Cum arată casa actorilor Tom Hanks şi Rita Wilson, infectaţi cu noul coronavirus

Actualizat:
1 tom hanks coronavirus 4 jpg jpeg

Cei doi actori abia aşteaptă să ajungă acasă, în California.

După ce au anunţat că au fost infectaţi cu COVID-19 pe platoul de filmare a unei noi producţii biografice a lui Elvis Presley, turnată în Australia, actorii Tom Hanks şi soţia sa, Rita Wilson, au fost internaţi de urgenţă într-un spital din Queensland.

Între timp, medicii i-au externat la cerere, având promisiunea celor două staruri că vor rămâne în carantină - lucru pentru care, de altfel, Tom Hanks a şi închiriat o vilă, unde a rămas în izolare alături de soţia lui.

Din păcate, primele date arată că cei doi actori nu se simt tocmai bine, deşi primesc în continuare tratament, dar gândesc pozitiv şi abia aşteaptă momentul în care se vor putea întoarce acasă.

2 casa lui tom hanks coronavirus pacific palisades rita wilson 1 jpg jpeg

Ce înseamnă acasă pentru Tom Hanks şi Rita Wilson? Ei bine, cuplul deţine o impunătoare vilă în Pacific Palisades, amplasată pe un teren supraînălţat, cu o arhitectură ultramodernă.

Nu ne-am fi închipuit că cei doi, care aveau până nu demult o altă vilă în proprietate tot în Pacific Palisades, cu puternice accente clasic mexicane, vor prefera să locuiască într-un gigant cu trei nivele + mansardă, construit după cele mai noi standarde şi cele mai futuriste linii.

3 casa lui tom hanks coronavirus pacific palisades rita wilson 2 jpg jpeg

Totuşi, această masivă locuinţă are doar 4 dormitoare şi 5 băi, deci spaţiile sunt generoase, iar parterul beneficiază de o vastă deschidere.

Afară, starurile se pot relaxa înotând în piscina în formă dreptunghiulară, bucurându-se de peluza semicirculară sau grădinărind în spaţiul dedicat ierburilor aromatice şi legumelor de tot felul. Totul înconjurat de pomi şi vegetaţie din abundenţă.

Rămâne de văzut când vor putea Tom Hanks şi Rita Wilson să se bucure din nou de acest mic paradis de acasă.

5 tom hanks 03 jpg jpeg


Recente pe Ok! Magazine

OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg
PRIMARK (11) jpg
4 pasi pentru un machiaj potrivit in prima zi la un job nou jpg
biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg