţii, îi dă un aer aparte.
David Citadel
Vechiul Zid
În plus, e una dintre construcţiile cu arhitectură veche upgradată la cerinţele clienţilor business, cu săli de conferinţe, magazine de lux, o impresionantă terasă, piscină încălzită şi centru fitness şi SPA. (de la 643 €/noapte)
David Citadel
În Tiberias, găseşti un refugiu de 5 stele pe măsura atmosferei de vacanţă pe care ţi-o inspiră acest oraş: Scots Hotel.
Scots Hotel
Fost spital militar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, acest complex hotelier atrage prin camerele sale cu vedere la Marea Galileei, grădinile sale pline de romantism şi micul dejun bogat, cu
bunătăţi bio locale. (de la 369 €/noapte)
Scots Hotel
Iar în Tel Aviv, Herods Hotel e în topul preferinţelor, cu cea mai bună amplasare pe plajă, lângă marina de veliere. (de la 216 €/noapte)
Herods Hotel
Ce vizitezi şi cum te distrezi?
Itinerariul oricărui turist serios venit în Israel începe din Ierusalim, oraşul care continuă să atragă milioane de pelerini la locurile sfinte: Muntele Măslinilor, Grădina Ghetsimani, Zidul Plângerii, Drumul Crucii cu cele 14 opriri ale Mântuitorului, Mormântul Fecioarei Maria, Golgota, Piatra Ungerii, Biserica Sfântului Mormânt.
Zidul Plângerii
Biserica Mormântului Sfânt
Totuşi, Ierusalimul nu mai este doar un oraş religios, ci şi un centru modern, cu clădiri avangardiste, restaurante gourmet şi cu celebrul Mamilla Mall construit chiar la porţile fostei cetăţi, cu sculpturi expuse de-a lungul acestei artere comerciale cochete, foarte igenios integrate în acest spaţiu ce seamănă tot mai mult cu un hub cultural.
Mamilla Mall
De notat că aici se află şi magazinul celebrului artist David Gernstein, ale cărui lucrări le găseşti la un sfert din cotaţiile din China sau US.
Galeria Gernstein
Rooftop Restaurant
Coborând de la înălţimile Ierusalimului până la nivelul zero al mării, ai parte de primul contact cu deşertul stâncos şi cu beduinii şi cămilele lor.
Apoi, şerpuind printre culmile aproape selenare, priveliştea se deschide larg spre Marea Moartă, un adevărat mister al naturii, cu salinitatea sa extrem de ridicată, pe care omul a reuşit să o transforme într-un beneficiu pentru sănătate – dovadă şi notorietatea produselor cosmetice realizate din sărurile şi nămolul de aici, cu proprietăţi excelente.
Marea Moartă
În mijlocul deşertului Iudeii se ridică semeaţă Masada, fortăreaţa construită de Irod, astăzi unul dintre cele mai vizitate locuri, graţie şi telefericului modern cu capacitate de 40 de locuri.
Masada, fortăreaţa lui Irod
Mai sunt turişti care preferă urcuşul clasic, pe vechea cărare, şi e o imagine de nedescris să-i vezi de sus înfruntând colina abruptă. Oricum, priveliştea de pe ziduri merită orice efort şi, mai cu seamă, sentimentul de libertate pe care îl ai privind în zare, spre dantela turcoaz a Mării Moarte.
Marea Galileei
Tiberias e o adevărată revelaţie, cu grădinile sale luxuriante şi cu ambarcaţiuni andocate la Marea Galileei. Iar o plimbare cu vasul în larg e o adevărată aventură, mai ales dacă se lasă şi cu o horă evreiască.
Tiberias
Un alt tablou istoric te aşteaptă la Capernaum, oraşul lui Iisus, unde sunt consemnate trei dintre minunile lui Mesia şi unde se spune că locuiau Apostolii Petru, Andrei, Iacov, Ioan şi Matei.
Capernaum, oraşul lui Iisus
Experienţa vizitării vechii sinagogi şi a ruinelor din rocă vulcanică ale fostei aşezări este cu atât mai specială dacă nimereşti alături de pelerinii care cântă imnuri religioase.
Biserica Bunei Vestiri din Nazaret
Nazaret, unde se spune că a avut loc Buna Vestire şi unde a copilărit Mântuitorului, te primeşte cu impozanta Biserică a Bunei Vestiri, unde sunt depuse icoane din zeci de ţări, inclusiv una românească.
Icoana Sfintei Maria, depusă de Patriarhia Română la Nazaret.
La Haifa, marele port de la Marea Mediterană, punctul terminus îl reprezintă grădinile suspendate Bahai, considerate a opta minune a lumii şi înscrise în patrimoniul UNESCO.
Haifa, văzută de sus
Grădinile Bahai
Iar Acra, un port cu o istorie veche de 5.000 de ani, are cel mai puternic iz oriental, dat de influenţa numeroaselor popoare care s-au aşezat aici: asirieni, egipteni, greci, romani, arabi, kurzi, carpetieni, bizantini.
Acra sau Akko, cum îi spun localnicii
Tel Aviv
Surpriza vine când ajungi în
, oraşul de pe coasta Mediteranei aflat într-o vădită extindere, în care se construieşte cu un impresionant elan şi care are un pregnant aer cosmopolit. Promenada lungă de 14 kilometri e populată de ciclişti şi alergători la orice oră a zilei şi pare un Venice Beach al Orientului, cu
cafenele şi localuri pline ochi şi cu o viaţă de noapte foarte hype (Club Aria, Jimmy Who, Breakfast Club).
Şi, dacă în piaţa Carmel ţi se recomandă să faci un tur culinar pentru a gusta din preparatele tradiţionale, tot aşa eşti invitat la un fashion tour prin galeriile designerii israelieni, foarte creativi şi originali, iar noaptea la un tur al cluburilor, ce se poate încheia cu un cocktail servit într-un bus hotel –un autocar transformat într-un hotel pe roţi.
Juice bar
Sortimente de halva
Baklavale şi deserturi tradiţionale
Street food corner cu mâncare africană.
Varietate de măsline
Fine dining
Club Aria
Showroom de modă din Tel Aviv