Dan Bălan continuă să facă bani de pe urma O-Zone VIDEO

Actualizat:
Dan Balan 2017 jpeg

"Peste 10 milioane...", îşi estima el câştigurile de pe urma compoziţiilor trupei, acum patru ani. Şi, deşi nu mai cântă cu colegii săi de 12 ani, banii continuă să vină din drepturile de autor.

image

Dan Bălan e cel mai de succes artist basarabean, după ce s-a făcut cunoscut cu trupa O-Zone, alături de Radu Sîrbu şi Arsenie Todiraş, dar şi ca artist solo. El adat lovitura cu piesele sale post-O-zone, "Chica Bomb", "Johanna", "Freedom", "Justify Sex" şi "Lendo calendo", dar şi cu melodiile în rusă, mai puţin cunoscute publicului român, dar care au prins bine la segmentul de fani moscoviţi.

Pe 9 mai, de Ziua Europei, Dan Bălan, Radu Sîrbu şi Arsenie Todiraş au revenit în vechea formulă, în cadrul unei reuniuni mult-aşteptate. După concertul susţinut la Chişinău, recitalul de la Bucureşti, din Piaţa Universităţii, i-a făcut pe nostalgici să-şi dorească ca O-Zone să se reformeze.

Întrebat dacă vechile piese compuse pentru trupă îi mai aduc profituri, Dan Bălan a confirmat: "Ne vin! (...) Cu ce ne mândrim noi foarte mult este că singura piesă în limba română, "Dragostea din tei" a intrat în Top 20 cele mai bune piese din toate timpurile". O piesă atât de cunoscută, încât însăşi Rihanna a făcut un cover după ea!

În orice caz, proiectul O-Zone i-a adus un profit uriaş lui Dan Bălan, care confirma, în urmă cu patru ani, la Cătălin Măruţă în emisiune, că a câştigat peste 10 milioane de dolari. "Mai mult! Eu, ca autor al pieselor, am luat mai mult. Vânzările totale au fost mult mai mult! Şi nu e vorba doar de o melodie! Albumul, pe care tot eu l-am compus şi produs, a fost nr. 1 în Japonia două săptămâni la rând. Ceea ce două săptămâni la rând, pentru un artist internaţional în istoria showbusiness-ului în Japonia au fost doar două cazuri: albumul "Bad" al lui Michael Jackson şi al nostru, discul O-Zone. Adică albumul în sine s-a vândut foarte mult. Şi piesa a doua, "Despre tine", a fost hit în multe ţări!".

Imediat după boom-ul O-Zone, Dan Bălan s-a mutat o vreme în America, unde şi-a luat un apartament în Manhattan - care, după unele surse, ar fi costat 1 milion de dolari - şi unde şi-a pregătit relansarea ca artist solo. După hituri precum "Chica Bomb", "Johanna", "Freedom", "Justify Sex" şi "Lendo calendo", artistul s-a întors în Europa şi a început să compună în limba rusă.

"Se întâmplă foarte multe în Rusia, foarte multe concerte, turnee, e o piaţă foarte bună pentru concerte şi ultimele şase piese pe care le-am lansat în Rusia, timp de trei ani, toate au fost nr. 1. Au fost hituri foarte mari!"

Întrebat de ce nu mai cântă în România, Dan Bălan a spus că "după O-Zone am învăţat că piesele astea cu hituri în vest e de scurtă durată. E important să-ţi faci brand numele, nu piesa."

Tocmai de aceea, Dan Bălan preferă să-şi continue cariera solo, fără gânduri de revenire în trupă şi tocmai a lansat o piesă nouă în limba engleză.

Şi, dacă sunteţi curioşi cum arată o zi din viaţa lui Dan Bălan acum, iată un material realizat la sfârşitul anului trecut de Cristian Tabără.



Recente pe Ok! Magazine

biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg
cele mai bune genti dama din piele naturala si ecologica ce merita cumparat (1) jpg
elegan a i stil in salile de joc din monte carlo pove ti din lumea exclusivista a aristocra iei jpg
e1298c7d6055b6fff68e4c7d7e2f9fb7d4 jpg
Poza okmagazine png
Băile Govora jpg
okmagazine ro 261 0 jpg
Idei care îi ajută pe copii să învețe cu mai multă plăcere magnific jpg
NIBIRU conferință de presă la final de sezon jpg
e1cfaa906adc88ab6497753147d5d2991c jpg
cum iti potrivesti machiajul cu tinuta jpg
e10f77f6e8da82c395e60df7133843991c jpg
returul hainelor online de la nu mi se potrive te la banii inapoi jpg