Elena Udrea, mesaj răvășitor din închisoare pentru fiica sa, Eva Maria: ”L-am rugat pe Dumnezeu...”

Elena Udrea1 jpg

Sunt clipe crâncene pentru fostul ministru al Turismului. Elena Udrea se află închisă și nevoită să-și sărbătorească fiica de la distanță.

Încă de la primirea verdictului, fostul politician a spus că partea cea mai grea a închisorii este faptul că nu știe cum să gestioneze relația cu fiica sa, încă atât de mică. Fetița este nevoită acum să stea departe de mamă, iar tatăl său și bunicii sunt cei care o ocrotesc pentru a-i face timpul petrecut fără mamă cât mai ușor.

Dincolo de faptele pentru care Elena Udrea își ispășește pedeapsa se află emoționanta legătură mamă – fiică, periclitată pe viață de acești ani în care stau despărțite și care nu se mai pot recupera niciodată.

Astăzi este ziua fiicei sale, iar Elena Udrea i-a transmis fetiței un mesaj public pe pagina sa de socializare. Femeia este ajutată de iubitul său, care îi postează gândurile în online, Udrea fiind destul de activă pe Facebook chiar și aflată după gratii. Pentru ea, Facebook este singura metodă de a-și exprima gândurile și trăirile și mai ales de a contesta măsurile care au trimis-o după gratii. Însă justiția știe cel mai bine cum să-și facă treaba, iar fostul politician nu are încotro decât să se supună legilor țării.

Iată ce gânduri emoționante i-a transmis fetiței. Acestea au fost însoțite de o imagine superbă cu micuța, căci Eva Maria este o frumusețe:

Eva Maria, fetița Elenei Udrea jpg

”La mulți ani iubirea mea, Eva Maria! Cerurile s-au deschis astăzi pentru tine. L-am rugat pe Dumnezeu să crești sănătoasa și fericită, să-ți aștearnă în față o cale ușoară, pe care să mergi cu încredere și pe care să ți-o lumineze cu lumina Lui și să ți-o umple cu iubirea Lui, o cale care să te ducă acolo unde îți dorești să ajungi. Mami, tati și buni te iubesc și sunt mereu cu tine!

Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat să trăiesc această minune care ești în viața mea!

Îți mulțumesc pentru înțelegerea, puterea și dragostea ta pentru mine “până la infinitul, infinitului”.

Să știi că în fiecare clipă gândurile mele sunt la tine și că oriunde aș fi te iubesc cel mai mult pe lumea asta! ( Mama)”.

Fetița Elenei Udrea și a lui Adrian Alexandrov împlinește 4 ani. Anul trecut, cei doi părinți o sărbătoreau pe micuță la la Disneyland, în Paris, nebănuind probabil scenariul sumbru ce avea să urmeze.

Și acum un an, Elena Udrea a marcat momentul pe Facebook, neuitând nicio clipă să-i mulțumească lui Dumnezeu pentru cea mai de preț comoară: fiica sa.

Foto: Facebook



Recente pe Ok! Magazine

OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg
PRIMARK (11) jpg
4 pasi pentru un machiaj potrivit in prima zi la un job nou jpg
biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg