Charlie Sheen a împlinit 55 de ani. O viaţă asezonată cu droguri, violuri, HIV şi un glonţ ce a rănit-o pe soţia lui John Travolta

3 septembrie, 2020
1 gettyimages 1019169704 jpg jpeg

Omul exceselor şi extremelor, actorul din Doi bărbaţi şi jumătate nu pare a fi irosit nicio secundă pentru un trai normal. Însă nici karma nu prea l-a iertat în mai bine de jumătate de secol de viaţă, căci a trecut, deja, prin multe întâmplări nefericite, aflându-se, chiar şi la un pas de moarte. 

“Mergeam la petreceri şi parcă eram posedat de un demon. Nici azi nu ştiu cum am putut crea tot haosul din capul meu. E ca şi cum aş fi fost victima unei răpiri extraterestre sau a unei posedări demonice”, declara el într-un interviu televizat. Apogeul a fost atins când a ajuns să cheltuiască 100.000 $ pe noapte pentru a petrecere alături de mai multe femei, alături de… valiză cu droguri. A încasat şi a cheltuit enorm, iar excesele au fost cel mai mare duşman al lui. A ajuns să-şi piardă chiar şi rolul din serialul de succes Doi bărbaţi şi jumătate, unde câştiga 1,8 milioane $ pe episod, din cauza conduitei neadecvate pe platouri şi în afara lor. A continuat să apară în Anger Management, unde câştiga mai bine, 2 milioane pentru fiecare episod. Însă banii pentru el erau doar un instrument al răului.

Charlie a avut o relaţie specială cu tatăl său, Martin Sheen, care s-a luptat toată viaţa să îl accepte şi să îl înţeleagă.
Charlie a avut o relaţie specială cu tatăl său, Martin Sheen, care s-a luptat toată viaţa să îl accepte şi să îl înţeleagă.

Al treilea copil din cei patru ai cuplului Martin Sheen şi Janet Telmpleton, Charlie s-a născut cu sindromul bebeluşului albastru, datorat cantităţii scăzute de hemoglobină din sânge, necesitând îngrijiri medicale rapide. Pasiunea pentru actorie a descoperit-o alături de Rob Lowe şi Sean Penn, prietenii săi din şcoală, cu care obişnuia să facă filme de amatori pentru a trece timpul. Anii ’80- ’90 au fost anii lui cei mai buni. Devenea vedetă, petrecea non-stop, femeile erau la picioarele lui, drogurile la discreţie, însă, odată cu acestea au apărut şi problemele : arestări, probleme în viaţa de cuplu, acuzaţii de violenţă domestică şi o boală, cândva, incurabilă, SIDA.

Viaţa de cuplu nu a fost “specialitatea” lui

Relaţia cu Denise Richards a fost cea mai mediatizată. Cei doi au împreună două fete.
Relaţia cu Denise Richards a fost cea mai mediatizată. Cei doi au împreună două fete.

Căsătorit de trei ori, divorţurile lui s-au încheiat răsunător, direct proporţional cu capitalul de imagine pe care Charlie îl avea la Hollywood. Cu prima soţie, Donna Peele, a rezistat căsătorit doar un an, cu Denise Richards stat patru şi au avut împreună două fiice, iar de ultima soţie, Brooke Muller, Sheen a divorţat la trei ani de la nuntă. Cei doi au avut gemeni, iar separarea a fost una scandaloasă. Charlie a fost chiar arestat pentru acte de violenţă împotriva lui Brooke şi a petrecut o noapte de Crăciun la închisoare.

Despărţirea de Brooke Muller s-a soldat cu multe traume pentru amândoi.
Despărţirea de Brooke Muller s-a soldat cu multe traume pentru amândoi.

Traumele post divorţ i-au determinat pe amândoi să se interneze în clinici de specialitate. Însă 2015 a fost, pentru el, poate cel mai greu an, anul în care se vedea nevoit să recunoască, public, că a fost infectat cu HIV. După un val de ură în presă şi pe internet, Sheen a spus că ştie mulţi actori care au virusul şi nu au curajul să recunoască, dar că va duce acest secret cu el în mormânt. Un an mai târziu, el era diagnosticat HIV-negativ după un tratament experimental extrem de eficient.

Un glonţ ratat şi multe zile şterse din memorie

Deşi unele zile şi le-ar dori şterse din sertarul cu amintiri, cum ar fi cea în care i-a despicat buza iubitei sale, Brittany Ashland, lăsând-o, apoi, inconştientă sau cea în care a violat un minor gay, pe regretatul Corey Haim, alte zile au dispărut din memoria lui în urma consumului de substanţe interzise. Unul dintre cele mai ciudate momente din cei 55 de ani de viaţă ai actorului a fost cel care era să o coste viaţa pe Kelly Preston, defuncta soţie a lui John Travolta, răpusă de cancer anul acesta. Ea şi Charlie aveau, în 1990, o relaţie, iar ani la rândul, cunosând caracterul problematic al actorului, lumea nu a crezut varianta lui, considerând că a vrut chiar să o omoare. Se pare că, în fapt, a fost un accident : Kelly a luat pantalonii lui în care se afla o armă, mai exact în buzunarul din spate, iar aceasta s-a descărcat, rănind-o la gleznă şi la încheietura mâinii.

La un an după accidentul provocat de pistolul lui Sheen, Kelly Preston devenea soţia lui John Travolta. Aceasta a murit anul acesta de cancer la sân.
La un an după accidentul provocat de pistolul lui Sheen, Kelly Preston devenea soţia lui John Travolta. Aceasta a murit anul acesta de cancer la sân.

Acum Charlie se luptă cu…sobrietatea, căci după atâţia ani de abuzuri şi excese, nu îi este uşor să renunţe la acest stil de viaţă. De doi ani, însă, nu mai consumă alcool, iar de un an a reuşit să renunţe la ţigări. În 2017 i-a fost suspendat carnetul de şofer şi cea mai mare revoltă a lui era legată de faptul că nu se poate deplasa cu copiii săi. Să sperăm că lecţiile l-au corectat acum, la vârsta maturităţii, pe unul dintre cei mai talentaţi actori de la Hollywood. 



Recente pe Ok! Magazine

books gifts 524166 png
Investiții mici, impact mare Cum să aduci un plus de confort în casa ta prin idei moderne de amenajare jpg
okmagazine ro lenovo yoga jpg
Top 5 beneficii ale achiziției unei asigurări RCA online jpg
geaca dama iarna jpg
Provocările premenopauzei  Impactul asupra somnului și metode de relaxare jpg
Lansare George Soare foto PR 2 jpg
Sebi Dascalu, Georgiana Ene si Gabriel Serban   MasterChef Romania 2024 jpg
Pietre semiprețioase jpg
Prințul Philip PR jpg
sarbatori intalnire familie parinti 5778892 jpg
transilvanian ninja 1 jpg
Steve Aoki jpg
okmagazine ro tv smart samsung  jpg
carte OK JPG
finabar524 png
poza 1 jpg
Espressoare manuale versus automate jpg