Povestea incredibilă de viaţă a lui Maye Musk, mama lui Elon Musk: "Refuz pensionarea. O să lucrez până nu mă mai vrea nimeni!"

Actualizat:
1 elon si maye jpg jpeg

În Luna Femeii, alegem poveşti de viaţă inspiraţionale – poveşti ale unor mame de celebrităţi. Trecutul lor spinos vorbeşte despre puterea de a merge mai departe chiar şi atunci când totul pare pierdut. Una dintre aceste femei este Maye Musk, mama lui Elon Musk, unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume, fondatorul Tesla şi SpaceX.

Încă de la 21 de ani, Maye lucrează ca nutriţionist-dietetician, iar în 2019 şi-a lansat autobiografia O femeie îşi face un plan, devenită best seller internaţional. Nimic din prezentul ei nu trădează luptele din trecut. O femeie cu o personalitate puternică şi cu o poveste de viaţă incredibilă, Maye a trecut prin iad ca să-şi poată creşte copiii (nr. Elon mai are o soră şi un frate) decent, timp în care şi-a clădit nu una, ci două cariere. Finalistă Miss Africa de Sud la 21 de ani, Maye credea că şi-a găsit alesul când l-a întâlnit pe tatăl lui Elon, Errol Musk, un inginer înstărit. După nouă ani de căsnicie, femeia s-a trezit practic în stradă, fără niciun ban, cu trei guri de hrănit şi victimă a violenţei domestice, pe deasupra. „Îmi era prea frică să-i spun cuiva de asta, îmi era jenă. Mi-a spus de atâtea ori că sunt proastă, urâtă, plictisitoare... Era bogat, dar s-a asigurat că eu voi rămâne fără nimic“, a povestit aceasta pentru Harper’s Bazaar. Au urmat lupte interminabile pentru custodie, iar Errol găsea săptămânal un nou pretext ca să o dea în judecată. În tot acest timp, Maye, ajunsă cu cei trei copii în Canada, îşi luase cinci joburi pentru a se descurca, iar duminica era zi rezervată menajului şi gătitului. „Cumpăram haine second-hand şi nu ne permiteam să ieşim la restaurant să mâncăm. Multă vreme mi-am hrănit copiii cu sandvişuri cu unt de arahide. Le plăcea la nebunie! Nu şi-au dat seama nicio secundă că eram săraci“, mărturisea frumoasa blondă în cartea autobiografică. Într-un alt interviu, descria o altă dimensiune a realităţii triste de atunci: „Viaţa mea socială era zero. Nu acceptam invitaţiile bărbaţilor la cină, de teamă că va trebui să împart nota la final, iar asta însemna să nu mai am bani de mâncare pentru cei mici“. În clipa în care Elon, pe care l-a alintat toată copilăria „micul geniu“ şi fratele lui au fondat prima lor afacere, o companie de software, Maye le-a dat 10.000 de dolari, economiile sale de-o viaţă, pentru a-i ajuta la început de drum.

6 maye 2 jpg jpeg

Povestea incredibilă de viaţă a lui Maye Musk, mama lui Elon Musk: "Refuz pensionarea. O să lucrez până nu mă mai vrea nimeni!"

Când a împlinit 50 de ani, aceasta a primit de la copiii ei o casă şi o maşinuţă de jucărie, cu promisiunea că de îndată ce se vor pune pe picioare, îi vor oferi variantele în mărime naturală. Ceea ce, desigur, s-a întâmplat. Cu toate că Elon Musk este starul familiei, Maye îşi laudă toţi cei trei copii în mod egal în interviuri. Kimbal deţine un lanţ de restaurante, iar Tosca este regizoare. Ambii multimilionari. O dieteticiană îndrăgostită de pâine, deşi fizicul ei nu trădează o astfel de „scăpare“, mama marelui vizionar are o avere personală de circa 20 de milioane de dolari şi a declarat public că nu va renunţa niciodată la muncă. „Refuz pensionarea. Mama mea nu s-a pensionat niciodată. O să lucrez până nu mă mai vrea nimeni şi apoi o să găsesc eu altceva de făcut. Mă apuc de cercetare în nutriţie, e una dintre plăcerile mele“, a declarat în

. Secretul reuşitei lui Maye Musk, care şi-a crescut copiii în acelaşi spirit liber şi cutezător, este că s-a ghidat mereu după sfatul părinţilor ei: „Trăieşte periculos, dar cu atenţie!“.  

Foto: Profimedia, Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

Metallica, foto Shutterstock jpg
thumbnail 1920x1080 png
62b001a6 ce3c 4eb1 90fd dcefa32ede47 jfif
imagine 16 9 natural jpg
okmagazine ro pexels olly 3760118 jpg
haine baieti jpg
evolutia comertului modern si noi oportunitati pentru antreprenori jpg
costume de baie fete jpg
therme 2 jpeg
1776776879 hWAF jpg
pexels pavel danilyuk 8112159 jpg
okmagazine ro pexels ihsanaditya 1445696 jpg
e143fb6ec49a23b6d55040759c222f6ffa jpg
e11516d7ef5bb68ad5f0e4a76cd5546e08 jpg
ghid pentru o vacanta in familie la praga cum gasesti cele mai ieftine bilete de avion jpg
Vizual concert jpeg
1776791343 U9de jpg
ritual dimineata jpg