Viaţa celebrului Al Capone - cum a ajuns cel mai cunoscut gangster din istorie

15 aprilie, 2020
5 celebrul al capone jpg jpeg

Ar fi putut fi un simplu barman sau contabil, dar a ajuns cel mai cunoscut gangster din istorie şi-şi datorează ascensiunea Prohibiţiei care a afectat America vreme de 14 ani, în prima jumătate a secolului XX.

El reprezintă portretul clasic al gangsterului american: apărut de nicăieri şi devenit notoriu peste noapte; născut ignorant, dar  rasat  pentru  a  accede  în anumite cercuri; pornind de la micile găinării şi ajungând să căpuşeze cele mai înalte nivele ale societăţii; de la comisioner, la şantajist politic; ascultând, învăţând, evoluând şi, într-un final, făcând acel pas fatal.

Cazul lui Alphonse Capone e interesant nu doar prin istoria personală, ci şi pentru că a servit drept tipar pentru alţi capi ai mafiei, un icon al Americii corupte şi violente. E acel villain a cărui faimă ajunsese să rivalizeze cu cea a legendarului Babe Ruth din baseball! Ba chiar a fost numit şi „Omul Anului“ de către revista Time! Un om care avea puterea să manipuleze la cel mai înalt vârf şi care a „şcolit“ şi infiltrat o întreagă generaţie de răufăcători în toate palierele sociale.

1 celebrul al capone jpg jpeg
stanga
dreapta
1 celebrul al capone jpg jpeg
2 inchisoarea alcatraz jpg jpeg
3 unicul fiu al lui al capone jpg jpeg
4 vila din florida a lui al capone jpg jpeg

Poreclit Scarface, din cauza cicatricilor de pe faţă dobândite în urma unei confruntări violente, şi The Big Fellow, datorită poziţiei sale în mafie, Al Capone a dominat lumea interlopă din Chicago din postura de cap al bandei Chicago Outfit, o grupare de temut în rândul reţelelor de crimă organizată care prosperau pe seama viciilor sociale: jocuri de noroc, alcool şi bordeluri. Taxele de protecţie şi concurenţa între bande iscau dese conflicte sângeroase, cu atacuri armate şi execuţii stradale. Dar astfel de evenimente erau la ordinea zilei în mai toate marile metropole americane de la începutul secolului trecut, generate de afluenţa de imigranţi sosiţi din toate colţurile lumii, puşi pe căpătuială cât mai facil şi mai rapid posibil. Doar în 1913, au ajuns pe Coasta de Est un milion de imigranţi: irlandezi, evrei, greci, italieni...

Cei mai de temut erau consideraţi irlandezii, care se înstăpâniseră deja în suburbii, cerând taxe de protecţie. Italienii, veniţi mai târziu, erau consideraţi low-people, fapt pentru care erau marginalizaţi şi aveau acces doar la jobu-rile cel mai prost plătite.Într-un  New  York  terorizat  de  astfel  de rivalităţi  sângeroase  s-a  născut  şi  Alphonse Gabriel Capone, pe 17 ianuarie 1899, el însuşi urmaş al unei tinere familii de italieni sosite în Brooklyn şi primul dintre cei nouă copii ai lui Gabriele şi ai Teresinei conceput şi născut pe pământ american. Greu de imaginat cum se puteau înghesui atâţia oameni sub acelaşi acoperiş, într-un modest apartament cu trei camere din Navy Street nr. 95, fără mobilier şi grup sanitar, întreţinut dintr-un salariu de măcelar şi altul de croitoreasă.

Crescut în lipsuri şi frustrări de tot felul, Alphonse a căutat să-şi facă repede un rost. La 14 ani, ştia pe de rost toate străzile, scurtăturile şi ascunzişurile din Brooklyn şi făcea comisioane pentru micile clici ilegale, ducând bani murdari dintr-o parte în alta a cartierului.

Odată, în timpul unei altercaţii, a reuşit să recupereze o parte din pierderea financiară a interlopu-lui local Johnny Torrio. Suficient cât să se facă remarcat.  Lucrurile  au  devenit  mai  serioase când i s-a alăturat acestuia, locotenent în Five Points Gang – bandă al cărei nume provenea de la intersecţia Five din Manhattan, locul de întâlnire a cinci străzi principale.

Aici a fost iniţiat în afacerile subterane de ’Papa Johnny’ Torrio, cunoscut şi ca „Vulpoiul“ sau „Imunul“, care deschisese un club de biliard drept paravan pentru camătă, pariuri sportive şi prostituţie. Dar când acesta a decis să prospecteze piaţa din Chicago, Al a fost trimis să lucreze în barul unui alt interlop din Coney Island, Frankie Yale, care era şi ucigaş profesionist. Timorat de noul său şef, Capone prefera să-şi vadă de treabă şi să nu supere pe nimeni. Doar că, în timpul unui nefericit conflict cu un client, s-a ales cu faţa şi gâtul tăiate de un şiş. Iar când salariul de barman s-a dovedit a fi insuficient pentru un tânăr cu aspiraţii de familist, i-a cerut lui Frankie să-i dea şi „altfel“ de sarcini. Şi tot de la el a învăţat ce înseamnă intimidarea, sângele rece şi cruzimea.

Capone avea doar 19 ani când a ucis prima sa  victimă, un infractor de la care trebuia să recupereze nişte bani pentru Frankie. A fost şocat de ceea ce a putut face, chiar dacă necesităţile l-au împins spre un asemenea act, şi nu era încă pregătit pentru o astfel de viaţă. Aşa că la scurt timp a părăsit New York-ul, găsindu-şi un post de contabil la o firmă de construcţii din Baltimore. Acolo a devenit şi cap de familie, luând-o de soţie pe frumoasa şi eleganta irlandeză Mae Coughlin, la câteva săptămâni după naşterea fiului lor, Albert Francis (Sonny).

3 unicul fiu al lui al capone jpg jpeg

Invitat la botez, mentorul său, Johhny Torrio, i-a năşit băiatul, oferindu-i un sprijin bănesc şi lansându-i invitaţia de a-l urma în Chicago. Iniţial, tânăra familie o ducea rezonabil în Baltimore, dar după moartea seniorului Capone din 1920, în urma unui atac cerebral, Al a decis să se mute în Chicago.

Vorbim despre o perioadă critică în Statele Unite,  când  deja  Congresul  american  votase, pe 28 octombrie 1919, în pofida veto-ului preşedintelui  Woodrow  Wilson,  Legea  Volstead, prin care se interzicea fabricarea, vinderea, schimbarea pe alte mărfuri, transportul şi furnizarea de băuturi cu conţinut de alcool mai mare de 0,5%. Născută în vremurile de înflorire a mişcării de temperanţă, care milita împotriva consumului de alcool (considerat sursa relelor în societate), Prohibiţia instaura o ciudată şi agitată epocă în SUA, al cărei efect a fost, paradoxal, creşterea consumului de alcool.

Petrecerile unde se beau coctailuri au devenit o plăcere oprită şi cu atât mai râvnită. Iar comercianţii au ştiut să se reprofileze, deschizând o mulţime de baruri clandestine în subsoluri sau în incinte care funcţionau sub camuflajul unor inofensive gelaterii ori plafaruri. Marfa provenea din fabrici la fel de clandestine, conduse de multe ori de neiniţiaţi ori de producători necinstiţi, care adesea furnizau pieţei  negre  băuturi  contrafăcute,  fabricate din ingrediente dubioase şi periculoase.

Când  Capone  a  ajuns  la  Chicago,  acolo  activau  deja  mai  multe  grupuri  de  contrabandă, care se luptau între ele pentru acapararea unei felii cât mai mari din piaţa clandestină a băuturilor alcoolice.

Principalele mafii implicate erau cea irlandeză şi cea italiană. Ca mână dreaptă a lui Torrio în gruparea Outfit, Capone a pus repede la punct o reţea ilegală de distribuţie a alcoolului, generând totodată un val de violenţă pe care oraşul nu-l mai cunoscu-se până atunci. De altfel, el îşi demonstrase fidelitatea faţă de naşul Johnny Torrio când a contribuit  la  asasinarea  şefului  acestuia,  Big Jim Colosimo – zis şi Diamond Jim, un calabrez căsătorit cu o matroană şi patronul unei reţele de 200 de bordeluri, dar care nu voia să intre în negoţul ilegal cu alcool. Pornirile violente ale lui Capone erau pe cât de necesare afacerilor Outfit, pe atât de compromiţătoare. „Ai minte, ambiţie şi nu ţi-e frică de nimic“, obişnuia să-i spună Torrio. „Dar ca să faci afaceri cu oameni importanţi, trebuie să ajungi să fii ca ei!“.

Aşa că Torrio l-a „croit“ pe Capone după seama celor cu care intrau în contact: l-a făcut să cunoască lumea avocaţilor, judecătorilor, afaceriştilor şi politicienilor şi l-a învăţat cum să arate ca ei, cum să vorbească ca ei, chiar şi cum să meargă ca ei. „Mită, nu gloanţe!“, îi repeta Torrio. Aşa a ajuns Al Capone să poarte costume trois-pièces croite după ultima modă, de cele mai multe ori în dungi, cu revere pronunţate şi batistă, cravate cu lavalieră, pălărie şi nelipsitul trabuc.

În intimitate, prefera pijamalele şi halatele din mătase. Şi, pentru că talia lui se modifica progresiv, croitorul avea mereu de lucru. La cei 1,79 m ai săi, Al era destul de corpolent, fiind un avid consumator de paste, Coca Cola, dar şi de... mâncare chinezească.  De  altfel, se spune că era clientul fidel al restaurantului italian Emil, dar şi al unui local din Chinatown, Won  Kow. Şi în fiecare pub frecventat avea masa lui specială, de la care nu se sinchisea să ridice pe oricine o ocupa când intra însoţit de acoliţi. Sport nu făcea defel. Învăţase doar să joace golf, ca să-şi atragă mai uşor afaceriştii de partea lui. Cel mai mult îi plăcea barbutul, ruleta, pescuitul şi... muzica de operă. „Pentru mine, opera e ca cireaşa de pe tort“, glumea el.

Dar tocmai când credea că transformarea sa era totală şi că şi-a găsit un loc călduţ, instalându-şi familia într-o vilă cu etaj din cartierul Park Manor, pe care o cumpărase cu 15.000 de dolari în 1923, Al s-a văzut nevoit să se retragă în apropiata localitate Cicero, odată cu venirea noului primar, William Emmet Dever – care declanşase un război anti-mafie. 

Dar nici Cicero nu era „zonă liberă“, fiind teritoriul fraţilor O’Donnell. Eliminată sângeros, cu asasinarea a 200 de persoane, gruparea irlandeză a trebuit să-şi cedeze aria bandei Outfit. O „afacere“ pe care Capone o încheiase tot în stilu-i primar, brutal şi golănesc, pe care Torrio îl amenda cu îndârjire. Naşul vedea lucrurile altfel, voia să respecte acel codex clasic al mafiei italiene, cu împărţirea sferelor de influenţă, cu acel soi de cavalerism între bandiţi şi cu respectarea „legii tăcerii“ – viziune care i-a forţat şi retragerea din sindicatul crimei organizate.

Capone, însă, era greu de strunit. Era impulsiv, nemilos, radical. Chiar la următoarele alegeri locale din Chicago, când se dorea impunerea unui candidat aservit mafiei, oamenii săi îi agresau pe votanţi la urne. Iar după ce noul edil s-a văzut instalat în fotoliul promis şi a îndrăznit să le declare public război gangsterilor, Capone n-a avut nicio reţinere în a da buzna în primărie şi a-l azvârli pe scări. După această demonstraţie de forţă, Chicago Outfit n-a mai avut niciun obstacol în a-şi revendica supremaţia. Cine  crâcnea avea de suferit. Cine fura de la ei murea pe loc. Şi, ca un gest de ultimă frondă, Capone trimitea de fiecare dată flori  la  înmormântările clanurilor rivale. 

Odată a cheltuit 5.000 de dolari pe o asemenea „curtoazie“! Cei mai de temut duşmani ai săi erau irlandezul Dion O’Banion, care  pusese şi un premiu de 50.000 de dolari pe capul lui, şi Bugs Moran (George Clarence), un mare ghimpe în coastă, care conducea afacerile din nord.

Evident că mafiile de diferite coloraturi concurau între ele, mina lor de aur fiind Chicago şi împrejurimile, adică o suprafaţă de 45 de km pe 25 km, cu două milioane de suflete, dintre care mulţi băutori de bere şi whiskey.

Transporturile veneau, cel mai adesea din Canada via Detroit, dar adeseori erau deturnate de rivali, fapt pentru care conflictul comercial se transformase într-o autentică vendetta, ce întreţinea starea de război din oraş – Chicago căpătând, astfel, faima de Oraşul Gangsterilor. Conform estimărilor, veniturile din bordeluri, jocuri de noroc, taxe de protecţie şi deturnarea transporturilor ilegale de alcool ale celorlalţi contrabandişti se ridicau la 100 de milioane de dolari anual (echivalentul de azi a 1,4 miliarde de dolari!). Un efect devastator al legii prohibiţiei, de care Al Capone se folosise pentru a deveni un veritabil simbol.Greşeala lui cea mare a fost evenimentul sângeros din 14 februarie 1929, rămas în istorie drept „Masacrul de Sfântul Valentin“.

În dimineaţa  acelei  zile,  câţiva  membri  Outfit, deghizaţi în poliţişti, au descins la un depozit aparţinând rivalului Bugs Moran, sub pretextul unei razii. Cei şapte oameni ai lui Moran, care tocmai descărcau un transport de whiskey, au fost aliniaţi la perete şi executaţi. Imaginile cu cadavrele găsite de poliţie au ajuns şi în presă, oripilând opinia publică.

Astfel că ceea ce Capone voia să fie revanşa pentru necazurile provocate de banda North Side a lui Moran s-a transformat într-o adevărată misiune a autorităţilor de-a scăpa de acest inamic al statului. Dar unde să găseşti un agent cinstit şi dedicat, imun la stimulentele financiare ori la ameninţările venite dinspre Outfit, care să strângă dovezi împotriva lui Capone şi să-l aducă în faţa justiţiei?

Poliţia avea un departament special în acea perioadă, numit Biroul Prohibiţiei, sub umbrela căruia acţionau 12 agenţi care îşi spuneau Untouchables/Incoruptibilii, şef fiind zelosul Eliot Ness. Misiunea nu era deloc uşoară, de vreme ce Capone avusese grijă să-şi şteargă toate urmele şi să-şi camufleze sursele  încasărilor prin unele magazine de antichităţi ori spălătorii – de unde a derivat şi termenul „spălare de bani“.

Dar înregistrările convorbirilor,  interceptările  transporturilor de alcool, organizarea raidurilor în distileriile ilegale şi în barurile clandestine au dat curând roade, slăbind influenţa lui Capone.

Iar în 1931 s-a găsit şi chichiţa pentru care putea fi trimis în judecată: evaziune fiscală. Iniţial, inculpatul credea că poate face o înţelegere cu procuratura, pentru doar doi ani de puşcărie (care ar fi însemnat, totodată, doi ani de protecţie asigurată!). Dar numeroasele încercări de mituire şi intimidare n-au avut niciun efect, italianul primind o condamnare de 11 ani.

După un proces lung şi complicat, a fost închis în 1932 în penitenciarul din Atlanta, apoi transferat la Alcatraz – cea mai nouă instituţie de maximă siguranţă de la acea dată, aflată pe o insulă în golful San Francisco, din care n-a reuşit să evadeze niciun deţinut. Şi, în timp ce fostul cap al mafiei începuse să-şi piardă minţile între pereţii reci ai celulei, din cauza sevrajului acut cauzat de lipsa cocainei şi a neurosifilisului descoperit la examenul medical de dinaintea încarcerării, Outfit îşi pierdea supremaţia, odată cu abrogarea legii prohibiţiei din 1933.

2 inchisoarea alcatraz jpg jpeg

E adevărat că Frank Nitti, mâna dreaptă a lui Capone rămas boss în locul lui, încercase o redresare a clanului, dar Chicago nu mai era un teren propice afacerilor tenebroase. Aşa că Nitti a intrat în „lumină“, alegând să căpuşeze industria filmului din Hollywood, aservindu-şi studiouri ca Paramount, Warner Bros., Fox.Interesant e că, în 1939, când a fost eliberat condiţionat  pe motive medicale, Capone nu mai recunoştea niciun chip din trecutul său.

Era  slăbit, cu psihicul distrus şi făcea crize maniaco-depresive. Un timp, a fost internat în spitalul din Baltimore. Dar prea multe nu s-au putut face pentru el, chiar dacă a fost printre primii pacienţi cărora  le-a  fost  administrat tratament pentru sifilis cu penicilină. Şi-a petrecut ultimii ani în somptuoasa vilă din Palm Island, Florida, pe care o cumpărase în 1928. Adesea vorbea singur şi credea că bolşevicii sunt noua ciumă a lumii şi că Bugs Moran e tot pe urmele lui. După o lungă agonie, lupta lui cu nebunia a fost curmată de un accident vascular cerebral, dublat de pneumonie, care i-au adus sfârşitul, la doar 48 de ani, la 25 ianuarie 1947. În scrisoarea lăsată fiului său, Sonny, scria: „Nu-ţi cer decât un singur lucru: uită ce-a fost Al Capone şi aminteşte-ţi de tatăl tău ca de cineva care te-a iubit şi nu ţi-a vrut decât binele...“



Recente pe Ok! Magazine

Steven Seagal in Ucraina propaganda pro rusa (3) jpg
blac1 jpg
Kevin Federline si baietii lui Britney Spears Sean preston si Jaden James (1) jpg
Michelle Obama jpg
nic7 webp
Courtney Love (3) jpg
mada5 jpg
Nic PNG
augusta8 jpg
sas1 jpg
jay z beyonce si fiica lor blue ivy foto guliver/getty images
Mariah Carey și Olivia Newton John (2) jpg
Monica Davidescu 50 (2) jpg
chef3 jpg
locuri de munca remote jpg
Vlad Gherman și Oana Moșneagu de ziua ei (3) jpg
Imagine featured okmagazine JPG
magazin