Julian Assange scapă de extrădarea în SUA? Fondatorul Wikileaks a făcut doi copii în secret cu avocata sa la Londra!
Julian Assange are o viaţă care bate orice film. Fondatorul Wikileaks a trăit intens chiar în interiorul Ambasadei Ecuadorului de la Londra, acolo unde s-a refugiat pentru a evita presiunile de extrădare şi unde a fost vizitat de femei - printre care şi una celebră: Pamela Anderson!
Un tribunal din Marea Britanie a respins ieri cererea Statelor Unite de extrădare a lui Julian Assange, care este acuzat de spionaj, după ce a publicat pe Wikileaks documente militare clasificate şi corespondenţă diplomatică. Judecătoarea Vanessa Baraitser şi-a motivat decizia prin faptul că extrădarea i-ar putea afecta starea psihică australianului de 49 de ani, împingându-l chiar la sinucidere. Statele Unite au anunţat că vor ataca decizia tribunalului britanic. Julian Assange a fost transferat înapoi la penitenciarul britanic Belmarsh, iar miercuri va formula o cerere de eliberare pe cauţiune. În plus, azi premierul australian Scott Morrison a declarat că acesta este liber să se întoarcă acasă, în Australia, după soluţionarea contestării în justiţie împotriva sa. Astfel, veştile par să fie în favoarea lui - şi a noii familii pe care şi-a format-o cu una dintre avocatele lui, Stella Morris, cea care a devenit în secret mama copiilor lui.
Assange a devenit tată chiar în perioada care ar fi trebuit să fie cea mai stresantă pentru el. Refugiat în 2012 în Ambasada Ecuadorului, el a început acolo relaţia cu avocata Stella Morris, care i-a născut doi copii, acum în vârstă de doi, respectiv trei ani. Stella nu a fost, însă, singura femeie care a căzut pradă farmecelor lui în perioada petrecută la ambasadă. Să ne amintim de vizitele frecvente ale Pamelei Anderson în clădirea diplomatică din Londra. La un moment dat, s-a vorbit chiar de o relaţie între cei doi, dar cel puţin oficial, Pamela a negat că prietenia lor ar fi de natură romantică. Oare Stella Morris a dus o luptă grea pentru inima lui Assange?
Fondatorul Wikileaks a trăit din 2012 în interiorul ambasadei, pentru a evita atât cererea de extrădare în Suedia, acolo unde era acuzat de viol (între timp, s-a renunţat la acest caz), cât şi posibila extrădare în America, acolo unde este acuzat de spionaj, după publicarea a numeroase documente secrete pe Wikileaks. Cei doi copii concepuţi cu avocata sa au venit pe lume în secret, o informaţie dezvăluită într-o filmare pentru Mail on Sunday chiar de către Stella Morris, care a continuat să crească singură copiii după ce Assange a fost arestat în 2019 (practic, scos cu forţa, după ce ambasada a refuzat să-l mai găzduiască - foto sus) şi dus la închisoarea britanică Belmarsh, unde se află şi acum. În filmarea respectivă, Stella se arăta îngrijorată de pericolul răspândirii Covid în închisoare şi a povestit că şi-a început relaţia cu Assange în 2015, vizitându-l zilnic la ambasadă şi devenind intimă cu el. Cei doi chiar s-au logodit în 2017 - iar Assange a asistat de la distanţă, prin legătură video, la naşterea copiilor săi. Ulterior, micuţii Gabriel şi Max chiar şi-au văzut tatăl în timpul mai multor vizite la ambasadă, fără ştirea personalului diplomatic. "A fost o decizie deliberată să formăm o familie, pentru a sparge zidurile din jurul lui şi a ne imagina o viaţă liberă", a spus Stella Morris (foto jos: Assange, alături de Stella, a doua din dreapta, şi restul echipei sale de avocaţi).
"În timp ce pentru alţii poate părea nebunesc să fondezi o familie în acest context, pentru noi a fost, de fapt, cel mai sănătos lucru, pentru a păstra o normalitate. Când Julian îşi vede copiii, îi dă un sentiment de pace şi sprijin", a mai declarat Stella, comparând situaţia ei cu o poveste de dragoste în vreme de război. Asta deşi informaţiile despre starea lui Assange în ultimii doi ani au fost total opuse. În celula închisorii lui din Londra a fost găsită o jumătate de lamă de ras, iar în urmă cu doi ani s-a aflat despre faptul că deţinutul s-ar fi confesat personalului medical în legătură cu gândurile lui sinucigaşe. Vorbim despre informaţii care vin astfel în susţinerea deciziei judecătoarei britanice de a respinge extrădarea (foto jos: Assange în 2016).
Mai mult decât cazul extrădării, însă, lumea este uluită şi de felul cum Assange a reuşit să-şi construiască un fel de viaţă paralelă, devenind tatăl a doi copii în tot acest timp. Assange mai are un fiu de 31 de ani, Daniel, care lucrează în IT şi trăieşte în Australia - dar nu ştie dacă el este rodul unei căsnicii sau al unei relaţii neoficiale, întrucât fondatorul Wikileaks a reuşit să păstreze misterul asupra vieţii personale. Daniel s-a născut pe când Assange avea doar 18 ani, iar partenera lui, o femeie pe nume Teresa, 17 ani. Iar lucrurile se complică dacă dăm crezare cărţii lui Daniel Domscheit-Berg, cel care a fost cel mai bun prieten al lui Assange şi care a lucrat la Wikileaks. Acesta susţine că Assange i s-a confesat că ar mai avea cel puţin patru copii, declarându-se fericit să lase pe fiecare continent "mici Juliani" (foto jos: Assange în 2010).
Foto: Getty Images, Wikileaks