Cornel Ilie, la TIFF: "În documentarul trupei VUNK veţi asculta cea mai ofensatoare şi violentă strofă din muzica românească!"

Cornel Ilie şi trupa VUNK au înregistrat ieri seară, la Form Space Club, din Cluj, o premieră: au prezentat primul documentar al unei trupe româneşti. Un montaj excelent de filmări raw, needitate şi necenzurate din culisele trupei, dar şi material cool editat, mărturii impresionante sau super-amuzante, dar mai ales neaşteptat de sincere ale membrilor trupei.

"Jur să spun adevărul" se numeşte documentarul. Şi chiar aşa este. Cornel şi colegii săi nici că puteau fi mai autentici atunci când vorbesc despre istoria trupei, din cele mai vechi timpuri (începând cu participarea lor la... Cântarea Românie), despre experienţele lor, de la cele sexuale (atunci când singurul lor scop era să se întreacă în agăţatul fetelor în club) la cele politice (despre momentul când liderii politici români şi-au dorit în campania electorală hitul lor, "Vreau o ţară ca afară"). Iar sinceritatea şi umorul cu care băieţii spun adevărul gol-goluţ fac documentarul cu adevărat valoros şi mai ales entertaining: practic, nu trebuie să fii fan al trupei ca să îl urmăreşti cu maxim interes până la capăt. Iată ce ne-a declarat aseară, în exclusivitate, Cornel Ilie...

"Unul dintre motivele pentru care am făcut acest documentar este că avem destul de multe de spus. O istorie foarte lungă, începută în copilăria noastră. Avem şi foarte mult material video. Şi atunci toate filmările pe care noi le-am strâns din clasa a III-a, a IV-a, a X-a, când ne-am făcut prima trupă, se află în acest documentar, în care sunt momente pe care nu le-am arătat şi nu le-am povestit niciodată. Puteţi să ascultaţi cea mai ofensatoare, dură, violentă strofă din muzica românească scrisă vreodată. Şi pot să fac pariu că aşa este. Este scrisă în 1992, e o piesă pe care noi o cântam la acea vreme, când abordam trash metal. Şi o avem înregistrată într-un concert chiar din 1992. Un alt motiv pentru care am făcut documentarul este să dăm un exemplu altor artişti, care-şi găsesc o pasiune, dar nu o duc până la capăt. Iar noi, prin materialul acesta vrem să spunem: uite câte critici am avut, câte greşeli, ce alegeri proaste am făcut câteodată. Dar am mers înainte şi ne-am ţinut de drum. Asta nu înseamnă că am ajuns unde ne dorim. Suntem la jumătatea drumului abia!"

"Veţi vedea momente de la Cântarea României, dar şi de la repetiţiile din garajul unei case, când n-aveam instrumente şi cântam cu nişte instrumente casate la orchestra armatei, momente de la primele noastre concerte din cluburi. Spunem poveşti nemaispuse până acum. Fiica mea, Zara, apare foarte puţin, într-un cadru la final. Dar nu am vrut să mergem într-o zonă foarte personală cu acest material. Acesta este un documentar despre trupă. O oră şi 38 de minute de documentar românesc. Poate fi privit ca un film românesc. E un gen de film care trebuie încurajat şi în România."

"Cel mai mult în documentar m-a impresionat când regizorul a luat interviurile tuturor din trupă, dar niciunul dintre noi nu a ştiut ce a spus celălalt. Şi cea mai mare emoţie a fost când am văzut cât de frumos au vorbit colegii... nu despre mine, unii despre alţii pur şi simplu. Şi cât de frumos văd ei povestea asta în care au intrat, numită trupa VUNK."