Corina Chiriac împlinește 73 de ani azi, de Ziua Sf. Dumitru. Întâmplarea ce i-a marcat viața

26 octombrie, 2022
Corina Chiriac 10 jpg

Și înconjurată de public, așa cum se simte cel mai bine. Corina Chiriac a dat tonul petrecerii în online, acolo unde le scrie regulat fanilor și admiratorilor săi. Printre postările aniversare, artista a ținut mult să împărtășească povestea Sf. Dumitru, patronul său spiritual, de ziua căruia ea s-a născut.

corina chiriac foto facebook

Tocmai din această cauză se simte binecuvântată de Dumnezeu, cel care a ghidat-o în viață și care i-a deslușit o întâmplare pe care și-o amintește cu drag. Diva muzicii românești a povestit într-un interviu mai vechi pentru Ziarul Lumina miracolul care i-a schimbat viața chiar la Ierusalim. O vindecare neașteptată dintr-un guturai cumplit, chiar pe tărâmul Țării Sfinte, moment în care, la 33 de ani, a fost conștientă că l-a cunoscut pe Dumnezeu și s-a învoit cu El ca de atunci să-i asculte voia divină.

Artista îi este recunoscătoare și Sf. Dumitru, a cărui poveste a spus-o pe Facebook. Iată ce a detaliat Corina Chiriac pe pagina sa de socializare: ”Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, care este prăznuit pe 26 Octombrie,a fost un martir creștin grec de la începutul secolului al IV-lea după Hristos, deci a trăit acum 1.700 de ani. La noi în popor, este numit Sfântul Dumitru. A nu fii confundat cu Sfântul Dumitru Cel Nou, prăznuit pe 27 Octombrie,  care îşi aşteaptă pelerinii sus în dealul Patriarhiei.

Am pregătit pentru voi, pe scurt, povestea Sfântului Mare Mucenic Dumitru şi m-aş bucura să o citiţi pe toată.

Născut într-o familie de vază din Tesalonic, în credinţă Creştină,Sfântul Mare Mucenic Dumitru a fost militar de rang înalt în armata Impăratului Maximian.  Pentru meritele sale militare deosebite în apărarea Tesalonicului, împăratul l-a numit pe tînărul Dumitru  proconsul al regiunii Tesalonic. Deoarece Credinţa în Iisus Hristos era interzisă în întreg Imperiul Roman, Creştinii se întîlneau şi se rugau pe ascuns.  Neştiind ca proconsulul său Dumitru este Creştin, Împăratul  Maximian, care de altfel l-a numit în această funcţie, i-a cerut acestuia să prigonească pe creștini, să-i prindă şi să-i ucidă. Refuzând să facă acest lucru, Sfantul Dumitru a justificat această nesupunere cu faptul că şi el crede în Iisus Hristos cel răstignit şi înviat din morţi, deci este Creştin. La judecata ce a urmat, Dumitru a fost acuzat că propovăduieşte pe Hristos şi că astfel cei aduşi la Credinţa neoficială, refuză să mai aducă jertfe idolilor păgîni. Furios, împăratul Maximian luă decizia de a-l arunca în închisoare pe tinărul proconsul militar indiferent de meritele sale profesionale, într-o închisoare adîncă şi întunecată, unde avea să-și găsească sfârșitul.

Sfantul Dumitru avea să moară în zorii zilei de 26 Octombrie, ca un Martir pentru Credinţa Creştină, străpuns de sulițe în jurul anului 306 d.Hr. în Tesalonic. Moartea violentă din 26 octombrie, aveau să-i aducă și martiriul, devenind peste secole,unul din cei mai iubiţi Sfinţi Martiri, care şi-au dat viaţa pămîntească din dragoste pentru Hristos şi pentru Credinţa în El. Creștinii, după moartea acestuia, i-au  luat trupul îngropându-l, iar peste locul unde a fost îngropat au ridicat o biserică. La un timp de la moartea și înhumarea acestuia, un prefect, pe numele său Leontie, intră în mica bisericuță construită  peste mormântul Sfântului Dumitru. Bolnav fiind, Leontie s-a rugat la Dumnezeu și la Sfântul Mare Mucenic Dumitru să-l ajute să scape de boala de care suferea.

Miraculos, acesta avea să se facă bine, și ca drept răsplată luă decizia de a dărâma vechea bisericuță și să construiască una mai mare și mai frumoasă. Dar, în timp ce se săpa fundația noii biserici aveau să fie descoperite Moaștele Sfântului Dumitru.

Sfântul Mare Mucenic Dumitru mai are numele de „Izvorătorul de Mir”. Izvoarele biblice spun că i s-a dat acest nume după ce, odată descoperite Moaștele, din acestea izvora mir frumos mirositor.Izvoare biblice spun că Sfântul Mare Mucenic Dumitru, în timpul Evului Mediu, a ajuns să fie venerat ca unul dintre cei mai importanți Sfinți Militari Ortodocși, adesea asociat cu Sfântul Gheorghe din Lydda. Binecuvîntat fie Domnul Dumnezeul nostru slăvit întru Sfinţii şi Bineplăcuţii Săi în vecii vecilor ! Iar Sfântul Mare Mucenic Dumitru, să se roage Bunului Dumnezeu pentru Pacea de care avem atîta nevoie.  Amin.

Fotografiile sunt realizate de mine, în Biserica din Salonic.

La Mulţi Ani tuturor celor născuţi de ziua Sfântului şi celor care îşi serbează numele !”, a scris Corina Chiriac fanilor săi.

corina si fuego jpg

Duminică, în obișnuita emisiune a lui Fuego, Corina Chiriac va fi sărbătorită în cinstea zilei de naștere de azi.

Foto: Facebook



Recente pe Ok! Magazine

Lansare George Soare foto PR 2 jpg
Sebi Dascalu, Georgiana Ene si Gabriel Serban   MasterChef Romania 2024 jpg
Pietre semiprețioase jpg
Prințul Philip PR jpg
sarbatori intalnire familie parinti 5778892 jpg
transilvanian ninja 1 jpg
Steve Aoki jpg
okmagazine ro tv smart samsung  jpg
carte OK JPG
finabar524 png
poza 1 jpg
Espressoare manuale versus automate jpg
5 stiluri de design care se potrivesc perfect cu o bucătărie open space jpg
Ghid de intretinere pentru prelungirea vietii masinii de spalat jpg
Cum să alegi aparatul de vidat potrivit pentru nevoile tale jpg
Cum să îți planifici călătoria perfectă cu ajutorul unui serviciu de închirieri mașini jpg
okaymagazine ro friteuza cu aer cald  jpg
Prăjitura emblematică a Insulei Capri, Pixabay (1) jpg