Sophia Loren împlinește azi 88 de ani. Imagine rară cu diva italiană și Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii

Actualizat:
Sophia Loren 88 jpg

Pe 20 septembrie, celebra actriță italiană împlinește venerabila vârstă de 88 de ani.

Starul din ”La ciociara”, rol pentru care a obținut și Premiul Oscar rămâne una dintre cele mai emblematice artiste ale secolului. De o frumusețe hipnotizantă, Sophia Loren a stârnit întotdeauna admirație.

Din portofoliul său impresionant de filme, nu putem să nu reamintim ”Căderea Imperiului Roman”, ”A început în Napoli”, ”Orhideea neagră”, ”Pelerinul iubirii”, ”Păcat că e rea” și mult mai recentele ” Prêt-à-Porter” și ”Bătrâni irascibili”.

Pe numele real Sofia Scicolone, și-a început cariera cinematografică cu două roluri în "Cuori sul mare" (1950) şi "Quo Vadis" (1951). Atunci l-a cunoscut pe producătorul de filme Carlo Ponti, cu care s-a căsătorit. La sfatul său, Sophia a început cursuri de actorie şi și-a schimbat numele în Loren. Apoi, a jucat în numeroase filme care o aduc repede în atenţia publicului. A rămas văduvă în 2007 și are doi băieți artiști, de care este foarte mândră: Carlo Ponti Jr. şi Edoardo Ponti.

Superba italiancă cu ochi hipnotizanți a avut o întâlnire istorică în 1957 cu regretata Regină Elisabeta a II-a a Marii Britanii, în cadrul unui eveniment fastuos de la Palatul Buckingham.

Sophia Loren 88 (17) jpg

Regina și Prințul Philip au avut invitați de renume, din toate domeniile, în cei 70 de ani de domnie pe tronul Regatului Unit.

În fotografia în care vedem marea întâlnire dintre cele două superbe doamne, observăm eleganța notorie a Reginei, dar și atitudinea sofisticată a actriței, considerată una dintre cele mai frumoase femei ale lumii.

Când s-au cunoscut la Palat, Sophia avea doar 23 de ani, iar Regina ajunsese la 31 de ani și deja se afla de 5 ani pe Tronul britanic.

În cadrul evenimentului caritabil, Sophia a strălucit, a dat mâna cu suverana, în timp ce a făcut celebra reverență care se face în fața unui monarh.

Sophia Loren spune că datorează frumuseţea uleiului de măsline, care nu-i lipseşte din alimentaţia zilnică. De asemenea, îşi dă cu ulei de măsline pe faţă şi pe corp. De aceea nu are riduri. Vedeta mai zice că se menţine datorită atenţiei pe care i-o dau în mod constant cei doi fii ai ei, Carlo Jr, care este muzician, şi Edoardo. Vedeta e de asemenea fericită de când a devenit bunică.

Sophia a dezvăluit că şi-a păstrat mereu silueta datorită pastelor, preparatele ei preferate. „Pastele sunt foarte bune pentru sănătate, au confirmat medicii. Sunt carbohidraţi complecşi ce combat foamea şi previn scăderea nivelului de zahăr din sânge. Te ajută să nu mănânci mult şi să nu te îngraşi”, a mărturisit actriţa italiană. Sophia face plimbări lungi, se culcă devreme, după ora 20.00, şi se trezeşte zilnic la 5.30. Se uită puţin la televizor.

Foto: Profimedia



Recente pe Ok! Magazine

e10f77f6e8da82c395e60df7133843991c jpg
returul hainelor online de la nu mi se potrive te la banii inapoi jpg
work and travel JPG
1787732985 IXqK jpg
ce tipuri de bijuterii sunt recomandate copiilor png
okmagazine ro   De la pantofi eleganți pentru femei la Juicy Couture – stil inspirat de vedete jpg
annie spratt e3mQgEV0Kpg unsplash jpg
okmagazine ro   Sport chic modă direct de pe terenurile de tenis jpg
okmagazine ro pexels curtis adams 1694007 3958962 jpg
NIBIRU Promenada 2 jpeg
Winner okmagazine ro jpg
cum iti pastrezi culoarea parului vibranta jpg
POZA 1 jpg
NIBIRU 2026 1 jpg
Summerwell2019 ziua 1 09 08 2019 VL2 6342 web jpg
okmagazine ro pexels tima miroshnichenko 6845802 jpg
autotoyota jpg
Vacă văcuță pexels christina99999 28962577 jpg