Destinul impresionant al mamei lui Cher: Georgia Holt şi-a adus fiica pe lume în cea mai grea perioadă a vieţii sale

Actualizat:
1 georgia holt 2 jpg jpeg

Adesea, în spatele celor mai puternici oameni se află mame cu o poveste de viaţă incredibilă. Care au pornit de la zero şi au luat-o apoi de la capăt de câte ori a fost nevoie, trecând peste eşecuri şi momente-limită. Georgia Holt este una dintre aceste mame de celebrităţi cu o poveste de viaţă impresionantă.

Da, femeia care zâmbeşte alături de Cher în poză este mama sa, Georgia Holt. A fost cântăreaţă, actriţă, model, dar, mai presus de toate, supravieţuitoare. Trăsătură pe care Cher a moştenit-o din plin, după cum a recunoscut: „Mereu m-am simţit ca o maşinuţă din aceea electrică. De câte ori m-am izbit de un perete, pur şi simplu m-am redresat instantaneu şi am luat-o pe altă cale. De la mama am asta“. Georgia Holt, pe numele real Jackie Jean, a renăscut din propria cenuşă de 1000 de ori: după o copilărie traumatizantă, după visuri de glorie spulberate şi după şapte mariaje eşuate. Mama ei avea doar 13 ani când a adus-o pe lume, iar tatăl, în grija căruia a rămas, era un alcoolic violent. Crescută în apartamente sordide cu gândaci şi ţânţari şi visând la faimă, Georgia s-a îndrăgostit la 19 ani de un tânăr dependent de jocuri de noroc, care a lăsat-o însărcinată la scurtă vreme după căsătorie. A vrut să facă întrerupere de sarcină, dar s-a oprit în ultima clipă. Aşa a venit pe lume Cher.

5 profimedia 0160774543 jpg jpeg

La câţiva ani după, căsătorită deja cu un alt bărbat, a devenit mamă din nou. Cu două fete de crescut şi mariaje care se divolzau pe bandă rulantă, Georgia a acceptat inclusiv un job de chelneriţă plătit cu un dolar pe noapte. Câştigătoare a numeroase concursuri de frumuseţe, şi-a încercat norocul şi la Hollywood, fiind la un moment dat la un pas de a lua o probă importantă. Când să se facă anunţul oficial, Georgia a trăit marele şoc: o altă actriţă, pe numele ei Marilyn Monroe, îi suflase rolul din

.

Dezamăgită, a renunţat la actorie pentru a se axa pe muzică. A înregistrat un album cu trupa lui Elvis, însă şi acest vis s-a năruit în ultima clipă. Georgia s-a lăsat de cântat. „M-a distrus... să fiu de două ori la un pas de visul vieţii şi să se spulbere brusc“, avea să mărturisească la ani distanţă. Cher i-a găsit albumul aruncat în garaj şi a avut grijă ca acesta să devină realitate. S-ar spune că destinul a răzbunat-o pe Georgia Holt, oferindu-i un copil care a reuşit în tot ceea ce ei nu i-a ieşit: nu doar că a devenit una din cele mai mari artiste ale lumii, dar a luat şi un Oscar pentru Cea mai bună actriţă în rol principal, cu prestaţia din

.

Foto: Profimedia, Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

AccessABILITY Expo 2026 Politehnica jpg
pisici istock jpg
cat de des cureti pensulele de machiaj si cum le pastrezi corect jpg
e12908f73f04f160308bdb977db971f46f jpg
e1ff8f1326dde267bb823d769db96fcedf jpg
OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg
PRIMARK (11) jpg
4 pasi pentru un machiaj potrivit in prima zi la un job nou jpg
biblioteca jpeg