Un an fără Dylan. Viaţa lui Luke Perry, ca o cursă într-un Porsche decapotabil

10 aprilie, 2020
11 profimedia 0417925897 jpg jpeg

La un an după trecerea în nefiinţă a celui mai popular erou din serialele cu adolescenţi, vă invităm să descoperiţi viaţa tumultuoasă a actorului din spatele personajului.

„O să fiu asociat cu el până voi muri, dar e OK. Eu l-am creat pe Dylan McKay. Este al meu!“. Şi nu doar al lui, ci al unei generaţii. Al copiilor şi al adolescenţilor din anii ’90, ajunşi acum la 30 şi 40 de ani, puştii care nu aveau libertatea de a alege ce film să urmărească, unde şi când. Din 1990 până în 2000, noi toţi ne uitam la Beverly Hills, 90210. Şi toate (este de înţeles de ce vorbesc la feminin) eram îndrăgostite de Dylan McKay, rebelul cu inimă mare şi look à la James Dean, care depăşea viteza legală pe bulevardele din Los Angeles, în Porsche-ul lui decapotabil demenţial. Un Porsche 356 Speedster care-a fost martorul celor două mari iubiri ale bad boy-ului din serial: una pentru bruneta Brenda şi una pentru blonda Kelly.

2 30073113 5 jpg jpeg

O imagine lipită ca o etichetă de un actor ajuns să fie confundat cu personajul, în ciuda backgroundului său modest şi a stilului nepretenţios în care şi-a dus viaţa. Pe 4 martie anul trecut, la puţin timp după ce canalul Fox a anunţat resuscitarea, din vară, a iconicului serial, cu distribuţia originală care-I include pe Jason Priestley, Jennie Garth, Brian Austin Green, Tori Spelling, Shannen Doherty şi Ian Ziering (nu şi Luke Perry), aflam vestea teribilă că… Dylan nu mai este. Un accident vascular cerebral i-a fost fatal, actorul părăsind această lume la doar 52 de ani. „Doamne, te rog, dă-i un scaun aproape de tine! Îl merită“, scria prietenul lui din serial, Ian Ziering aka Steve Sanders, după aflarea teribilei veşti. Într-adevăr, părerea unanimă a celor care l-au cunoscut este că Luke a fost un om bun. Înduioşător de bun. Povestea lui Coy Luther Perry III, pe numele său adevărat, începe la o fermă dintr-un orăşel simplu din Ohio, genul de loc din care toată lumea vrea, de obicei, să plece. E drept că nu toată lumea ajunge fix în mijlocul glamourului şi showbizului, în strălucitorul cartier Beverly Hills din Los Angeles.

1 profimedia 0247666296 jpg jpeg

„N-am vrut neapărat să fug de-acolo. Simţeam că aparţin filmului. Am ştiut dintotdeauna că mi-este menit să fiu unul dintre ei şi că, mai devreme sau mai târziu, voi ajunge acolo“, spunea Luke în 1992, într-un interviu pentru revista Vanity Fair. Copilăria actorului a fost mereu pe drumuri, acesta mutându-se împreună cu familia lui dintr-un orăşel într-altul, pentru ca, întrun final, să se stabilească în Fredericktown, în apropiere de Columbus. O existenţă care n-a avut nimic în comun cu cea a personajului cu care a ajuns să se identifice. Dylan McKay din Beverly Hills, 90210 era un puşti de bani gata în vârstă de 17 ani, cu un tată milionar, şi o existenţă marcată de petreceri şi vicii precum alcoolul şi drogurile. Un lucru aveau, totuşi, în comun actorul şi eroul din serial: părinţii divorţaţi. Ai lui Perry au făcut acest pas pe când el avea şase ani. „Tatăl meu a fost violent şi alcoolic. Se purta foarte urât cu mama mea. Dacă eram mai mare pe vremea aia, îl băteam“, recunoaşte Perry. Din fericire pentru actor, mama lui, Ann, a făcut o alegere mai bună când s-a recăsătorit, iar tatăl lui vitreg, Steve Bennett, a avut un loc special în inima starului. „Este un om extraordinar, cel mai bun pe care-l cunosc. Îl iubesc“, spunea Luke despre cel care l-a crescut de la 12 ani, după ce tatăl biologic a murit în urma unui infarct, în 1980.

10 gettyimages 462169152 jpg jpeg

Un alt lucru care-i uneşte pe Luke şi pe Dylan este delăsarea lor în materie de învăţătură. Perry n-a reuşit să intre la colegiu şi n-a fost un elev strălucit nici în liceu. Singura distinctive pe care a primit-o Luke a fost „Biggest Flirt“ (elevul cu cea mai mare priză la fete). Vă miră? Pe când avea doar 17 ani, Perry a plecat din Ohio cu direcţia Los Angeles, dar fără mare noroc. S-a mutat, apoi, în New York, unde soarta a început să-i surâdă mai mult, odată cu primirea unor rolişoare în seriale precum Loving şi Another World. Cu toate acestea, Luke visa cu obstinaţie la mirajul Cetăţii Filmului, aşa c-a revenit în L.A.-ul ce continua să nu-i fie prieten. Pentru a câştiga ceva bani, a lucrat pe şantier, unde turna asfalt. În acea perioadă, Luke a format o prietenie deosebit de strânsă cu clanul Arquette, mutându-se împreună cu fraţii David, Rosanna, Richmond şi Patricia, de ultima Luke sfârşind prin a se îndrăgosti. „M-au ajutat atunci când simţeam că nu mai am niciun rost“, spunea Luke.

Norocul i-a găsit adresa atunci când Aaron Spelling a hotărât să producă o dramă pentru adolescenţi, iar restul e istorie. Luke a dat probă pentru rolul lui Steve Sanders, dar a pierdut. Vorba vine, pentru că, de fapt, Perry a câştigat. Personajul lui, introdus mai târziu în serial, s-a bucurat de o popularitate mai mare decât avea să câştige, vreodată, conformistul Steve. Cât ai zice Dylan McKay, Luke a devenit un idol al adolescenţilor. Ca să-nţelegeţi fenomenul, e de-ajuns să rememorăm episodul incredibil în care 10.000 de puştoaice au devenit agresive şi violente, cu ocazia unei sesiuni de autografe într-un mall, în 1991, forţându-l pe actor să părăsească locul după două minute. Steaua lui strălucea puternic, dar, de neînţeles, nu chiar atât de puternic încât să găsească roluri mai mature în filme demne de Hollywood. Luke a riscat şi a pierdut atunci când a părăsit Beverly Hills, 90210 în 1995, căci ofertele primite au fost fie sub formă de roluri neînsemnate, fie de părţi principale în filme obscure. În 1998, un Luke aproape lefter îmbrăca iar hainele lui Dylan în serialul care l-a consacrat, ducându-şi, de data aceasta, rolul până la capăt. Până în 2000, adică.

1 profimedia 0416582084 jpg jpeg

Ultimii ani din viaţă aveau să-l găsească pe Luke într-o altă producţie TV de succes şi adresată adolescenţilor, de data aceasta în rolul unui tată. Este vorba despre serialul Riverdale şi de rolul lui Frederick „Fred“ Andrews. La 52 de ani, însă, Luke era departe de starul iubit de o cohortă de femei în anii ’90. Slab, îmbătrânit prematur, împânzit de riduri şi cu o vestimentaţie depăşită, Luke era destul de conştient că vremurile sale de crai apuseseră şi nu făcea greşeala penibilă de-a mai încerca să fie cuceritor. Alta era situaţia pe când avea 25 de ani. Atunci, Luke, fără falsă modestie, recunoştea că stăpâneşte arta seducţiei. „Am descoperit latura mea feminină. Nu am o problemă să spun asta. Orice amant bun o face. Femeile nu vor să fie mereu luate pe sus. De multe ori, le place să aibă un iubit care să facă dragoste cu ele într-un mod delicat, ca o femeie. Cele mai multe femei vor o persoană cu mai multă sensibilitate, pe cineva care are răbdare cu ele.“

8 luke perry wendy madison bauer jpg jpeg

Pe 4 martie 2019, când acesta a plecat dintre noi la doar 52 de ani, le-a avut aproape pe ambele cele mai importante femei din viaţa lui: fosta soţie Rachel ‘Minnie’ Sharp, mama celor doi copii ai lui, Jack şi Sophie, şi pe logodnica lui, Wendy Madison Bauer (foto sus), în vârstă de 44 de ani. Despre cea din urmă, de profesie terapeut specializat pe probleme de familie, nimeni nu ştia mai nimic, cu atât mai mult c-ar fi logodită cu actorul, acest detaliu fiind făcut public de purtătorul lui de cuvânt, odată cu trista ştire că actorul a decedat. Dar aşa a fost Luke toată viaţa lui. A preferat să-şi trăiască relaţiile discret, singura poveste despre care s-a ştiut şi s-a scris mai mult fiind cea a mariajului său de zece ani. N-a fost, totuşi, singura lui poveste. În anii ’80, timp de un an, Luke a avut o relaţie cu fosta sirenă Baywatch Yasmine Bleeth, înainte ca aceasta să devină celebră cu rolul din serialul cu salvamari. Mai târziu, în 1990, s-a scris că Perry s-ar iubi cu actriţa Kelly Preston, cea care s-a măritat, ulterior, cu John Travolta. După ce a apărut în filmul Buffy The Vampire, realizat după serialul cu nume omonim, s-a zvonit că Luke ar fi avut o idilă cu partenera lui de platouri, actriţa Kristy Swanson.

Dar cea care şi-a împărţit viaţa cu cea mai bună versiune a actorului, în perioada în care acesta era în apogeul carierei, este actriţa Minnie Sharp (foto jos), cu care Perry s-a căsătorit în 1993. Fostă vânzătoare de mobilă, Sharp şi-ar fi cucerit viitorul soţ după ce i-a trimis lenjeria intimă prin poştă, în plic. Era mare fan Dylan McKay, desigur. După o relaţie de doi ani, Sharp şi Perry s-au căsătorit într-o ceremonie intimă care a avut loc la Hotelul Four Seasons din Beverly Hills, nuntă la care au participat doar 50 de invitaţi, printre care şi colegii de serial Jason Priestley, James Eckhouse şi Brian Austin Green. „Va fi potrivită pentru Luke. Nu este din showbiz. Are capul pe umeri“, a aprobat tătucul Aaron Spelling alegerea lui Luke. Mariajul lor a durat zece ani, până în 2003, şi în urma lui au venit pe lume cei doi copii ai lui Luke, Jack (22) şi Sophie (19). Jack Perry este un wrestler profesionist, mai cunoscut în lumea aceasta sub numele de scenă Jungle Boy Nate Coy. Tatăl Luke l-a susţinut foarte mult pe fiul său în această alegere inedită a lui, ba chiar a participat la multe dintre meciurile acestuia, cu camera de filmat în mână. Sophie, mezina actorului, a făcut voluntariat în Africa, alături de alţi tineri ca ea.

7 gettyimages 141278939 jpg jpeg

Revenind la viaţa amoroasă a lui Perry, cel mai interesant zvon legat de aventurile starului le implică pe Brenda şi Kelly din Beverly Hills. Ei bine, se spune că interpretul lui Dylan ar fi avut o aventură cu fiecare dintre cele două actriţe care le-au jucat pe faimoasele rivale, şi anume Shannen Doherty şi Jennie Garth. O fi sau n-o fi adevărat, e clar că declaraţiile celor două actriţe nu fac decât să dea apă la moară creatorilor de bârfe mondene. „Avem o relaţie dinamică. Fie ne înţelegem foarte bine, fie ne vine să ne strângem de gât. De genul azi te iubesc, mâine te urăsc. În plus, lui Luke nu-i place când filmez cu Jason Priestley. E o chestie care ţine de egoul masculin. Dar e minunat. Când îl săruţi pe Luke, doar la asta te poţi gândi“, recunoştea Jennie Garth, într-un interviu din anul 1995. „Îl iubesc şi el ştie că-l iubesc. Este Luke şi va fi mereu Dylan al meu“, a spus, printre lacrimi, şi Shannen Doherty, anul trecut, după decesul actorului.

5 profimedia 0222240785 jpg jpeg
6 profimedia 0247666304 jpg jpeg

N-am putea spune că Luke a reuşit, vreodată, să scape de umbra serialului Beverly Hills, 90210. Şi asta nu e neapărat o dovadă de neputinţă din partea starului care a continuat să muncească până în ultima zi a vieţii lui, ultimul lui proiect cinematografic fiind filmul Once Upon a Time In Hollywood, alături de Brad Pitt şi Leonardo DiCaprio. Luke Perry a creat un idol, personajul lui a fost atât de fascinant încât niciunul dintre fanii acelui show n-a putut să-l uite.

Odată cu moartea lui Perry, generaţia Beverly Hills, 90210 deplânge şi moartea lui Dylan McKay. Sau, mai degrabă, a unei fantezii a adolescenţei noastre.

foto guliver/getty images; profimediaimages.ro, celebrityinsider.org



Recente pe Ok! Magazine

books gifts 524166 png
Investiții mici, impact mare Cum să aduci un plus de confort în casa ta prin idei moderne de amenajare jpg
okmagazine ro lenovo yoga jpg
Top 5 beneficii ale achiziției unei asigurări RCA online jpg
geaca dama iarna jpg
Provocările premenopauzei  Impactul asupra somnului și metode de relaxare jpg
Lansare George Soare foto PR 2 jpg
Sebi Dascalu, Georgiana Ene si Gabriel Serban   MasterChef Romania 2024 jpg
Pietre semiprețioase jpg
Prințul Philip PR jpg
sarbatori intalnire familie parinti 5778892 jpg
transilvanian ninja 1 jpg
Steve Aoki jpg
okmagazine ro tv smart samsung  jpg
carte OK JPG
finabar524 png
poza 1 jpg
Espressoare manuale versus automate jpg