Scarlett Johansson a cunoscut sărăcia înainte să descopere succesul: „Trăiam din alocaţie, eram asistaţi social şi mâncam la cantina săracilor’’

20 aprilie, 2020
1 sca jpg jpeg

Cea mai sexy femeie din lume şi cel mai bine plătită actriţă, muza lui Woody Allen şi a lui Katy Perry – inspirând hitul I Kissed A Girl – şi fosta iubită a unor A-listeri ca Sean Penn şi Jude Law e pe cale să ajungă, pentru a treia oară, la altar. Actriţa lasă în urmă o viaţă palpitantă.

Scarlett (34) n-a arătat niciodată mai sexy şi mai îndrăgostită ca acum  Actriţa are o relaţie cu comicul Colin Jost (36) şi multe planuri de viitor. Pentru că cei doi amorezi locuiesc deja împreună şi au adus în discuţie până şi mariajul, un subiect considerat până de curând tabu pentru actriţa cu două căsnicii eşuate la activ. Şi, de parcă n-ar fi fost de-ajuns atâta fericire, ScarJo excelează şi pe plan profesional. E singura femeie inclusă în Topul 10 al celor mai bine plătiţi actori de la Hollywood (cu un profit de 40,5 milioane de dolari obţinut într-un singur an) şi actriţa care primeşte acelaşi salariu ca restul actorilor bărbaţi care-au interpretat faimoasele personaje de animaţie Marvel.

Ce-i drept, deţinătoarea a patru nominalizări Globurile de Aur şi a unei stele pe Hollywood Walk of Fame a schimbat puţin macazul şi, după ce şi-a dovedit talentul în producţii de marcă precum Lost in Translation (2003) şi Girl with a Pearl Earring (2003), a cotit-o elegant spre blockbustere, care-i asigură acum un succes financiar răsunător. Dacă, în 2004, a câştigat premiul Bafta pentru cea mai bună actriţă într-un rol principal şi prima ei nominalizare la Golden Globes, cu Lost in Translation, iar, în 2010, a primit un Tony pentru debutul său pe Broadway, cu piesa A View from the Bridge, ei bine, în 2013, a ajuns să câştige, din partea MTV, premiul pentru cea mai bună bătaie, după ce şi-a demonstrat abilităţile fizice în secvenţele de acţiune din Avengers (2012), iar în 2010 a fost desemnată cea mai bună actriţă SF, pentru prestaţia sa din Iron Man 2.

Ce să mai, până şi fetiţa ei de patru ani, Rose Dorothy, o consideră supereroină de meserie şi o întreabă, atunci când pleacă la job: „Mami, astăzi pe cine o să mai baţi?“. Amuzant, nu? Doar pentru unii, pentru că cei care au apucat să descopere subtilităţile talentului ei tânjesc după prestaţii actoriceşti ceva mai elaborate. Dar, hei, după o carieră întinsă deja pe aproape trei decenii, are şi starul de 34 de ani dreptul să-şi aleagă proiectele după propriile criterii, fie ele oricât de superficiale. Mai ales că situaţia materială a vedetei n-a fost tot timpul prosperă.

5 four jpg jpeg

Destul de discretă cu viaţa ei personală, Johansson a recunoscut, la un moment dat, că a avut o copilărie traumatizantă: „Trăiam din alocaţia pentru copii, eram asistaţi social şi mâncam cu toţii la cantina săracilor. Părinţii mei au crescut patru copii în Manhattan, cu un venit foarte scăzut. Aşa că ne era foarte greu…“. Sărăcia în care trăia familia Johansson pare surprinzătoare având în vedere profesiile părinţilor – mama Melanie Sloan lucra ca producător, iar capul familiei, Karsten, era un arhitect de origine daneză – însă nu ne îndoim de veridicitatea informaţiilor furnizate cu greu de starul hollywoodian. De fapt, tocmai aceste dificultăţi financiare întâmpinate de Johanssoni au dus la destrămarea familiei.

Când Scarlett avea 13 ani, părinţii ei n-au mai suportat greutăţile vieţii de zi cu zi şi au divorţat. Melania s-a mutat în California, imediat ce a devenit o femeie liberă, iar Karsten a rămas în New York cu Scarlett şi cu fratele ei geamăn, Hunter. „Până să venim pe lume eu şi fratele meu geamăn, mariajul părinţilor mei era deja şubrezit de diverse probleme“, rememorează actriţa una dintre cele mai complicate perioade din viaţa ei, dar şi una care avea să-i determine viitorul profesional. „Mama mi-a arătat, în copilărie, toate filmele care-i plăceau ei. Adora musical-urile, dar şi thriller-urile politice ale anilor ’70!“, povesteşte cea care a arătat un interes vădit pentru actorie încă de la vârsta de trei ani.

Încurajată de mama ei, care şi-a dorit în tinereţe să devină actriţă, Scarlett a apărut, la numai 8 ani, în producţia off-Broadway Sophistry, alături de Ethan Hawk. Iar, după asemenea experienţă, s-a înscris la Manhattan’s Professional Children’s School, şcoala privată frecventată de actriţe precum Carrie Fisher şi Sarah Michelle Gellar, care i-a facilitat şi debutul pe marele ecran. În 1994, a jucat în North, alături de Elijah Wood, iar doi ani mai târziu a primit primul ei rol principal în comedia independentă Manny & Lo (1996). Dar drumul ascendent pe care pornise n-a fost lipsit de obstacole. „Eram genul de copil care dansa şi cânta tot timpul“, spune încântată. „Improvizam şi făceam tot felul de excerciţii vocale ciudate. Dar apoi m-a lovit pubertatea şi m-am refugiat într-o cochilie întunecată şi rece din care n-am mai ieşit niciodată“, continuă luându-ne prin surprindere.

Primele experienţe profesionale şi-au lăsat cu vârf şi îndesat amprenta asupra micuţei Johansson, care a fost sistematic respinsă la castinguri din cauza contrastului dintre chipul ei angelic şi vocea groasă, atât de atipică unui copil. „Mama m-a dus la un agent, dar el n-a vrut să mă accepte, iar eu am fost devastată. Credeam că era sfârşitul carierei mele…“, îşi aminteşte Scarlett despre începuturile ei tulburi de la Hollywood. „Dar probabil că tocmai acea respingere şi altele care au urmat m-au determinat să tot încerc până am reuşit“, a declarat încrezătoare actriţa. „Am găsit, în sfârşit, un impresar care să mă vrea şi aşa am început să merg la castinguri, însă doar pentru film, pentru că nu eram deloc potrivită pentru reclame. La 9 ani, aveam o voce de parcă fumam non stop şi beam numai whiskey, de mă întrebau toţi dacă nu sunt cumva răcită.“

3 sca3 jpg jpeg

După debutul actoricesc din 1994, a jucat, un an mai târziu, în Just Cause, alături de Sean Connery, iar în 1997, a apărut şi în Home Alone 3. Marea ei şansă de-a impresiona a venit în 1998, când a fost distribuită în The Horse Whisperer, unde i-a dat replica lui Robert Redford. Când legendarul actor a întrebat-o pe tânăra de 13 ani dacă ştia să călărească, ambiţioasa adolescentă a minţit fără să ezite. „N-aveam nicio pregătire în echitaţie, dar am luat apoi multe lecţii şi am devenit chiar obsedată de călărit. În primele săptămâni de filmare, aveam nişte dureri crunte, dar, chiar şi aşa, n-am avut niciodată dubii legate de mine“, a declarat ulterior. Şi într-adevăr, perseverenţa şi ambiţia au adus-o unde este astăzi. La numai 18 ani, s-a ridicat la înălţimea colegului ei de platou din Lost in Translation, Bill Murray, având o prestaţie despre care Rolling Stone spunea că se va vorbi ani în şir. Şi a avut dreptate. Nu degeaba Woody Allen – care este un regizor de excepţie, în ciuda scandalurilor sexuale în care tot este implicat în ultimii ani – a propulsat-o la statut de muză, distribuind-o în trei filme de succes ale lui: Match Point (2005), Scoop (2006) şi Vicky Cristina Barcelona (2008)!

Fizicul ei ademenitor n-a rămas neobservat şi neexploatat de unul dintre cei mai mari regizori şi producători de la Hollywood, cum nici presa nu a fost niciodată indiferentă la sex appealul ei. „Sex simbolul ezitant“, cum a denumit-o The Times, îşi poate regăsi numele pe toate listele şi clasamentele cu staruri frumoase făcute, în ultimii ani, în Cetatea Filmului. Johansson a fost prima femeie care a câştigat de două ori titlul de „Cea mai sexy femeie din lume“, dar şi tentaţia absolută a unei heterosexuale convinse, Katy Perry compunând hitul I Kissed a Girl cu gândul la buzele ei apetisante. „Mă flatează acest lucru, dar buzele mele aparţin altcuiva…“, a pus Scarlett paie pe focul deja stârnit de ea cu fiecare apariţie sexy în public. Până şi ea era cât pe ce să facă un accident auto când şi-a zărit propriul decolteu generos pe afişul stradal al filmului The Island (2005)! Ce să mai spunem de bieţii ei iubiţi, care trebuie să fi fost complet fermecaţi de formele ei năucitoare şi de atitudinea sa descheiată la toţi nasturii?!

De la primul sărut din viaţa ei, care a fost – conform spuselor ei – cu cineva pe care ea nu prea-l plăcea şi care nu i-a lăsat o impresie prea bună, Scarlett a făcut un progres fantastic la acest capitol. „Ţin minte că, de mică, adoram să flirtez. Îmi plăceau băieţii şi cu asta basta!“, a spus ea lucrurilor pe nume. Şi, pe măsură ce anii au trecut, a devenit tot mai deschisă cu privire la sexualitatea ei: „Dacă spun că-mi place sexul, sunt imediat catalogată o femeie uşoară, nu?“. Dar cea care susţine că o partidă de sex pe bancheta din spate a maşinii este tot ce-şi poate dori din când în când îşi întreţine singură imaginea de femeie care ştie să se bucure de viaţa ei intimă. Spune oricui are urechi de auzit că se testează de două ori pe an de boli venerice – ca orice practicant de sex la liber, nu? – şi că îşi mai aruncă ocazional ochii pe revistele cu conţinut sexual explicit: „Atât bărbatul, cât şi femeia pot beneficia de pe urma lor…“. A, şi de parcă mai era nevoie să menţionez, nu are o părere prea bună despre monogamie. „N-aş zice că sunt un monogam în serie. Totuşi, atunci când sunt într-o relaţie, mă străduiesc din răsputeri să fac ca lucrurile să meargă doar în doi.“

O, ce veste bună pentru actualul ei iubit! Adevărul e că merită şi el toată strădania ei! Absolvent de Harvard, comicul american a fost angajat la Saturday Night Live după ce de-abia ieşise de pe băncile facultăţii, la numai 23 de ani, şi n-a ţinut, ulterior, prima pagină a tabloidelor decât ca iubit al actriţei şi producătoarei Rashida Jones, cu care a format un cuplu timp de trei ani. Iar fosta idilă a actualului iubit al lui Johansson a fost de interes pentru presă nu din cauza vreunui scandal între Jost şi Jones, cât datorită faptului că Rashida este fiica legendarului muzician Quicy Jones.

Deci omul e cât de cât obişnuit cu paparazzi pe urmele lui sau măcar cu întrebările incomode privind viitorul lui alături de un superstar hollywoodian ca Scarlett Johansson. Că le evită elegant în faţa jurnaliştilor, asta-i altceva. Măcar să-şi declare intenţiile serioase cu privire la actriţă în intimitatea casei lor! Şi o face. Se pare că amorezii sunt atât de fericiţi împreună, încât iau în calcul şi căsnicia, ceea ce este o surpriză plăcută din partea starului din Black Widow, care n-a considerat o idee bună nici măcar cel de-al doilea mariaj al ei. După ce-şi încheiase căsnicia cu Ryan Reynolds în acelaşi fel cum a început, adică cu infidelitate (actorul rupând logodna cu Allanis Morisette pentru a se însura cu ea, după care, trei ani mai târziu, a înşelat-o pe Scarlett cu Blake Lively), nu şi-a mai dorit în veci atâta tevatură amoroasă. „Prima dată, m-am măritat când eram foarte tânără şi a fost totul foarte romantic, dar şi foarte diferit. Pentru mine, a fi într-o relaţie perfect funcţională nu înseamnă că trebuie să fie una oficializată la primărie“, explica ea mai târziu. După patru luni de logodnă, i-a spus „Da!“ lui Reynolds la altar, iar a doua oară când s-a măritat (cu francezul Romain Dauriac, de data asta), s-a grăbit din nou. Johansson a rămas gravidă şi, la numai o lună după venirea pe lume a fiicei lor, Rose Dorothy (4), proaspăta mămică i-a jurat dragoste pe viaţă tatălui copilului ei.

Din păcate, fericirea lor conjugală n-a durat mai mult de trei ani, din cauza diferenţelor frapante dintre cei doi soţi, dar şi a geloziei lui, iar ScarJo a depus actele de divorţ fără să zăbovească niciun minut. „Este un şoc total că Scarlett a intentat divorţ şi că a expus publicului neînţelegerile noastre“, a declarat Romain printr-un comunicat. „O implor să-şi retragă divorţul şi să se întoarcă la masa negocierilor“, a conchis el atunci. Dar degeaba! Johansson şi-a propus să iasă val-vârtej din mariajul care-o încorseta tot mai mult şi tocmai asta a făcut. Fără să privească înapoi şi, culmea!, fără să continue la nesfârşit discuţiile în contradictoriu cu fostul ei soţ.

La numai câteva zile după ce-şi anunţaseră despărţirea, în ianuarie 2017, foştii soţi s-au prezentat împreună la deschiderea unei galerii de artă, iar acum îşi împart responsabilităţile părinteşti şi rămân, în continuare, parteneri de afaceri pentru Yummy Pop, buticul lor din Paris. În prezent, Scarlett ne zâmbeşte frumos de pe coperta de aprilie a revistei Vogue, dedicată femeilor talentate din întreaga lume, îşi promovează cel mai recent blockbuster, Avengers: Endgame, lansat în 26 aprilie şi în România, şi se pregăteşte ca, din iunie, să înceapă filmările pentru Black Widow, film ce va fi lansat în 2020 şi care-i va rotunji binişor veniturile actriţei principale. De fapt, Johansson a reuşit performanţa de-a primi aceeaşi sumă de bani, 15 de milioane de dolari, ca actorii de sex masculin care au interpretat personaje Marvel, Chris Hemsworth, care a fost Thor, şi Chris Evans, care l-a întruchipat pe Captain America. E clar, Scarlett ştie ce vrea şi cum să obţină ceea îşi doreşte! Ca la începutul carierei sale, când era respinsă la castinguri, dar tocmai refuzurile au ambiţionat-o. Măcar dear avea aceeaşi siguranţă şi-n viaţa personală, ca posibilă viitoare doamnă Jost!



Recente pe Ok! Magazine

books gifts 524166 png
Investiții mici, impact mare Cum să aduci un plus de confort în casa ta prin idei moderne de amenajare jpg
okmagazine ro lenovo yoga jpg
Top 5 beneficii ale achiziției unei asigurări RCA online jpg
geaca dama iarna jpg
Provocările premenopauzei  Impactul asupra somnului și metode de relaxare jpg
Lansare George Soare foto PR 2 jpg
Sebi Dascalu, Georgiana Ene si Gabriel Serban   MasterChef Romania 2024 jpg
Pietre semiprețioase jpg
Prințul Philip PR jpg
sarbatori intalnire familie parinti 5778892 jpg
transilvanian ninja 1 jpg
Steve Aoki jpg
okmagazine ro tv smart samsung  jpg
carte OK JPG
finabar524 png
poza 1 jpg
Espressoare manuale versus automate jpg