Dramele lui Patrick Swayze: dependent de alcool şi abuzat de mama lui

1 aprilie, 2020
1 profimedia 0097861466 copy jpg jpeg

Au trecut aproape 11 ani de când starul s-a stins din viață, dar flacăra legendei rămâne aprinsă de confesiunile dureroase ale soţiei sale, Lisa. 

Un actor celebru, care avea, însă, multe alte talente sportive și artistice care îl făceau un bărbat complet și interesant. S-a antrenat să devină balerin, a fost jucător de fotbal american în liceu, până când un accident la genunchi i-a curmat visul, dar a fost și un cowboy îndârjit. Însă talentul lui suprem a fost și a rămas actoria. Odată cu lansarea filmului Dirty Dancing, în 1987, acesta avea să fie pecetluit pe vecie. În 1990 revenea cu o nouă producție ce frângea multe inimi și îl propulsa, din nou, în topul celor mai sexy și mai talentați actori – Fantoma, filmul în care a jucat alături de Demi Moore. Însă demonii săi interiori, alcoolismul și neîncrederea în propria persoană, din cauza unei copilării tulburătoare, și-au spus cuvântul. Patrick „încerca mereu să-și controleze emoțiile și gândurile sumbre care nu îi dădeau pace“, își amintește, pentru revista People, Lisa Niemi Swayze, cea care i-a fost soție timp de 34 de ani. „Toate luptele astea interioare l-au rănit în multe feluri“, a adăugat ea. 

Lisa şi Patrick au fost căsătoriţi 34 de ani
Lisa şi Patrick au fost căsătoriţi 34 de ani

Lisa și câțiva apropiați își amintesc, într-o nouă lumină, cea a documentarului I Am Patrick Swayze, de cel care a avut o viață remarcabilă. De la succesul pe marile ecrane până la puterea de a lupta cu proprii demoni și, mai târziu, cu o formă agresivă de cancer pancreatic, ce i-a adus sfârşitul pe 14 septembrie 2009. Pe 18 august 2019, ziua în care Patrick ar fi aniversat 67 de ani, a avut loc premiera filmului, prilej cu care Lisa a povestit: „Nu am văzut pic de ură la el în perioada premergătoare morții. Era atât de iubitor, recunoscător pentru tot ce primise de-a lungul vieții, o înțelepciune pe care nu o avusese până atunci. În ultimii zece ani, de când a plecat dintre noi, încă îl simt prezent în viața mea. Când reușești să treci peste toată drama provocată de moartea cuiva, ajungi să te simți mai aproape de el, într-un fel diferit“.

Crescut în Houston, Swayze, a cărui poreclă a fost Buddy, a fost produsul unei pasiuni mistuitoare între Patsy, mama lui, coregrafa care a fondat și condus Houston Jazz Ballet Co. și Jesse, un campion de rodeo. Actorul i-a acordat mereu credit mamei lui pentru rigurozitatea cu care se raporta la orice job avea, dar a acuzat-o și de abuz psihic asupra lui, deoarece perfecționismul impus de ea era dus la extrem. „El a fost exponentul familiilor în care copiii sunt crescuți cu teama de abuz. Era extrem de violentă și știu că acest lucru era cauzat tot de faptul cămama ei o abuzase toată copilăria“, povestește Lisa în documentar. Nu doar o dată Patrick și-a amintit cu durere ziua majoratului său, când Patsy s-a năpustit asupra lui și a fost îndepărtată de Jesse, care i-a zis că va divorța dacă se mai apropie de fiul lor. Și nu l-a mai lovit de atunci, însă relația lor a rămas complexă peste decenii. Când s-a mutat de acasă a devenit conștient de aspectele negative și pozitive în care fusese crescut. Și mulți poate ar fi cedat, poate ar fi răspuns cu violență și poate ar fi răspândit violență, dar pe el toată aceastăviață sub teroare l-a făcut mai bun, mai înțelegător și l-a transformat într-un lup- tător. „Odată cu succesul în carieră, relația dintre el și mama lui s-a îmbunătățit“, adaugă Lisa, cea care l-a cunoscut pe viitorul ei soț la vârsta de 15 ani, chiar în studioul celebrei coregrafe. Cei doi s-au căsătorit în 1975. „Patsy putea fi extrem de critică și negativistă, dar și-a dat seama că dacă va vrea săfacă parte din viața noastră, va trebui să fie mai drăguță. Și asta a și făcut“. 

Moartea neașteptată a tatălui lui Patrick, la doar 57 de ani, din cauza unui atac de cord, l-a afectat foarte mult: „Era sufletul familiei, era echilibrul în timpul crizelor lui Patsy. Era un om minunat, plin de umor, foarte amabil, dar și foarte puternic“. Patsy a fost, însă, nevoită să suporte drama fiului său, ca pe un test cathartic al karmei, deoarece ea a murit la 86 ani, la patru ani de la moartea actorului. Dar nu au mai vorbit niciodată în anii de maturitate despre abuz. Însă Patrick a dorit-o aproape pentru latura ei puternică, pentru intensitatea cu care trăia, deopotrivă, și binele și greul din viață și pentru că el a fost un luptător datorită ei. 

Patsy, mama lui Patrick, avea să îi marcheze viaţa cu abuzurile ei
Patsy, mama lui Patrick, avea să îi marcheze viaţa cu abuzurile ei

Consecințele unei copilării tulburătoare și ale unei adolescențe subjugate și-au pus amprenta și asupra vieții lui de adult. O perioadă s-a luptat cu alcoolismul, lucru care a dus și la separarea lui de Niemi prin 2003, pentru ca, un an mai târziu, să se împace, după ce cariera lui a înflorit: „Cred că pentru el a fost o perioadă de vindecare, de redescoperire în încercarea de a se calma și de a privi altfel lucrurile“, spune acum Lisa despre trecut. Un trecut în care Patrick Swayze a vrut să ducă o viață care i-ar face mândri pe cei dragi. 

La 11 ani de la moartea lui, Lisa, care locuiește în Florida, și-a refăcut viața alături de bijutierul Albert DePrisco, cu care s-a căsătorit în 2014, dar este convinsă că dincolo, undeva, el o așteaptă. 

Sursa foto: Getty Images/Profimedia Images



Recente pe Ok! Magazine

books gifts 524166 png
Investiții mici, impact mare Cum să aduci un plus de confort în casa ta prin idei moderne de amenajare jpg
okmagazine ro lenovo yoga jpg
Top 5 beneficii ale achiziției unei asigurări RCA online jpg
geaca dama iarna jpg
Provocările premenopauzei  Impactul asupra somnului și metode de relaxare jpg
Lansare George Soare foto PR 2 jpg
Sebi Dascalu, Georgiana Ene si Gabriel Serban   MasterChef Romania 2024 jpg
Pietre semiprețioase jpg
Prințul Philip PR jpg
sarbatori intalnire familie parinti 5778892 jpg
transilvanian ninja 1 jpg
Steve Aoki jpg
okmagazine ro tv smart samsung  jpg
carte OK JPG
finabar524 png
poza 1 jpg
Espressoare manuale versus automate jpg