Cum să îţi petreci vacanţa pe platourile Game of Thrones

Actualizat:
FotorCreated jpeg

Dacă ţii cu unul dintre clanurile Stark sau Lannister sau dacă pur şi simplu îţi place să descoperi locuri noi, iată o parte dintre locaţiile mai mult sau mai puţin exotice în care au fost filmate scene memorabile.

Fereasta Azur din Malta 

image

Adevăraţii fani îşi vor aminti cu siguranţă arcada creată în stâncă de apele mării, pe insula Gozo, acolo unde Daenerys Targaryen şi Khal Drogo s-au căsătorit în sezonul 1. Dacă ajungi în Malta, poţi să vizitezi şi Fortul Manoel, acolo unde a fost decapitat Ned Stark. 

Castelul Doune din Scoţia

image

Winterfell, una dintre numeroasele case ale clanului Stark, este, de fapt, acest castel aflat în Scoţia, lângă Stirling. A fost special ales pentru interioarele sale spectaculoase şi pentru zona de exterior. Aceeaşi locaţie a fost folosită şi pentru filmările la „Monthy Python and Holy Grail”.

Pădurea Dark Hedge din Irlanda de Nord

image

Acest drum delimitat de copacii uniţi sub formă de boltă, specifici zonei, pare, mai degrabă, un decor realizat pe calculator, dar este cât se poate de real. Dark Hedges şi Bregang Road au apărut în Game of Thrones ca fiind Drumul Regelui pe care Arya Stark l-a parcurs deghizat în băieţel pentru a scăpa de ameninţarea Regelui Landing.

Cetatea Essaouira din Maroc

image

Această locaţie a fost transformată în Astapour, teritoriul Soldaţilor Neîntinaţi. Vă amintiţi de aceasta ca fiind cetatea cu ziduri înalte, în spatele cătora se antrenau Westeros, câţiva dintre cei mai buni luptători. Essaouira se află la trei ore de mers cu maşina de Marrakesh.

Oraşul Ballintoy din Irlanda de Nord

image

Ballintoy in Antrim, situat în Irlanda de Nord, s-a transformat în Insulele de Fier, mai exact căminul lui House Greyjoy. Dacă vizitezi acest oraş, vei vedea plăcuţe care te direcţionează exact acolo unde s-au filmat scenele din Game of Thrones. Un moment memorabil a fost cel al reîntoarcerii lui Theon Greyjoy. Acesta a coincis cu momentul în care şi-a văzut pentru prima oară sora, pe Yara.

Palatul Alcazar din Sevilia

image

Scenele filmate în Grădinile de Apă din Dorne au fost filmate, de fapt, aici, într-un un superb castel din Sevilia, Spania. Acestea reprezentau căminul clanului Martell, alcătuit din Prinţul Oberyn, fratele acestuia, Doran şi faimosul Sand Snakes. Palatul Alcazar, contruit în secolul al –XXIII- lea, se transformă pe parcursul filmărilor într-un ring în care se întâmplă numeroase scene sângeroase.

Fortăreaţa Lovrijenac din Croaţia

image

Croaţia a fost o destinaţie favorită a producătorilor celebrului serial ce aduce în prim plan curentul gotic şi pe cel medieval. Locaţia Bravos a fost poziţionată în Sibenik, sala tronului lui Daenerys a fost filmată în Palatul lui Diocleţian din Split, iar Quarth în insula Lokrum. Cea mai elocventă rămâne celula roşie a Regelui Landing, care a fost localizată în fortăreaţa Lovrijenac.

Oraşul vechi Ait – Ben – Haddou din Maroc

image

Oraşul – cetate a fost construit pe drumul pe care treceau caravanele, între Sahara şi Marrakech, Maroc în prezent, iar în film este zona Yunkai în care se făcea schimbul de sclavi. Aici s-au filmat numeroase producţii hollywoodiene, precum “Mumia”, “Lawrence al Arabiei” sau “Gladiatorul”.



Recente pe Ok! Magazine

IMG 1879 jpeg
Lidl articol 16mai jpg
23bc758cf0bd6e878eec5084fc67bea3 jpg
OKMAGAZINE soeren eisenschmidt LNb5DloxOqg unsplash jpg
stop jpg
barbat elegant 10228 jpg
Metallica, foto Shutterstock jpg
thumbnail 1920x1080 png
62b001a6 ce3c 4eb1 90fd dcefa32ede47 jfif
imagine 16 9 natural jpg
okmagazine ro pexels olly 3760118 jpg
haine baieti jpg
evolutia comertului modern si noi oportunitati pentru antreprenori jpg
costume de baie fete jpg
therme 2 jpeg
1776776879 hWAF jpg
pexels pavel danilyuk 8112159 jpg
okmagazine ro pexels ihsanaditya 1445696 jpg