Nimic nu se compară cu viaţa ei: Sinead O'Connor se declară dependentă de droguri. "Am crescut cu traume şi abuzuri", spune interpreta hitului "Nothing compares 2 U"

13 noiembrie, 2020
1 sinead 3 jpg jpeg

Artista irlandeză de 53 de ani care s-a convertit la Islam a anunţat pe contul său de socializare media că va intra într-un program de reabilitare de un an. Ce s-a întâmplat cu artista superbă rasă în cap, care în 1990 făcea furori cu piesa şi clipul "Nothing Compares 2 U"?

"Dacă îmi acord acest timp pentru a mă vindeca, voi fi în formă pentru următorul turneu", a scris Sinead, care şi-a amânat pentru 2022 concertele programate în 2021. Convertită la Islam, ea îşi spune acum Shuhada Sadaqat. Dar nu e prima oară când îşi schimbă numele - înainte de convertire, şi-l schimbase în Magda Davitt, parcă într-o încercare disperată de a se salva, sperând că numele schimbat i-ar putea schimba şi viaţa. "Vin după 6 ani traumatizanţi, dar acest an a pus capac. Iar acum trebuie să înceapă recuperarea. Anul acesta am pierdut pe cineva drag, iar pierderea m-a afectat atât de grav, încât am devenit foarte repede dependentă de alt drog decât marijuana. De marijuana sunt dependentă de 34 de ani. Practic, de o viaţă. Am crescut cu traume şi abuzuri. Apoi am intrat în industria muzicală şi nu am avut timp să învăţ cum să-mi construiesc o viaţă normală. Nu mi-am acordat niciodată timpul pentru vindecare. Şi nici nu m-am simţit niciodată pregătită ca acum", a continuat ea confesiunea. 

Ce s-a întâmplat, aşadar, cu frumoasa Sinead, care impresiona publicul acum 30 de ani? Era o apariţie unică - nu multe femei şi-ar putea păstra frumuseţea şi feminitatea dacă s-ar rade în cap. Ea reuşea fantastic acest lucru: trăsăturile feţei sale, ochii aceia mari, proporţiile chipului îi permiteau asta. Dar după uriaşul succes al piesei "Nothing Compares 2 U", Sinead a continuat să facă muzică - însă nu putut să rămână la acelaşi nivel şi să mai lanseze alte hituri de aceeaşi magnitudine. Născută pe 8 decembrie 1966, Sinead Marie Bernadette O'Connor continuă să trăiască în Irlanda, deşi spune că nu se simte confortabil acolo. "Urăsc Irlanda. Casa mea spirituală este în America. Barza acolo ar fi trebuit să mă lase, dar s-a îmbătat barza în Dublin, unde e frig, oribil şi totul e scump. În acelaşi timp, însă, deşi iubesc America, nu aş putea părăsi Irlanda. N-aş putea să-mi las nepoţii şi copiii", spune Sinead, care a fost căsătorită de 4 ori. Ar mai fi şi tatăl, sora şi 3 fraţi, care trăiesc apropae de ea. 

sinead 1 gettyimages 130671570 jpg jpeg

În copilărie, spune că a îndurat nenumărate abuzuri extreme, fizice şi emoţionale, din partea mamei sale, care era o credincioasă habotnică. De aici şi furia ei împotriva creştinismului, pe care l-a înţeles complet greşit prin prisma unei mame habotnice. Aşa se explică toate declaraţiile pline de revoltă: "Creştinismul m-a minţit şi a violat oamenii din Irlanda. De-asta îmi place Islamul. Iisus se regăseşte şi în această credinţă, dar este un Iisus care are sens pentru mine". Şi aşa se explică şi ieşirea ei iraţională când încă era pe culmea succesului, în 1992 - atunci când a sfâşiat poza Papei la Saturday Night Live, provocând un val de revoltă. După acea apariţie, a început să fie masiv huiduită la orice apariţie pe scenă - una dintre apariţii, la un concert organizat de Bob Dylan la Madison Square Garden, a trebuit să fie pur şi simplu anulată din cauza huiduielilor.

Comportamentul mamei sale a dus şi la divorţul părinţilor ei, iar în 1979, la doar 13 ani, Sinead a fugit de acasă, pentru a locui cu tatăl ei şi noua lui soţie. Dar abuzurile mamei, spune ea, i-au afectat definitiv psihicul. Şi orice a făcut între timp, nu a putut scăpa de amprenta grea a acelor traume. "Genul acela de durere nu dispare. Doar înveţi să trăieşti cu ea". Furia nu s-a oprit şi la 15 ani începuse să fure din magazine - motiv pentru care a fost internată vreme de 18 luni într-un soi de azil spiritual, "o instituţie romano-catolică pentru reeducarea femeilor căzute". Altfel spus, exact ce nu-i trebuia lui Sinead. Exact ce a avut efectul contrar, hrănindu-i şi mai mult revolta. "Probabil că nu voi mai experimenta aşa panică, teroare, agonie ca în acel azil", spune Sinead, care atunci când a ajuns celebră şi-a acuzat inclusiv tatăl de abuzuri. Iar internarea la acel azil a considerat-o vina lui. În replică, unul dintre fraţii ei i-a luat apărarea tatălui, dar a recunoscut greşelile mamei lor. "Familia noastră este una distrusă. Nu putem comunica unii cu alţii, suntem în agonie", a declarat fratele ei, Joseph. 

sinead2 gettyimages 105950463 1 jpg jpeg

Totuşi, intrarea ei în muzică s-a produs şi datorită şederii ei la azil, unde obişnuia să cânte. Una dintre voluntarele de acolo era sora unui muzician - şi auzind-o cum interpreta o piesă de-a Barbrei Streisand, a recomandat-o fratelui ei. Aşa a ajuns Sinead să fondeze în 1984, împreună cu alţi prieteni, formaţia Ton Ton Macoute şi să semneze primul ei contract, cu Ensign Records. Primul album, "The Lion and The Cobra", l-a lansat în 1987 şi a fost un succes, obţinând şi o nominalizare la Grammy. Iar cel de-al doilea album, "I Do Not Want What I Haven't Got", din 1990, i-a pecetluit faima internaţională, mai ales datorită hitului "Nothing Compares 2 U". Dar ce a urmat a fost haos total. Pentru că fata aceea frumoasă adunase în ea prea multă ură - pe care acum o revărsa pe oriunde avea ocazia, în public, în presă, la orice interviu sau apariţie televizată. Iar criticile nu se îndreptau doar împotriva bisericii, ci şi a unor artişti foarte iubiţi, cum ar fi Prince - despre care a spus că a fost violent cu ea pentru că lui nu îi plăcea ceea ce ea spunea în interviuri. 

În mijlocul tuturor acestor controverse, Sinead devenise şi mamă. Prima dată s-a căsătorit în 1987 cu John Reynolds, producător muzical cu care a lucrat la mai multe albume de-ale sale. Din acest mariaj a avut primul copil, un fiu pe nume Jake. După divorţ, a urmat o relaţie cu jurnalistul irlandez John Waters, cu care are o fiică, Roisin, născută în 1995 - după o lungă bătălie pentru custodia ei, fata a rămas cu tatăl ei. În 2001 s-a căsătorit cu jurnalistul britanic Nick Sommerland, de care a divorţat în 2004 - în acelaşi an dând naştere celui de-al treilea copil, un fiu pe nume Shane, conceput însă cu alt bărbat, muzicianul irlandez Donal Lunny. În 2006, Sinead a adus pe lume al patrulea copil, fiul Yeshua Francis, din relaţia cu Frank Bonadio. În 2010 s-a măritat a treia oară - cu Steve Cooney, dar mariajul a durat doar până anul următor, 2011. Şi tot în 2011 s-a grăbit să se căsătorească a patra oară, cu terapeutul irlandez Barry Herridge. Nunta a avut loc în Las Vegas - dar cei doi au divorţat după doar 7 zile de trai în comun. Dacă aţi reuşit să ţineţi pasul cu tot acest tăvălug sentimental, peste toate Sinead a ţinut să declare că a avut şi relaţii cu trei femei.

sinead 4 jpg jpeg

În 2015, artista a trecut printr-o histerectomie, intervenţia chirurgicală de extirpare a uterului, pentru a scăpa de endometrioza cronică. Intervenţia i-a provocat, însă, menopauza prematură, din cauza căreia, spune ea, a ajuns să aibă probleme mentale. S-a mutat la Chicago la nişte prieteni - apoi într-un motel dintr-o localitate apropiată, lucrând ca voluntar la un spital pentru veterani. Pradă unei depresii cumplite, a plecat şi de acolo către San Francisco, unde s-a internat într-un centru terapeutic bine cotat. Dar oricât de bine cotat era, nu a dat rezultate în cazul grav al lui Sinead. Astfel că în august 2017, o regăsim într-un hotel din New Jersey, de unde a făcut o postare şocantă pe Facebook despre tentativele ei de sinucidere şi singurătatea ei extremă. Atunci i-a sărit în ajutor primul ei soţ, John Reynolds, care a luat primul avion spre New Jersey pentru a o aduce acasă, în Irlanda. După tot acest parcurs elucubrant, care i-a provocat şi schimbări fizice uluitoare, putem înţelege de ce Sinead are, într-adevăr nevoie de o lungă pauză. Şi sperăm ca programul de reabilitare de un an, în care a anunţat că se înscrie, să dea, în sfârşit, rezultate. 

Foto: Getty Images, Twitter



Recente pe Ok! Magazine

Catalin Botezatu foto PR jpg
Vrei sa fii cea mai bine îmbracata din birou jpg
Bani, Pexels jpg
femeie bucatarie gatit 1432465706 jpg
parcare aeroport otopeni jpg
horoscop 4 august jpg
WhatsApp Image 2024 11 15 at 11 56 42 AM jpeg
KV WSCM jpeg
Planete, Pixabay (2) jpg
man 1846050 1280 jpg
Foodi OP300UK TenderCrisp Ribs Grill CMYK jpg
pexels adnan pervaiz 724231353 18341593 jpg
okmagazine ro png
Cum să îmbunătățești productivitatea în spațiile publice Iată cum te poți concentra mai bine jpg
Tradare jpg
Pisica jpg
OKMagazine (2) (3) (1) jpg
Therme