Cum să amenajezi inteligent un apartament de mărime mică

25 mai, 2022
apartament7 jpg

Sursă foto: Freepik

Micro-apartamentele presupun costuri mult mai mici și sunt mai ușor de întreținut, dar să locuiești într-unul poate fi obositor din cauza spațiului restrâns.

Când încerci să te organizezi într-o încăpere mică, funcționalitatea este esențială, dar asta nu înseamnă că trebuie să renunți complet la estetica locului. Poți crea cu ușurință un spațiu primitor, perfect pentru orice tip de activitate pe care dorești să o desfășori în el, în timp ce te simți confortabil. Este necesar să ai în vedere anumite reguli de design interior atunci când îți reamenajezi locuința, așa că aceste idei, care ar putea să-i ofere apartamentului tău atmosfera de “acasă”, ți-ar putea fi de folos:

Schema cromatică a locuinței

Tonurile mai închise, cum ar fi albastrul, verdele, și maroul, fac ca un spațiu să pară mai mic, dar o paletă de culori deschise are efectul opus, creând aspectul unei încăperi mai mari și mai aerisite. Ia în considerare nuanțe ca alb și crem, precum și schemele cromatice pastelate, pentru a avea o casă luminoasă. În timp ce unii ar fi de părere că pastelurile sunt mult prea feminine pentru a fi utilizate, ai putea folosi, de asemenea, culori cu saturație scăzută, precum verde teal sau culoarea ametistului. Pentru a adăuga personalitate locuinței, poți încorpora și decorațiuni funky, cum ar fi un covor sau perne viu colorate.

Mobilierul multifuncțional

Nu îți poți permite să irosești spațiu într-un apartament de mărime mică. Fiecare centimetru contează și fiecare colț al locuinței trebuie folosit la potențial maxim, mai ales dacă ai nevoie să desfășori diferite activități într-o singură încăpere.

Dacă locuiești într-un apartament cu o cameră, s-ar putea să simți nevoia unui spațiu pentru a întâmpina oaspeții, cât și a unui loc de relaxare și de reîncărcare după o zi grea de muncă. Experimentează cu dualitatea camerei optând pentru canapele extensibile: pe durata zilei le poți strânge pentru a te bucura de o sufragerie sau cameră mai largă și aerisită, iar seara să le desfaci pentru a-ți transforma spațiul într-un dormitor cochet și confortabil. Paturile tip murphy sunt, de asemenea, preferatele designerilor de interior, întrucât te poți bucura atât de un loc de dormit, cât și de un spațiu de depozitare generos. Însă, ține cont că o astfel de piesă de mobilier acoperă un perete întreg din încăperea pe care o amenajezi.

Spațiul de depozitarea este, totodată, o problemă în apartamentele mici, deoarece nu există suficient loc pentru toate lucrurile pe care le aduci cu tine, fie că este vorba de articole de îmbrăcăminte, cărți sau altele. Poți opta, în astfel de cazuri, pentru rafturi sau dulapuri înalte și înguste. Pe lângă faptul că sunt utile, ele joacă, în același timp, un rol important în a crea iluzia unui spațiu mai mare, astfel că este indicat să proiectezi și amenajezi pe linia verticală, decât pe cea orizontală, pentru a aerisi încăperea.

Probabil spațiul nu-ți permite să amenajezi o zonă de luat masa în adevăratul sens al cuvântului. Dacă bucătăria ta este prea mică pentru a te bucura în tihnă de mâncarea preparată, optează pentru mese de dining flexibile și scaune care pot fi puse deoparte atunci când ai nevoie de loc să te desfășori când gătești.

Decorațiunile

Decorul joacă, de asemenea, un rol important în a-ți face casa să pară mai mare. Este de preferat să folosești lumina naturală pentru a oferi senzația de suprafață mai mare, dar poți instala surse de iluminare în tavan dacă nu există suficientă lumină care să provină din exterior. Asigură-te că utilizezi becuri cu lumină galbenă caldă.

Nu acoperi ferestrele cu draperii întunecate. În schimb, alege ca perdelele să acopere întreaga suprafață a unui perete, pentru a adăuga înălțime apartamentului.

Nu în ultimul rând, oglinzile sunt obiecte de decor ideale într-un apartament de mărimi mici. Ele oferă aspectul de adâncime, reflectând lumina adânc în spațiu. Poți alege oglinzi mari, de perete, pentru a extinde vizual spațiul, sau suspendate, combinate cu o sursă de lumină, cum ar fi o fereastră sau o lampă. De asemenea, le poți amplasa în așa fel încât să evidențiezi obiecte specifice de decor, cum ar fi un candelabru, canapeaua sau lucrări de artă.

Când vine vorba de organizarea unui spațiu mic, acesta nu ar trebui să-ți restricționeze creativitatea. Un micro-apartament poate fi atât plăcut, cât și suficient de încăpător pentru a-ți satisface toate cerințele, fie că ai nevoie de el ca un refugiu pentru a-ți reface bateriile emoționale sau un loc în care să petreci timp cu cei dragi.



Recente pe Ok! Magazine

Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (7) jpg
+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg
Afis Big Little Festival jpg
Top 3 obiecte pe care le vei gasi în casa unui iubitor de vinuri jpg
okm jpg
usi garaj alexiana 17 jpg
restaurari protetice jpg
Anii Drumeției
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (2) jpeg
Slăbire, Foto Pixabay (1) jpg
CRBL și Elena, Instagram PNG
Cum sa te imbraci stilat si confortabil in timpul calatoriilor Top 3 sfaturi jpg
FotoJetDouglas jpg
Shannen cu batic jpg