E superb! Cum arată fiul Andreei Berecleanu: "Mă bucur că i-am ales acest nume de botez, i se potriveşte perfect"

Actualizat:
6 berecleanu2 jpg jpeg

Andreea Berecleanu şi-a sărbătorit ieri fiul şi a ţinut să difeze acest eveniment cu o fotografie pe o reţea de socializare.

La 15 ani, fiul ştiristei seamănă leit cu celebrul său tată, Andrei Zaharescu. Petru e înalt, are ochii verzi şi, după cum spune celebra sa mamă, şi mult umor.

1 berecleanu1 jpg jpeg

“O fotografie de astăzi. Mă bucur că i-am ales acest nume de botez, i se potriveşte perfect şi îi place şi lui. Petru e deja mare, se crede şi mai mare (ceea ce e normal la vârsta lui), are deja personalitatea conturată. Ce îmi place mult la copilul meu sunt bunătatea şi simţul umorului, de altfel, trăsături genetice”.

Vedeta a avut întotdeauna o relaţie specială cu Eva şi Petru. „Am crescut într-o familie unde se cânta şi se dansa. Adormeam, copil fiind, cu muzica în suflet, auzeam paşii de dans în vis. Aşa i-am crescut şi pe copiii mei. Dansează la toate petrecerile şi la toate nunţile, stau negreşit până dimineaţa, adorm pe unde apucă, fericiţi. Aşa cum şi eu, pe vremuri, în drumul înapoi spre casă de la vreo petrecere, puneam capul pe bancheta din spate a maşinii anilor ‘80 şi eram cel mai fericit copil din lume.

Habar nu am dacă e bine sau nu, dacă psihologii de azi sunt de acord cu acest tip de comportament. Ceea ce ştiu este că dragostea parinţilor mei şi a mea pentru copiii mei, dorinţa de a se bucura alături de noi, îi hrăneşte ca adulţi. Şi, din când în când, îşi iau din aceste rezerve de fericire”, mărturisea Andreea Berecleanu pe Instagram.



Recente pe Ok! Magazine

biroul de acas n sezonul rece confort i funcionalitate jpg
okmagazine jpg
therme jpeg
imagine principala jpg
okmagazine ro   Vin zilele ploioase Cum să ai grijă de încălțămintea preferată pentru a o păstra ani la rând jpg
AccessABILITY Expo 2026 Politehnica jpg
pisici istock jpg
cat de des cureti pensulele de machiaj si cum le pastrezi corect jpg
e12908f73f04f160308bdb977db971f46f jpg
e1ff8f1326dde267bb823d769db96fcedf jpg
OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg