Roy Halston, designerul american care şi-a pierdut numele: iubit de Liza Minnelli şi Liz Taylor, a avut o prăbuşire tragică
Designerul american a avut o extraordinară ascensiune în lumea modei şi o tragică prăbuşire: lovit din toate părţile, bolnav, cu afacerea năruită şi trădat de iubitul său pentru bani
Povestea lui Roy Halston este redată acum într-o nouă producţie Netflix, în care Ewan McGregor (foto jos) îl interpretează magistral – deşi actorul scoţian a recunoscut că nu auzise de Halston înainte să-l joace. Am putea spune că designerul şi-ar fi dat ochii peste cap şi l-ar fi concediat în secunda următoare dacă ar fi auzit asta, la muntele de vanitate care fusese. O vanitate care, de fapt, l-a şi dus spre pierzanie, pe lângă alte vicii. Roy Halson şi-a început cariera în modă ca pălărier – unul care a simţit pe pielea lui ce înseamnă cu adevărat un influencer înaintea vremurilor, atunci când Jacqueline Kennedy i-a purtat în 1961 una dintre pălării la numirea soţului ei, JFK, ca preşedinte al Americii. Din acel moment, toate doamnele şi-au dorit să poarte pălării la fel. „Partea amuzantă este că acea pălărie era prea mică pentru ea, dar doamna Kennedy a purtat-o oricum“, dezvăluia el în 1966 pentru revista Vogue. Trecerea la rochii a venit cu un succes pe măsură. Una dintre creaţiile sale care a ajuns să fie vândută în milioane de exemplare a fost rochia cămaşă Ultrasuede, realizată dintr-un material sintetic ce imita perfect pielea întoarsă. Curând, în 1968, Halston şi-a deschis primul boutique pe Madison Avenue, în New York.
Halston a reprezentat pentru moda americană cam ceea ce a fost Yves Saint Laurent pentru francezi. Iar după momentul Jacqueline Kennedy, întâlnirea cu Liza Minnelli, cea care i-a devenit muză, purtându-i creaţiile, a fost un alt factor ce a propulsat numele creatorului. De altfel, Minelli i-a fost unul dintre puţinii prieteni adevăraţi, care i-au rămas alături până la final. „Eşti la fel de bun precum oamenii pe care îi îmbraci”, spunea Halston, care le-a numărat printre clientele sale fidele şi pe Elizabeth Taylor şi Bianca Jagger. Mai puternic decât spiritul său creativ a fost, însă, haosul din viaţa lui – iar miniseria Netflix este foarte generoasă la acest capitol. Pe măsură ce devenea tot mai celebru, cu atât mai mult era atras de locuri sordide, unde plătea bărbaţi necunoscuţi pentru a face sex cu el. În acelaşi timp, adora şi petrecerile glamouroase de la Studio 54, iar drogurile ajunseseră un produs la discreţie chiar în atelierul lui de creaţie – Halston cheltuind nesăbuit pe stupefiante pe care le punea la dispoziţia întregii sale echipe. „Totul se întâmpla după Woodstock – iubirea era liberă, experimentam revoluţia sexuală, iar New York-ul era frapant de hedonist. Fie că erai straight sau gay, nu conta, ieşeai şi te distrai 5-6 nopţi pe săptămână“, explică Hal Rubenstein, care l-a cunoscut pe designer, stilul de viaţă al lui Halston, care reflecta, de fapt, spiritul epocii. Dar mai mult decât atât, el devenise un motor al erei. Ştii unul dintre momentele clasice de la Studio 54 – cel în care Bianca Jagger a intrat de ziua ei în club călare pe un cal alb, condus prin mulţime de un bărbat gol? Ei bine, acel moment a fost aranjat de Halston. Adora să fie flamboaiant. Adora să şocheze. Şi cheltuia fără măsură – avea un buget anual de 100.000 de dolari doar pentru orhideele de care era obsedat şi care îi împodobeau apartamentul, biroul şi atelierul de creaţie. Problema a fost că în tot acest avânt nebunesc, Roy a pierdut complet hăţurile brandului creat de el. Pe măsură ce se extindea, deciziile legate strict de business erau tot mai anevoioase, aşa că în 1973, şi-a vândut afacerea către Norton Simon (conglomeratul care deţinea şi Max Factor) pentru 16 milioane de dolari, rămânând, însă, designerul casei. După această mutare, a început o expansiune flămândă: numele Halston trebuia să cucerească noi teritorii.
Primul pas a fost crearea unui parfum. Iar cel mai bun exemplu al cumplitei decăderi care a atras şi devalorizarea numelui său este chiar acest parfum – pe care azi îl poţi găsi pe net la 30 de dolari sticla. Asta a mai rămas din succesul uriaş al parfumului lansat de el în 1975, care venea ca o creaţie exclusivistă, într-o sticlă în formă de lacrimă creată special pentru el de buna lui prietenă şi colaboratoare Elsa Peretti (designerul de bijuterii al casei Tiffany) şi care avea atunci un preţ ce azi ar fi echivalentul a 300 de dolari. Produsul a generat în primii cinci ani vânzări de peste 85 de milioane de dolari. Parfumul în sine fusese creat de reputatul parfumier francez Bernard Chant şi a fost semnalul unei extinderi fabuloase a lui Halston, care avea să-şi pună numele pe cele mai variate creaţii: de la rochii la blănuri, genţi, covoare, cosmetice şi chiar bagaje de călătorie. Prea multe, ar spune criticii – dar cele mai multe dictate de CEO-ul Norton Simon, David Mahoney, care l-a convins să facă chiar şi ceea ce părea imposibil: să lanseze o linie de jeanşi, deşi el jurase că aşa ceva nu va face vreodată. Momentul dramatic al business-ului său a survenit în anii ’80, când Halston îşi asuma din ce în ce mai multe proiecte şi a fost convins să semneze un contract exclusiv cu lanţul de magazine JCPenney contra sumei de 1 miliard de dolari. Apoi, în 1983, Halston Limited a fost cumpărat de Esmark Inc. Odată cu acest contract, şi-a cedat şi numele, însă – lucru de care nu a fost conştient decât atunci când a decis să se retragă din înţelegere şi nu şi-a mai putut folosi numele. „Asta îmi va aminti mereu să citesc cu atenţie fiecare filă a contractelor pe care le semnez”, a spus el. Loviturile grele au venit una după alta pentru el – s-a despărţit de iubitul său, Victor Hugo, care a început, însă, să îl şantajeze, cerându-i o sumă cu şase zerouri pentru a nu da publicităţii filmări cu ei doi în timp ce făceau sex. „Eu chiar te-am iubit“, i-a replicat Halston, înainte de a-i da banii ceruţi. Acelaşi iubit, însă, i-a dat la schimb pentru această sumă... virusul HIV. Din cauza complicaţiilor cauzate de SIDA Halston şi-a şi găsit sfârşitul în 1990 în San Francisco. „Acest Victor Hugo nu avea absolut niciun talent în afara organului său sexual. Oficial, era numit ilustrator. Dar arătaţi-mi o ilustraţie făcută de el. Nu există niciuna. Omul a fost pur şi simplu o căpuşă. A pretins că el i-a aranjat vitrinele lui Halston, dar vitrinele lui erau oricum îngrozitoare. Omul avea zero talent. A furat de la Haslton chiar în timp ce el murea“, comentează Rubenstein. Parcursul designerului este şocant: a venit din Iowa natală în marele New York, căruia i-a schimbat estetica, a dominat magazinele Bergdorf Goodman, şi-a vândut numele, a pierdut tot şi a murit prea tânăr. A zburat prea sus, s-a distrat prea tare şi apoi a rămas fără confetti. Calvin Klein, pe care vanitosul Halston îl ignora în Studio 54, l-a numit cel mai mare designer american care a trăit vreodată... Şi cu atât mai mare i-a fost căderea. Foto: Getty Images, Profimedia
