Elena Gheorghe şi Miţă ne surprind cu o declaraţie de dragoste

Actualizat:
bere gratis elena gheorghe videoclip iarna ne a surprins indragostiti jpeg

Cel mai nou featuring de sezon, care ne introduce în spiritul Sărbătorilor, e totodată şi prima colaborare dintre Elena Gheorghe şi trupa Bere Gratis.

image

"Credem că momentul apropierii Crăciunului stârneşte pe fiecare dintre noi să aducă în inima celor din jur multă bucurie şi multă sensibilitate. De fiecare dată când colaborăm cu cineva, alegem vocea potrivită, iar Elena este vocea care completează foarte bine mesajul şi stilul piesei. Cum în România iarna ne ia prin surprindere de fiecare data, sperăm ca această piesă să-i surprindă plăcut pe toţi cei care iubesc şi să devină imnul oamenilor care se îndrăgostesc iarna", declară Mihai, solistul trupei.

Videoclipul a fost filmat pe parcursul unei zile în complexul Harmonie din Predeal.

"Luna decembrie e luna mea preferată! Este luna în care, în fiecare an, lansez câte o piesă care să surprindă emoţiile unice ce ne cuprind în această perioadă. Mă bucur foarte mult de invitaţia băieţilor de a colabora pentru că îmi place piesa, are un sound special în care mă regăsesc. Piesa este o felicitare muzicală pentru toţi cei care iubesc acest anotimp, este o invitaţie la a te bucura de iarnă şi de lucrurile minunate care se întâmplă", spune şi Elena.



Recente pe Ok! Magazine

biroul de acas n sezonul rece confort i funcionalitate jpg
okmagazine jpg
therme jpeg
imagine principala jpg
okmagazine ro   Vin zilele ploioase Cum să ai grijă de încălțămintea preferată pentru a o păstra ani la rând jpg
AccessABILITY Expo 2026 Politehnica jpg
pisici istock jpg
cat de des cureti pensulele de machiaj si cum le pastrezi corect jpg
e12908f73f04f160308bdb977db971f46f jpg
e1ff8f1326dde267bb823d769db96fcedf jpg
OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg