Corina revoluţionează cu primul clip #NoMakeUp

Actualizat:
corina fernando 2 jpeg
image

Corina lansează piesa verii, “Fernando”, creată în studioul DeMoga, iar clipul reprezintă o premieră pentru industria muzicală românească. Corina apare în majoritatea cadrelor fără machiaj, iar clipul e lucrat fără a interveni deloc prin filtre sau măşti de post-producţie pe faţă sau pe corp.

“Activez într-o industrie în care ni se spune mereu ce şi cum să facem, în care simţim presiunea să fim la fel, să vindem chipuri perfecte, trupuri subţiri şi sexy, mesaje fără consistenţă. Uităm de multe ori că superbele fete care ne urmăresc şi se compară cu noi nu ştiu că pentru imaginea “fără cusur” impusă de modele false şi prea perfecte, lucrează artişti talentaţi de makeup, de imagine sau că se folosesc filtre de post-producţie… Aşa am ajuns să minţim. Frumuseţea nu e o fată frumoasă, un trup cu norme nerealiste, ci o inimă frumoasă, o minte frumoasă, un suflet frumos, toate însoţite de curajul de a fi tu însăţi”, spune Corina.

Corina mărturiseşte că fiecare clip din cariera ei de până acum a fost atent lucrat la capitolul imagine.

“Vă spun sincer, la fiecare clip, lucram asupra fiecărui cadru împreună cu artistul vizual şi puneam “măşti”- nişte filtre de montaj, care anulează orice rid fin, ascund orice por şi imperfecţiune. M-am decis că nu mai vreau asta. Nu mai vreau cadre care să alungească silueta, nu vreau să par mai slabă, mai înaltă, diferită de cum sunt cu-adevărat. Trăim într-o lume în care am fost prea mult timp privite ca “obiecte”, dar vremurile s-au schimbat. Ţine doar de noi să ne eliberăm de etichete, de presiunea de a fi cuminţi, drăgălaşe, soţii supuse şi tot timpul ascunse după false reţete ale feminităţii”, adaugă artista.

Noul clip al Corinei este unul de imagine, cu stylingul semnat chiar de artista însăşi (pentru întreaga echipă), un manifesto de “empowerment”, care pune sub semnul întrebării clişeele despre feminitate şi pune accent pe frumuseţe şi unicitate. În plus, Corina militează pentru explorarea sexualităţii fără tabu-uri şi lansează mişcarea #QueerRomânia.



Recente pe Ok! Magazine

biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg
cele mai bune genti dama din piele naturala si ecologica ce merita cumparat (1) jpg
elegan a i stil in salile de joc din monte carlo pove ti din lumea exclusivista a aristocra iei jpg
e1298c7d6055b6fff68e4c7d7e2f9fb7d4 jpg
Poza okmagazine png
Băile Govora jpg
okmagazine ro 261 0 jpg
Idei care îi ajută pe copii să învețe cu mai multă plăcere magnific jpg
NIBIRU conferință de presă la final de sezon jpg
e1cfaa906adc88ab6497753147d5d2991c jpg
cum iti potrivesti machiajul cu tinuta jpg
e10f77f6e8da82c395e60df7133843991c jpg
returul hainelor online de la nu mi se potrive te la banii inapoi jpg