Cum să fii mai apropiat de copilul tău? TOP 3 metode simple

lego jpg

Apropierea de copilul tău, mai ales când este foarte mic, pare un lucru simplu. Însă toți copiii sunt diferiți, ceea ce înseamnă că abordarea lor și încercarea de a-ți face loc în lumea lor încă necunoscută pentru tine poate fi dificilă. 

Chiar dacă instinctul matern sau patern ar trebui să îți dicteze ce să faci, acest lucru nu funcționează mereu cum te aștepți. 

Iată 3 metode de a intra în lumea copilului tău 

  • Comunicarea 

Comunicarea este foarte importantă, încă de la cele mai fragede vârste. Dacă ai impresia că un bebeluș este prea mic să înțeleagă lucrurile pe care le spui sau ce vrei să transmiți, te înșeli. Bebelușii sunt foarte receptivi și chiar dacă la început nu înțeleg cuvintele tale, ei vor analiza gesturile pe care le faci când vorbești și le vor asocia cu înțelesul cuvintelor. 

Un sfat bun ar fi să vorbești cât mai mult cu copilul tău, chiar dacă este foarte mic. Atunci când îl schimbi sau îl hrănești, explică procesul pe care îl faci, pas cu pas. Transmite-i prin gesturi sau mimica feței diverse lucruri, în timp ce îi comunici. Vei vedea cu timpul că acest lucru vă va apropia foarte mult. El va vedea că îl consideri egalul tău și va aprecia orice dorești să îi transmiți. 

  • Joaca 

Să te joci cu copilul tău este cea mai simplă modalitate de a te apropia de el. Încearcă să găsești timp pentru a face acest lucru zilnic. Singura activitate a copiilor foarte mici este joaca, deoarece ei așa încep să cunoască lumea exterioară. Pentru ei joaca e momentul în care creierul lor este activ și receptiv, iar acesta e cel mai bun moment să fii lângă el. 

Alege jocuri sau jucării potrivite vârstei copilului, pentru a te asigura că poate și el participa activ la joc, nu pasiv. De exemplu, poți opta pentru un LEGO Duplo de pe altex.ro, deoarece acest tip de lego are piese mai mari și e potrivit copiilor mici. Alcătuirea unor construcții prin munca de echipă este o modalitate bună de apropiere între părinte și copil. 

Poți alege diverse jocuri, însă cele mai bune sunt cele de echipă sau de strategie. 

  • Educarea 

Chiar dacă vorbim despre un bebeluș, educația trebuie să existe. Desigur, forma de educare a unui copil se schimbă odată cu trecerea anilor, însă asta nu înseamnă că există perioade fără educație în viața lor. 

Poți începe cu lucruri mărunte, cum ar fi încurajarea copilului să ia o jucărie de pe jos și să o pună în cutia de depozitare. Desigur, acest gest trebuie ambalat frumos, pentru a nu crea copilului o repulsie față de strângerea jucăriilor. Cititul poveștilor înainte de culcare poate fi de asemenea o formă de educare, deoarece poți citi sau inventa orice tip de povești cu morală pentru a transmite copilului niște lucruri importante despre viață. 

Așadar, există modalități simple de a te apropia de copilul tău, la orice vârstă. Trebuie să te pui în pielea copilului din când în când pentru a înțelege nevoile lui. Însă comunicarea, joaca și educarea reprezintă baza relației pe care o vei stabili cu copilul tău, pas cu pas. 

Sursa foto: unsplash.com 



Recente pe Ok! Magazine

biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg
cele mai bune genti dama din piele naturala si ecologica ce merita cumparat (1) jpg
elegan a i stil in salile de joc din monte carlo pove ti din lumea exclusivista a aristocra iei jpg
e1298c7d6055b6fff68e4c7d7e2f9fb7d4 jpg
Poza okmagazine png
Băile Govora jpg
okmagazine ro 261 0 jpg
Idei care îi ajută pe copii să învețe cu mai multă plăcere magnific jpg
NIBIRU conferință de presă la final de sezon jpg
e1cfaa906adc88ab6497753147d5d2991c jpg
cum iti potrivesti machiajul cu tinuta jpg
e10f77f6e8da82c395e60df7133843991c jpg
returul hainelor online de la nu mi se potrive te la banii inapoi jpg