Designerul Simina Filat surprinde spiritul IQOS la festivalul DIPLOMA: „Pulsul comunității vine spre tine prin orice mijloace”

7 octombrie, 2024

A devenit deja o tradiție ca, de 11 ani, toamna să fie echivalentă cu DIPLOMA Show, pentru tinerii artiști din România.

IQOS ADVERT 1 PNG

. DIPLOMA Show este un eveniment unic în țara noastră, care explorează viziunea artistică a celor care vor defini viitorul industriilor creative.

Între 4 și 13 octombrie, cele mai bune proiecte de diplomă ale absolvenților facultăților creativ-vocaționale din România vor fi expuse în clădirea fostului restaurant Cina. 145 de artiști emergenți, selectați dintr-un număr de 480 de înscrieri, își așteaptă publicul. IQOS este partener al evenimentului pentru al cincilea an consecutiv.

Ca partener care susține industriile creative și artiștii aflați la început de drum, IQOS a inițiat anul acesta o colaborare cu Simina Filat, unul dintre cei mai apreciați designeri ai tinerei generații și cea care a reprezentat România la Expoziția Internațională de la Dubai. Simina ne-a povestit ce înseamnă pentru ea interacțiunea directă cu publicul, în general, și cu comunitatea IQOS în special.

IQOS ADVERT 2 PNG

Ești extrem de atentă la tendințe, dar în egală măsură ești receptivă la nevoile publicului tău. Cum știi să le răspunzi în așa fel încât să satisfaci așteptările, dar și să rămâi relevantă și inovatoare?

În domeniul nostru profesional, este o obișnuință să urmărim liderii mondiali în anticiparea tendințelor de consum. Aceștia oferă informații despre tendințele globale și ne ajută să înțelegem comportamentul și stilul de viață al consumatorilor. Aceste tendințe, combinate cu o curiozitate continuă și cu skill-urile unui designer profesionist, reușesc să mă țină într-o zonă axată pe inovație și relevantă pentru piață. 

Ce înseamnă pentru tine colaborarea cu IQOS pentru festivalul DIPLOMA?

În ultimii ani, dar mai ales după plecarea mea în Dubai ca reprezentant al României, am decis să fac o pauză de la designul de produs. Colaborarea mea cu IQOS pentru festivalul Diploma a venit în cel mai frumos moment, deoarece în luna decembrie sunt pregătită să îmi relansez brandul, iar acest proiect vine ca un preview al revenirii mele pe piața de design de produs.

Ce ai realizat pentru comunitatea IQOS și cum a curs procesul de creație?

Îmi era dor să gândesc și să creez accesorii și produse de marochinărie, drept urmare, pentru comunitatea IQOS am realizat 2 genți din piele, diferite prin mărime și format, cu margini supradimensionate și modelatoare. Am plecat de la stilul de viață al consumatorilor IQOS și m-am gândit exclusiv la ce le-ar plăcea să poarte și să-i inspire plecând de la termenii „Nou și  Inovație”. 

IQOS AVDERT 3 PNG

Cum iei pulsul comunității și cât de mult te influențează reacțiile clienților față de produsele tale?

Pulsul comunității vine spre tine prin orice mijloace, chiar dacă vrem sau nu, prin social media, televiziune, radio, mersul pe stradă, statul la cozile de la supermarket etc. Prin toate aceste mijloace, ajung către mine informații multiple despre consumator în general pe care le traduc în brief-ul proiectului meu. Reacțiile oamenilor pot fi diverse și sunt normale, iar după aproape 15 ani în domeniu, am ajuns să-mi pot da seama dacă produsul meu ajunge la client sau nu chiar dacă nu primesc feedback prin cuvinte. Însă, pe cei care aleg să nu-și exprime reacțiile îi întreb efectiv: Ce vă place? Ce nu vă place? Ce v-ar plăcea? Reacțiile lor sunt pentru mine o informație pentru proiect sau pentru viitoare proiecte.

Îți place să experimentezi, să testezi limite. Cum răspunde publicul la propunerile tale creative?

Da, mereu am fost curioasă din fire, mi-a plăcut să experimentez lucruri noi și să mă gândesc la ce nu există și ar fi o soluție pentru o problemă sau alta. Publicul în mod general reacționează pozitiv la Nou (formă, funcție sau stil), unele produse sau idei devenind virale. Creațiile mele comerciale au fost tot timpul despre Nou și Inovație, „altfel” cu riscul de a trece spre extravagant, funcționale și cu proprietăți menite să servească consumatorul/clientul în prezent și nevoile lui. De asemenea,  mă preocupă creșterea „duratei de viață” a unui produs, astfel încât obiectele sau serviciile produse de mine să nu devină sau să producă deșeuri.

Cât de importantă e interacțiunea directă cu oamenii pentru fluxul tău creativ? Cum ajută/inspiră evenimentele de genul DIPLOMA comunitatea de tineri creativi de la noi și în general?

Interacțiunea directă cu oamenii cred că ajută în orice domeniu, însă, evenimentele precum DIPLOMA sunt practic momentele când tinerii creativi ies pe piață, se lansează idei, concepte și obiecte noi, dar sunt și un prilej foarte bun de networking. Acest gen de evenimente fac ca pulsul comunității să fie viu și mereu creativ. 

Accesul la ediția a XI-a DIPLOMA Show este gratuit și se va realiza în baza unui bilet care poate fi rezervat online. Mai multe detalii se găsesc pe canalele de comunicare Diploma Show: website, Facebook sau Instagram.

Material susținut de IQOS

IQOS nu este lipsit de riscuri. Eliberează nicotină, care provoacă dependență. IQOS este destinat adulților care altfel ar continua să fumeze sau să folosească produse cu nicotină.



Recente pe Ok! Magazine

okmagazine ro iphone jpg
uscator jpg
Cum te pot ajuta serviciile ORL să previi complicațiile cauzate de răceală și gripă jpg
1 png
Noul An Chinezesc   GettyImages 161059179 jpg
city break jpg
1737978555 n1EX jpg
Wedding Trends - tendințe pentru nunți în 2025(12) jpeg
Catina   un mic fruct care te poate ajuta sa ai un ten de revista jpg
Cum să îți alegi uniforma medicală perfectă 5 sfaturi esențiale pentru un confort maxim jpg
BtA8HrQ   Imgur png
Cele 5 simptome ale rozaceei pe care trebuie să le cunoști jpg
Femeie Șarpe Pixabay jpg
jeans 2 jpg
2 tatutu george mihaita tatutu webp
Obtine un zambet ca al vedetelor de la Hollywood cu fatete dentare Pretul nu mai este un impediment jpg
Femeie dormind, Pixabay jpg
Nepotul si bunicii stand pe canapea uitandu se la telefon 2489776393 jpg