Hillary Clinton, o viaţă în politică. Ce spune despre Bernie Sanders, retras de la prezidenţiale: "Nimeni nu vrea să lucreze cu el"

De la contestarea lui Donald Trump ca lider, la mărturisirile legate de scandalul sexual Lewinsky, fosta Primă Doamnă a Americii revine în prim-plan cu declaraţii explozive.

Cu câteva luni înainte ca americanii să fie chemaţi la vot pentru a-l revalida pe republicanul Donald Trump în funcţia de preşedinte cu un nou mandat, fosta lui rivală, Hillary Clinton (72), a ieşit la rampă cu declaraţii care pun la îndoială capacitatea acestuia de-a rămâne la cârma Statelor Unite, cât şi abilităţile democratului Bernie Sanders de-a fi o alternativă viabilă. „Eu nu cred că putem să ne permitem încă patru ani cu preşedintele în exerciţiu“, avertizează Hillary Clinton, având grijă să nu pronunţe numele lui Donald Trump, ci doar să-l sugereze. Cât despre fostul său coleg de partid, Bernie Sanders, cu care s-a luptat pentru nominalizare la prezidenţialele trecute, nu crede că acesta face vreo onoare democraţilor. „Nimeni nu-l iubeşte“, denunţă fosta Primă Doamnă în nou lansatul documentar autobiografic Hillary. „Sanders a rămas ani de zile în Congres. Un singur senator îl susţinea. Nimeni nu vrea să lucreze cu el, el n-a făcut nimic. Era un aparatcic al politicii. Este aiurea şi mă întristează ca oamenii să se lase păcăliţi“, afirmă ea cu o ranchiună vădită, pe care i-o poartă şi la patru ani după duel. Şi pe bună dreptate, căci Bernie Sanders, care a rămas în fundal în 2016, s-a răzbunat contribuind la pătarea imaginii ei, favorizând astfel alegerea republicanului Donald Trump la Casa Albă.

Dar ce e cu toate aceste acuzaţii acum, când nici măcar nu mai există o miză electorală reală pentru Hillary Clinton? Ei bine, deşi a declarat încă de anul trecut că nu intenţionează să se înroleze şi a treia oară în cursa pentru prezidenţiale, singura Primă Doamnă a Americii intrată în politică n-a renunţat însă la a fi acea voce care amendează derapajele. „Nu mă voi prezenta, dar voi continua să vorbesc şi să susţin ceea ce cred“, a spus într-un interviu pentru postul de televiziune News 12. „Nu plec nicăieri. Miza actuală pentru ţara noastră, ceea ce se întâmplă acum, mă îngrijorează profund.“

Întrebată dacă e interesată să ocupe alte funcţii publice, după cea de Secretar de Stat în administraţia Obama, ea a răspuns: „Nu cred, dar îmi place să trăiesc la New York şi sunt recunoscătoare că am avut şansa să fiu senatoare timp de opt ani şi să colaborez cu oameni din întreg statul“. Şi, întrucât este convinsă că „ar fi absolut periculos pentru democraţia noastră ca preşedintele să fie reales“, Hillary dă asigurări că „voi face tot ceea ce pot pentru a asigura, de această dată, o victorie a democraţilor. Şi va trebui să ne descurcăm mai bine ca tabăra adversă, pentru că ei sunt extrem de organizaţi, incredibil de bine finanţaţi şi beneficiază de un ajutor străin“, afirmă ea fără ocolişuri, cu aluzie la Rusia lui Putin. Acelaşi Putin despre care ştie prea bine că a tras sforile în scandalul e-mail-urilor, care a făcut-o să scadă în sondaje, în 2016: „A ştiut exact cine eram, aşa că atunci când a ordonat serviciilor lui secrete să spună orice lucru rău puteau spune despre mine, n-a făcut-o pentru că a fost fraierit sau pentru că nu m-a înţeles, ci pentru că voia să mă învingă“.

Una dintre pârghiile prin care vrea să-şi transmită mesajele este chiar acest mult trâmbiţat documentar în patru părţi, care îi examinează viaţa şi cariera. Realizat de Nanette Burstein sub forma unui interviu derulat de-a lungul a şapte zile,

descrie traseul din copilărie şi până azi, fiind un material difuzat pe platforma de streaming Hulu şi prezentat anterior la Festivalul Sundance şi la cel de la Berlin.

În faţa jurnaliştilor prezenţi la lansare, atât Hillary Clinton, cât şi Nanette Burstein au spus că au jucat cu cărţile pe masă şi că au încercat să creioneze un portret cât mai complex şi mai uman. „M-a întrebat tot“, a spus Clinton fără să clipească. Dar… „enigma rămâne“, notează cunoscutul critic britanic Peter Bradshaw în The Guardian, acordând serialului trei stele din cinci, întrucât n-a reuşit să desluşească nici de-a lungul acestor patru părţi misterul acestei femei puternice, care nu se deschide prea uşor. De altfel, concluzia lui Bradshaw e că nu se deschide deloc, nefiind în natura ei, dar spectatorul va fi martorul unui moment vulnerabil: atunci când rememorează momentul în care soţul ei, Bill Clinton, i-a spus adevărul despre aventura cu Monica Lewinsky şi când recunoaşte că fiica lor, Chelsea, i-a împiedicat să se despartă. Cumva, Nanette Burstein recunoaşte că n-a reuşit s-o facă pe invitata ei să se dezvăluie întru totul: „Premisa serialului a fost că această femeie luptă de atâţia ani pentru dreptate socială, dar oamenii o judecă atât de diferit, de la a o glorifica până la a o demoniza. Am vrut să înţelegem cine e şi de ce i se întâmplă lucrurile astea, dar totul e atât de complicat, încât ne-ar mai fi luat alte patru ore ca să desluşim răspunsul“.

La premieră, un alt punct sensibil a fost atins de o jurnalistă de la renumita publicaţie Variety, care a întrebat-o dacă crede că donaţiile mogulului violator Harvey Weinstein pentru campania sa la prezidenţiale i-ar putea descuraja pe alţi oameni din industria de divertisment să mai susţină alţi candidaţi. Răspunsul ei a fost unul diplomatic: „Nu ştiu dacă ar trebui să-i facă mai reticenţi, dar în mod sigur ar trebui să se pună capăt comportamentului pentru care Harvey Weinstein este acuzat“.

În umbra lui Bill Clinton

Atunci când îşi ţinea de mână soţul, păşind încrezătoare pe covorul roşu destinat doar înalţilor demnitari, ori când îi stătea alături, la cele mai incomode interviuri, sprijinindu-i declaraţiile cu un simplu gest de aprobare din cap sau cu un surâs discret, Hillary Diane Rodham Clinton nu bănuia că va veni o vreme când ea însăşi va reveni în prim-planul vieţii politice. Asta deşi toată tinereţea o dedicase studiilor de Drept, discursurilor publice şi implicării voluntare în campaniile electorale locale, de partea democraţilor.

Colegii de facultate de la Yale încă şi-o amintesc ca pe-o studentă ambiţioasă, un adevărat star politic în ascensiune, care deja făcuse impresie în timpul unui discurs înflăcărat a cărui ţintă era un politician local, pe care-l acuza să nu discută despre problemele generaţiei ei. Ea a atras atenţia multor studenţi ale căror ţeluri erau să schimbe lumea şi să descurajeze războiul din Vietnam, printre care şi tânărul William Jefferson Clinton, pe care l-a întâlnit în primă instanţă la biblioteca facultăţii. Ulterior, un prieten comun le-a făcut „oficial“ cunoştinţă, iar Hillary n-a rămas indiferentă: „Mi s-a părut un tip frumuşel, amuzant, provocator şi care te făcea să te simţi mereu bine. Nu mai întâlnisem un altul la fel“, se confesa blonda născută în Chicago, Illinois, în familia unui mic afacerist din industria textilelor.

Aveau să urmeze cei mai frumoşi ani ai relaţiei lor, în care sentimentele se împleteau armonios cu idealurile lor comune. Din acest punct de vedere, formau o pereche formidabilă, capabilă să lucreze în parteneriat atât în viaţa privată, cât şi în cea profesională. Dar, la un moment dat, Hillary a trebuit să aleagă între a-şi construi propria carieră la Washington şi a o sprijini pe cea a lui Bill, în Arkansas. Iar între politică şi dragoste, Hillary l-a ales pe Bill.

Era prima oară când ea făcea un pas înapoi, pentru a-i rămâne alături. Dar, în clipa în care Bill îi punea pe inelar verigheta, pe 11 octombrie 1975, Hillary credea că acesta este destinul ei. Şi-au cumpărat o casă în Fayetteville şi au devenit colegi de catedră la Facultatea de Drept, iar anul următor erau deja angrenaţi în campania pentru alegerea lui Bill în funcţia de procuror general al statului Arkansas. Un prim succes şi cuplul s-a mutat în Little Rock, unde aveau să pună în practică un plan de bătaie pentru câştigarea următorului nivel: funcţia de guvernator al statului. Această nouă victorie i-a consacrat ca pe un cuplu pentru care nu se inventaseră încă obstacole de netrecut. Doar că Bill era încă prea tânăr şi lipsit de experienţă, ceea ce l-a făcut să piardă următorul mandat de guvernator.

Poate părea ciudat, dar Hillary a resimţit pierderea alegerilor ca pe un eşec personal. În plus, ea rămăsese principala sursă de venit a familiei şi era deja mama unei fetiţe de un an, Chelsea. Cu o hotărâre de neclintit, ea a decis să schimbe lucrurile în favoarea lor: şi-a schimbat look-ul (care până atunci nu reprezentase un punct de interes în agenda ei) şi a început să-i facă lobby soţului ei. Strădaniile ei au dat roade în 1992, când Bill a fost reales în funcţia de guvernator al statului Arkansas şi când, ulterior, în ’85, a fost numit liderul Partidului Democrat. Drumul spre preşedinţie era deja asigurat şi nici chiar scandalul sexual iniţiat de jurnalista Gennifer Flowers nu-i putea ţine departe de Casa Albă.

La 46 de ani, pe 20 ianuarie 1993, Bill Clinton devenea cel de-al 42-lea preşedinte al Americii, secondat de cea mai puternică Primă Doamnă din istorie. Alături de el, Hillary „a încălcat toate normele unei Prime Doamne la locul ei“, devenind acea „feministă radicală“ şi contribuind la popularizarea proiectelor democratice. A fost activă în toate vizitele oficiale şi a ţinut piept tuturor provocărilor celor două mandate prezidenţiale, dar şi tuturor atacurilor care vizau zona intimă a cuplului şi care au zguduit din temelii credibilitatea lor publică, chiar şi atunci când o fostă angajată a Casei Albe, Paula Jones, a dezvăluit în 1991 că Bill i-a făcut avansuri într-o cameră de hotel ori când stagiara Monica Lewinsky a susţinut că a avut o aventură cu acesta începând cu 1997.

Scandalul Monica Lewinsky

În timp ce Bill nega vehement veridicitatea înregistrărilor în care tânăra Lewinsky, pe atunci de 22 de ani, mărturisea că i-ar fi făcut sex oral chiar în Biroul Oval, Hillary declara că: „E o conspiraţie îndreptată împotriva soţului meu, încă din ziua în care a fost ales preşedinte“. Sub presiunea procesului deschis de Paula Jones, când preşedintele a fost acuzat de abuz de putere, acesta n-a mai avut încotro şi a recunoscut adevărata natură a relaţiei lui cu acea „persoană narcisistă prostuţă“: „Am avut o relaţie neadecvată cu domnişoara Monica Lewinsy. Am greşit“.

Acum, la 22 de ani de la acel moment, fostul preşedinte al Statelor Unite explică, în explozivul documentar Hillary, de ce a întreţinut relaţii intime cu interna sa de la acea vrem, „cel mai stupid lucru pe care l-am putut face“. El susţine că relaţia lor a fost unul dintre lucrurile „pe care le-am făcut pentru a-mi calma starea de anxietate“. Chipurile, atunci când a cunoscut-o pe Lewinsky, presiunea pe care o resimţea la slujbă îl făcea să se simtă ca un boxer care tocmai se bătuse timp de 30 de runde. Monica l-a făcut să uite de toate pentru o perioadă. Totodată, Clinton îi cere scuze lui Lewinsky în cadrul documentarului, spunând că se simte „îngrozitor“ că viaţa ei a fost definită de această relaţie scandaloasă.

De cealaltă parte, fosta Primă Doamnă mărturiseşte că scandalul a doborât-o. Bill o minţise în faţă şi îi minţise pe toţi public, uitându-se drept în camerele de luat vederi. Abia când a fost demitizat de presă şi încolţit de republicani, a venit să-i ceară clemenţă. „M-am aşezat pe pat lângă ea şi am stat de vorbă“, explică Bill în Hillary. „I-am povestit exact cum s-a întâmplat totul, când s-a întâmplat, că mă simt îngrozitor… I-am spus că am trecut prin multe împreună în ultimii ani şi că nu am scuze pentru ce am făcut.“

Reacţia ei: „Am fost atât de rănită! A fost oribil! I-am spus: «Nu-mi vine să cred că m-ai minţit! Dacă se va ajunge la proces, trebuie să-i spui şi fiicei tale. Iar asta e mai rău decât să vii să-mi spui mie!». N-am putut să-i privesc în ochi pe niciunul dintre ei. El se ducea să joace golf, mai vorbea cu prietenii lui...“, povesteşte ea vădit dezgustată şi acum. Şi că dacă n-ar fi fost fiica lor, Chelsea, mariajul lor n-ar fi supravieţuit. De-abia după un an, cu ajutorul şedinţelor săptămânale de terapie în cuplu, soţii Clinton au putut spune că au trecut şi peste acest impas. „Am decis să rămân alături de soţul meu. Unii consideră că am făcut bine, alţii că am greşit“, spune ea. „Eu sunt recunoscător că a mai găsit forţa să rămână. Numai Dumnezeu ştie ce povară a purtat pe umeri!“, spune el resemnat.

Adevărata Hillary Clinton

Cât timp a stat în umbra soţului ei, Hillary şi-a făcut ucenicia pentru campaniile politice în care avea să se lanseze după două decenii de repaus şi care ar fi putut-o aduce la cârma unei ţări pe care a slujit-o cu dedicare. Ieşită de sub tutela ultimului mandat al lui Bill, ea şi-a demonstrat propria valoare. A fost aleasă întâi senator, devenind singura soţie de preşedinte care a candidat pentru o funcţie publică şi prima femeie care a reprezentat New York-ul. Apoi, în 2007, a avut ambiţia de a-şi egala soţul în carieră, candidând pentru preşedinţia Statelor Unite. Părea o forţă imbatabilă şi a avut şanse mari să devină prima femeie preşedinte a Americii, dar a pierdut alegerile interne din Partidul Democrat în favoarea viitorului preşedinte, Barack Obama. În schimb, pentru loialitatea ei faţă de democraţi şi perseverenţa cu care s-a luptat în campanie, primul preşedinte de culoare a răsplătit-o cu numirea în funcţia de secretar de stat în cel mai delicat domeniu: politica externă americană.

Cu o predecesoare precum Condoleezza Rice, botezată „magnolia de oţel“, sarcina lui Hillary a fost cu atât mai dificilă, iar criza economică nu i-a uşurat deloc misiunea, la fel nici comoţia cerebrală ce părea că o va scoate definitiv din jocul politic. Totuşi, cei opt ani ca secretar de stat au recomandat-o drept candidata perfectă pentru următoarea rundă de alegeri prezidenţiale, în care a concurat umăr  la umăr cu furibundul Trump. Şi nu s-a oprit din cursă nici atunci când problemele de echilibru i-au dat din nou semnale dure! Un episod important din viaţa ei, pe care îl detaliază şi documentarul platformei Hulu.

„Nu m-am născut Primă Doamnă şi nici senator. Nu m-am născut democrată. Nu m-am născut juristă, nici feministă, nici avocată a drepturilor civice. Nu m-am născut nici soţie, nici mamă“, spunea ea, în biografia Mon histoire apărută la Paris în 2003. Şi, totuşi, s-a născut cu acel spirit atât de rar, care a făcut-o remarcată şi remarcabilă. Doar ea e cea care a instaurat acest soi de ladyship la Washington! Ea e acea Hillary pe care unii o consideră prea rece şi prea calculată, iar alţii prea idealistă, dar pe care toţi vor s-o întâlnească şi să-i înţeleagă sursa puterii. Şi ea e cea ale cărei discursuri şi dezvăluiri pot influenţa votul prezidenţial din 3 noiembrie.