Adevărata viaţă a lui Kenzo, designerul răpus de Covid. Povestea marii lui iubiri, în cuvintele sale
Celebrul japonez Kenzo Takada, în vârstă de 81 de ani, fondatorul brandului Kenzo, a murit la Neuilly-sur-Seine, căzând victimă virusului Covid-19. Extrem de prolific, dar şi discret cu viaţa personală, Kenzo părăsise Japonia încă din 1965, stabilindu-se la Paris, acolo unde şi-a cunoscut şi marea iubire
Kenzo Takada a fost primul designer japonez care a cucerit lumea modei pariziene, după ce s-a stabilit în capitala franceză în anii '60. Născut în 1939 la Himeji, în apropiere de Osaka, Kenzo a plecat la Paris în 1965, hotărât să înceapă acolo o nouă viaţă, deşi nu vorbea deloc franceza. La început, a vândut schiţe unor case de modă, până când şi-a deschis primul magazin, numit Jungle Jap, pentru că primul tablou văzut la Paris, de care s-a îndrăgostit, era o junglă pictată foarte expresiv. Ulterior, când şi-a înfiinţat brandul cu numele său, Kenzo a folosit ca inspiraţie cultura japoneză, remarcându-se astfel în jungla modei pariziene.
În plan personal, cel care i-a marcat destinul a fost arhitectul francez Xavier de Castella (foto jos: Kenzo, alături de Xavier şi secretara lui), partenerul lui de viaţă. "Sunt unii oameni care sunt binecuvântaţi de la naştere cu averi mari şi niciodată nu trebuie să-şi facă vreo gijă. Xavier era un astfel de om", a povestit, în urmă cu trei ani, Kenzo pentru revista japoneză de business Nikkei Asia. "Era descendentul unei familii de nobili care primiseră titluri de conţi de la regele Ludovic XIV. L-am întâlnit pe Xavier la petrecerea de ziua de naştere a Palomei Picasso, fiica lui Pablo Picasso. Erau acolo şi Karl Lagerfeld şi iubitul său, Jacques de Bascher. Şi chiar în faţa mea la masă se afla Xavier. Mi se părea că semăna cu Clint Eastwood. Avea obiceiul de a-şi mângâia mustaţa când era stingherit de ceva. Mi-am dat seama de la prima discuţie că era un om foarte rafinat şi cult. Studiase arhitectura şi cunoştea istoria vechilor castele ale Europei. Cunoştea foarte bine şi cultura japoneză. Avea şi un simţ estetic care se potrivea excelent cu al meu. Curând, ne-am apropiat şi am ajuns să petrecem împreună vacanţe cu Jacques de Bascher şi prietenii lui în Caraibe, Marea Egee şi Bali, iar în cele din urmă am început să primesc şi sfaturi despre business şi modă de la Xavier. Aşa încât atunci când ne-am mutat împreună la Paris, acest lucru a venit ca o decizie absolut naturală şi firească. Xavier mă stimula extraordinar. Am învăţat atâtea de la el, lucruri care m-au ajutat mult în munca mea de fashion designer. El a fost şi cel care şi-a făcut cunoştinţă cu partenerul meu de business şi cel care mi-a oferit asistenţă financiară atunci când compania mea a avut probleme. O amintire de neuitat rămâne turul gastronomic în sudul Franţei cu Roll Royce-ul meu. Nice, Saint-Tropez, Antibes. M-am îngrăşat 6 kilograme în acele două săptămâni."
Lumea lui Kenzo s-a năruit, însă, atunci când l-a pierdut în 1990 pe Xavier, care a murit la doar 38 de ani de SIDA. "Starea lui începuse să se agraveze după 1985", şi-a amintit el pentru aceeaşi publicaţie. Anul următor a murit şi mama creatorului de modă.Ulterior, lucrurile nu au mai fost la fel pentru el, fiindu-i din ce în ce mai greu să meargă mai departe cu business-ul singur. De aceea a şi decis în 1993 să îşi vândă brandul către concernul LVMH.
"Se pare că aşa mi-a fost soarta: să am conflicte mari cu fiecare partener de business", a continuat Kenzo confesiunile. "Francois Beaufume, care mi-a fost co-manager, a fost forţa din spatele creşterii rapide a vânzărilor anuale Kenzo. În acelaşi timp, atitudinea lui insolentă faţă de mine a devenit, încetul cu încetul, de nesuportat. De ce urmam acelaşi pattern ca şi cu primul meu co-manager? Poate că mare parte din problemă a fost la mine. Poate că au fost momente când am dat greşit de înţeles că pot fi jucat pe degete. În acelaşi timp recunosc că ajunsese să consum mai mult timp, bani şi energie construindu-mi casa decât creând haine. Iar Francois cu siguranţă nu a privit asta cu ochi buni. (...) După moartea lui Xavier, conflictul cu Francois s-a adâncit. Iar mie îmi era greu să nu mai am pe cineva apropiat cu care să mă sfătuiesc. Am mai schimbat câteva idei cu Karl Lagerfeld şi Yves Saint Laurent, care îmi erau ca fraţii - dar realitatea era că, în acelaşi timp, îmi erau şi rivali în modă. Deci nu mă puteam consulta cu ei la modul serios despre cum să-mi conduc afacerile. Dar Karl mi-a trimis o scrisoare lungă de susţinere după ce l-am pierdut pe Xavier. Şi atunci mi-am dat seama că îmi doresc să mă eliberez de Francois".
"Apoi am simţit că nu mă mai puteam descurca singur. Aveam prea multe probleme. Moartea prematură a lui Xavier a fost pentru mine o rană adâncă care nu s-a închis niciodată. M-am gândit mult la ce spun acum: în viaţa mea am făcut multe greşeli. Dacă Xavier ar fi trăit în continuare, aş fi făcut cu siguranţă mai puţine greşeli", mărturisea Kenzo, care s-a retras din modă în 1999. Designerul a murit pe 4 octombrie la Spitalul American din Neuilly-sur-Seine (în apropiere de Paris), răpus de Covid. Kenzo Takada avea 81 de ani.
Foto: Getty Images, Nikkei Asia