Cum arăta Manuela Hărăbor când juca în filmul Pădureanca. Au trecut 43 de ani de la filmări. “Mi-a dat două perechi de palme… de mă mir că nu m-a pus la pământ”
Momentele petrecute pe platourile filmului Pădureanca sunt astăzi parte din sufletul ei. Manuela Hărăbor nu poate uita cum în timpul unei secveţe importante s-a ales şi cu câteva palme.
“Eram în ultimul an de liceu, în clasa a XII-a. Mă pregăteam pentru Bacalaureat şi apoi pentru examenul de admitere la Institutul de Teatru şi Film. Am primit un telefon şi am fost invitată la o probă de filmare pentru “Pădureanca”, iar după 2-3 săptămâni am fost chemată din nou. Am dat vreo 3-4 probe de filmare, ultima fiind în compania lui Şerban Ionescu şi a lui Adrian Pintea. Nu mi-au spus absolut nimic vreo lună de zile. În momentul în care mă pregăteam să-mi depun dosarul pentru admiterea la facultate, am fost sunată că am luat rolul şi că trebuie să plec de urgenţă la Arad. A trebuit să îmi amân cu un an examenul de admitere, mai ales că domnul Mărgineanu, având temerea că sunt o fată de oraş, a ţinut să mă trimită cu o săptămână mai devreme în zona Aradului, chiar în satul Zimbru, de unde era Simina, eroina nuvelei lui Ioan Slavici, “Pădureanca”. M-a predat în mâna unor săteni de acolo care m-au pus la muncile câmpului şi la treburi în gospodărie timp de 5-6 zile până a venit şi restul echipei de filmare”, povesteşte Manuela.
Deşi la început de carieră, Manuela a jucat alături de Adrian Pintea şi Şerban Ionescu. “Am avut emoţii, dar şansa mea a fost că Adrian Pintea şi Şerban Ionescu au fost de o generozitate fantastică. Nu m-au tratat nicio clipă ca pe o actriţă neprofesionistă, mi-au dat tot timpul credit, mi-au dat încredere şi si-au găsit timpul necesar şi răbdarea necesară să lucrez şi să repete cu mine înainte de fiecare secvenţă din film în aşa fel încât să pot să mă ridic aproape de valoarea lor. Şi sunt absolut convinsă că n-aş fi putut să fac ceeea ce vedeţi astăzi în film fără ajutorul lor. Nimic nu este întâmplător şi eu cred în lucrurile aşezate de Dumnezeu cu un scop anume. Tot timpul am spus că Adrian Pintea a fost primul meu profesor de cinema şi destinul a făcut ca trei ani mai târziu, eram déjà studentă la Facultatea de Teatru, în anul trei profesorul nostru, Mircea Albulescu, l-a adus asistent pe Adrian Pintea şi examenul de diplomă l-am dat sub bagheta lui”.
Întâmplările trăite atunci sunt astăzi de nepreţuit. “ Una dintre secvenţele cele mai complicate din film este cea finală, când, după moartea lui Iorgovan, vine Şofron, interpretat de Şerban Ionescu, şi îmi spune: “Nu te duce la Iorgovan!” şi îmi dă două palme. Aveam de străbătut o distanţă lungă iar operatorul filmului, Doru Mitran, dă stop şi îi spune lui Şerban Ionescu că trebuie să reia secvenţa pentru că nu se vede pe filmare cum dă palmele. Se reia secvenţa, fac iar drumul, Şerban îmi dă două palme… Dorul Mitran strigă din nou stop: «Dă-i mai tare, că nu se vede pe aparat că-i dai palme. Te rog fă în aşa fel încât să văd că le încasează. Am refăcut traseul, am ajuns în dreptul semnelor, iar Şerban Ionescu mi-a dat două perechi de palme… de mă mir că nu m-a pus la pământ. Când a ridicat mâinile alea mari m-a luat prin surprindere, deşi ştiam intensitatea loviturilor din primele două duble. Am dat capul pe spate pentru că am avut senzaţia că îmi rupe gâtul şi am avut durere cervicală cred că aproape o săptămână. Mi-a zburat basmaua din cap iar lacrimile mi-au ţâşnit de durere. Se vede şi în film că lacrimile sunt adevărate. După filmari, Şerban mi-a adus flori şi şi-a cerut iertare”
