Cum l-a surprins Irina pe Răzvan Fodor la 10 ani de la nuntă. "Prima persoană care ne-a văzut s-a uitat la noi cu milă. Arătam ca şi cum am fi venit după pensia alimentară"

Anul acesta a arătat total altfel pentru Irina şi Răzvan Fodor. Au petrecut mai mult timp cu familia, dar şi unul cu celălalt. În ton cu această schimbare, Irina şi-a dorit ca aniversarea de 10 ani de la nuntă să aibă cu totul alt parfum, aşa că a întocmit un plan pentru a-şi surprinde jumătatea.

“Dacă vara trecută voiam la petreceri, vara asta am redescoperit liniştea. Daca vara trecuta lipeam gaşcă de gaşcă până nu mai ştiam cine şi de unde a aterizat în curtea şi în viaţa noastră, anul ăsta am stat mult mai mult doar cu minunatul meu soţ. Partea bună e că parcă vara asta nu a mai trecut aşa de repede. Anii trecuti, îmi vedeam şlapii în nisip, iar când ridicam ochii, se şi îngălbeniseră frunzele a toamnă.

Anul ăsta, m-am bucurat de multe mic dejunuri în familie, pregătite când de mine, când de el. De jocuri de sufragerie pe care nici nu apucasem să le desfacem încă.

De vizite luungi la părinţi, la Buzău. De poveşti cu bunicile, cu mătuşile, cu toţi ai mei. Am trăit un nou normal anul ăsta, ceva diferit, dar din care am stors fiecare picătură de bucurie”, povesteşte Irina pe blog.

Prezentatoarea a vrut ca aniversarea de 10 ani de la căsătoria religioasă să îi găsească împreună, dar în alt decor. “Şi, ca să închei sezonul cu mare stil, m-am dus să-l surprind la cap pe Fodor, direct în miezul problemei. Nu vă gândiţi că dau iama peste om pe unde merge şi el cu treabă, doar că de data asta, nu pot să las o aniversare foarte importantă pentru noi să treacă iar noi să fim separaţi.

E un moment priceless, la urma urmei, nu? Pe 4 septembrie, împlinim 10 ani de la cununia religioasă, şi am auzit că trebuie să ne facem cadouri cu ocazia asta. Aşadar, pentru cadou m-am dus după jumătatea mea. Să primesc, nu să-i dau. Bine, acuma cică, în popor, aniversarea de zece ani de la căsătorie se numeşte nunta de tinichea(sau de aluminiu) şi se dau cadouri făcute fix din acest material. Probabil o să mă aleg cu siguranţa aia de metal de la şampanie,  că nu ştiu ce obiect preţios poţi croşeta din aluminiu.  Da’ e bine, că eu nici nu-s aşa pretenţioasă.

Bun, imediat ce planul a încolţit în căpşorul meu, l-am şi pus în aplicare, aşa că într-o dimineaţă, iată-ne cu bagajele făcute şi cu o droaie de fluturi în stomac. Drumul era lung până la tati, dar noi ne-am înarmat cu energie, iubire şi multe gustărele.

Diana era topită de emoţie, iar mie îmi înţepeniseră picioarele pe care le ţinusem tot drumul pe o pungă cu prosoape de plajă. Ne-am descurcat exemplar, pentru că am reuşit să ne ţinem după GPS fără greşeală, aşa că nu am stricat surpriza cu vreun apel disperat: “Fodorică, hai să ne iei, că am ajuns la un centru de shopping şi îmi e că nu mai scap de aici!” Iată-ne, deci, în faţa porţii locaţiei unde are Fodor treabă.

Prima persoană care ne-a văzut s-a uitat la noi cu milă. Arătam ca şi cum am fi venit după pensia alimentară. Altcineva a zburat după maestru şi l-a adus de o aripă ca să vadă cu ochii lui ce belea i-a picat pe cap. Noi, adică. Fodorică, în schimb, s-a topit. Şi ne-a topit şi pe noi. Îmbrăţişări şi pupături de parcă am fi fost la sute de kilometri unii de alţii până atunci

Cred că mă apuc şi de nişte sarmale, să vadă omu’ că nu au trecut 10 ani pe lângă mine fără să învăţ nimic”.