Cum arată viaţa unui apreciat instructor de fitness de la Hollywood

Actualizat:
Just Jillian   Season 1 jpeg

Jillian Michaels. Foto: Don Flood

Jillian Michaels nu este doar o femeie care arată bine, ci şi unul dintre cei mai buni instructori de fitness de la Hollywood. Printre clienţii ei celebri s-a numărat şi Maria Shriver, soţia lui Arnold Schwarzenegge, o femeie care, la cei 60 de ani ai ei, este încă într-o formă extraordinară. Ei bine, Jillian, care pentru americani este un model de stil de viaţă sănătos graţie programelor sale de nutriţie şi exerciţii fizice lansate în ultimii ani, vine şi în România. Deocamdată, prin intermediul postului de televiziune E!

În vârstă de 41 de ani, Jillian se împarte între doi copii, iubita ei, un partener de afaceri, un grup de prieteni care îi sunt ca o familie şi 15 animale de companie, iar telespectatorii vor avea ocazia să intre în culisele vieţii ei agglomerate, o dată cu premiera emisiunii săptămânale Just Jillian, de duminică, 31 ianuarie, de la ora 21:00, numai la E!

De-a lungul celor 8 episoade din acest sezon, Jillian este prinsă între ciocan şi nicovală, împărţindu-se între administrarea imperiului ei în continuă creştere, fetiţa ei de 5 ani, Lukensia, şi băieţelul ei de 3 ani şi jumătate, Phoenix, alături de iubita ei, Heidi, şi încearcă să le dedice tuturor cât mai mult timp.

Jillian şi partenerul ei de afaceri („soţul de la muncă”), Giancarlo, încearcă mereu să descopere noi modalităţi prin care Empowered Media să poată răspunde cererilor numeroşilor ei fani.

Împreună lucrează la o listă aparent interminabilă de proiecte noi, printre care se află şi un nou turneu al lui Jillian, o nouă carte, DVD-uri cu exerciţii, o nouă investiţie financiară, o linie de produse alimentare sănătoase, o linie vestimentară dedicată sportului, o linie de suplimente nutritive, un podcast marca Jillian Michaels, proiecte TV şi pregătirea protejaţilor ei din lumea fitness-ului.

Maria Shriver

Urmăriţi, din 31 ianuarie, în fiecare duminică, de la ora 21:00, noua serie

, exclusiv la E!



Recente pe Ok! Magazine

e1298c7d6055b6fff68e4c7d7e2f9fb7d4 jpg
Poza okmagazine png
Băile Govora jpg
okmagazine ro 261 0 jpg
Idei care îi ajută pe copii să învețe cu mai multă plăcere magnific jpg
NIBIRU conferință de presă la final de sezon jpg
e1cfaa906adc88ab6497753147d5d2991c jpg
cum iti potrivesti machiajul cu tinuta jpg
e10f77f6e8da82c395e60df7133843991c jpg
returul hainelor online de la nu mi se potrive te la banii inapoi jpg
work and travel JPG
1787732985 IXqK jpg
ce tipuri de bijuterii sunt recomandate copiilor png
okmagazine ro   De la pantofi eleganți pentru femei la Juicy Couture – stil inspirat de vedete jpg
annie spratt e3mQgEV0Kpg unsplash jpg
okmagazine ro   Sport chic modă direct de pe terenurile de tenis jpg
okmagazine ro pexels curtis adams 1694007 3958962 jpg
NIBIRU Promenada 2 jpeg