Incredibila viaţă a Incredibilului Hulk: Actorul Mark Ruffalo a visat că are o tumoare pe creier şi doctorul i-a confirmat diagnosticul. După operaţie, a avut faţa paralizată.

Actualizat:
6 mark ruffalo jpg jpeg

La 52 de ani, Mark Ruffalo are o căsnicie de 20 de ani, trei copii şi trei nominalizări la Oscar. Dar drumul până aici a fost unul lung, sinuos şi plin de drame

Îl ştii din rolul lui Hulk, dar şi din filme ca Foxcatcher, The Kids Are All Right, Spotlight şi Eternal Sunshine of the Spotless Mind. Are o carieră de succes, pe care a început-o, însă, cu greu, obţinând primul mic rol în 1989, după nu mai puţin de... 800 de audiţii la care a fost fără să obţină vreun răspuns. Practic, asta este definiţia perseverenţei, nu-i aşa? Iar în tot acest timp, Mark şi-a câştigat existenţa muncind ca barman. Cinci ani mai târziu, însă, atunci când lucrurile începeau, în sfârşit, să se aşeze încetul cu încetul din punct de vedere profesional pentru el, prietenul lui cel mai bun a murit. O dramă care l-a făcut să preţuiască şi mai mult viaţa.

mark 4 jpg jpeg

În anul 2000 s-a căsătorit cu actriţa Sunrise Coigney, cea care l-a inspirat să persevereze, urmându-şi visul chiar atunci când lucrurile păreau fără speranţă. "Ea a crezut neîncetat în mine şi m-a încurajat neîntrerupt. Nu ştiu dacă aş fi reuşit fără ea", a mărturisit actorul. La scurt timp după ce s-a însurat, însă, Mark a avut cel mai ciudat vis: se făcea că avea o tumoare pe creier care îi punea viaţa în pericol. Şi deşi pare incredibil, visul s-a dovedit o premoniţie. Pentru că, zguduit fiind de ceea ce visase, Mark s-a dus pentru investigaţii la doctor şi a descoperit că totul era adevărat. Avea o tumoare pe creier. Din fericire, după mai multe teste, a rezultat că tumoarea era benignă, dar în continuare era necesară o intervenţie pentru extirparea ei. Numai că exact în acea perioadă, soţia lui era însărcinată cu primul lor copil - şi, nedorind să o sperie şi să o supună unui stres pe Sunnrise, Mark a decis să amâne operaţia pe creier până după naşterea copilului. În plus, exact în acea perioadă începuse să primească roluri din ce în ce mai bune, în distribuţii cu actori de primă mână. 

mark 5 jpg jpeg

Dar, după ce fiul Keen a venit pe lume în 2001, la doar câteva săptămâni distanţă, Mark s-a programat pentru operaţie. Doctorii au reuşit să extirpe tumoarea în totalitate, însă auzul actorului a fost grav afectat şi... la trezirea din operaţie, avea întreaga faţă paralizată! Aceea a fost o perioadă în care Ruffalo s-a retras din lumina reflectoarelor. Nici n-ar fi avut de ales. Şi nici nu ştia dacă îşi va mai reveni vreodată. Ulterior, starul avea să povestească despre depresia în care a căzut atunci. "Nu voiam să primesc pe nimeni în vizită", spune Mark. În tot acest timp, soţia i-a fost neîncetat alături. Şi dintr-o dată, după şase luni de chin, într-o zi când mă aflam în maşină şi soţia conducea, m-am uitat în oglindă şi am început să plâng: reuşisem să mişc nişte muşchi faciali. Începeam să-mi revin", povesteşte el. 

mark 2 jpg jpeg

După revenirea miraculoasă, s-a întors în 2003 la Hollywood cu şi mai mare avânt. Viaţa îi surâdea din nou - în 2005, Sunrise a adus pe lume al doilea copil, o fiică pe nume Bella Noche, iar în 2007, a născut-o pe Odette. Un an mai târziu, însă, o altă dramă avea să-l lovească: în 2008, fratele lui, Scott, a murit împuşcat în cap în faţa casei sale din Beverly Hills, iar crima a rămas până azi nerezolvată. Pierderea fratelui l-a devastat, aruncându-l din nou în depresie. Dar încetul cu încetul, cu ajutorul familiei, şi-a revenit. "Niciodată nu treci, de fapt, peste aşa ceva. Doar te obişnuieşti cu durerea... Dar e important să ai puterea să iei tot acest tragism şi să-l transformi într-o energie care să te împingă înainte. Să faci şi mai multe, ca pierderea să nu fi fost în zadar!", a declarat actorul, care vorbeşte mereu deschis despre lupta lui cu depresia. "M-am luptat atât de multă vreme. Dar în străfundul inimii mele, auzeam mereu această voce: Faci ceea ce ţi-a fost menit să faci în lumea asta. Aşa că trebuie să continui".

Foto: Facebook



Recente pe Ok! Magazine

tanara in vacanta jpg
pexels jonathanborba 35842227 jpg
e1f7460fea99503766cd6ff91292f41211 jpg
Anii ’50 și reconfigurarea eleganței feminine jpg
okmagazine ro   Cum se aleg verighetele din aur Criterii estetice, practice și emoționale png
okmagazine ro   Cum se accesorizează corect colecția de rochii dama elegante pentru un efect maxim jpg
okmagazine ro pexels angelo capitanio 423939654 18083872 jpg
okmagazine ro   Sac de dormit bebe cu picioare JUKKI – confort și libertate pentru somnul celor mici jpg
e1e24561872090c3bb6e5fbfb86a6e210e jpg
okmagazine ro   Cum să planifici perfect o escapadă urbană spontană jpg
Nibiru  vedere panoramica nocturna jpg
pexels masoodaslami 4052209 jpg
1779375963 5NPT jpg
OKMagazine (2) (1) jpg
rochie vaporoasa eleganta articol okmagazine jpg
IMG 1879 jpeg
Lidl articol 16mai jpg
23bc758cf0bd6e878eec5084fc67bea3 jpg