Emoţii la "Dublu" în competiţia de la Karlovy Vary!
Gala de premiere a Festivalului Internaţional de Film de la Karlovy Vary, care se va desfăşura sâmbătă seară, este una plină de emoţii pentru echipa filmului românesc "Dublu", aflat în competiţia "East of the West", secţiune dedicată regizorilor aflaţi la prima sau a doua producţie. În aşteptarea rezultatelor, OK! a stat de vorbă cu Bogdan Dumitrache, interpretul rolului principal al peliculei. Află mai multe despre un actor cel puţin la fel de interesant în viaţa reală pe cât e pe celuloid. Şi ţine pumnii întregii echipe mâine seară!
Pelicula "Dublu", cu Bogdan Dumitrache în rolul principal, te aşteaptă în cinematografele din România.
Când tot mai mulţi actori ar vrea să plece în căutarea unei bucăţi din visul hollywoodian, Bogdan e cel mai cu picioarele pe pământ actor pe care l-am întâlnit. Un familist convins care s-a dedublat perfect pentru recitalul actoricesc fascinant din pelicula Dublu, aflată acum în competiţia de la Karlovy Vary
Boem, dar paradoxal foarte realist şi aşezat, Bogdan pare să aibă calmul unui vulcan adormit atunci când îţi vorbeşte. Tot la fel cum este un actor care spune că a hibernat aproape zece ani. Pentru ca apoi să surprindă publicul cu apariţiile din filme ca Portretul luptătorului la tinereţe, care i-a adus un Gopo, Din dragoste cu cele mai bune intenţii, pentru care a câştigat încă un Gopo şi un premiu la Locarno, şi Poziţia copilului, pelicula lui Călin Peter Netzer, care a luat Ursul de Aur la Berlin în 2013. Anul acesta îl poţi vedea în două producţii: Sieranevada, a lui Cristi Puiu, şi Dublu, debutul lui Catrinel Dănăiaţă. Dar cel mai mişto şi surprinzător film al său mi se pare a fi chiar cel al vieţii lui, fiindcă Bogdan e, cum spuneam, un actor cu un traseu atipic, care şi-a lăsat talentul la dospit atâta vreme şi a ieşit în lumina rampei gata copt, într-un moment în care ai fi zis că lipsa exerciţiului l-a ruginit şi îl îndeamnă mai degrabă spre abandonul acestei meserii. Dar când te-ai format cu trei profesori care s-au numit Petre Gheorghiu, Dinu Manolache şi Mircea Albulescu, pesemne că n-a fost în zadar…
Cum a fost experienţa lucrului la Sieranevada? Nu erai la prima întâlnire cu Cristi Puiu. Bogdan Da, am mai lucrat cu el şi, ca-ntotdeauna, este impresionant. Este un regizor foarte tacticos, care ştie foarte bine ce vrea să obţină. La acest proiect a fost şi mai interesant pentru că eu am făcut o înlocuire... Practic, am fost sunat duminică noapte şi luni dimineaţa am început filmările. Nu te-a deranjat că a trebuit să înlocuieşti pe cineva? Nu. Pot fi multe motive din care se face o înlocuire. Eu am avut o discuţie profesională cu Cristi. Iar această experienţă a fost specială ca tip de filmare... Iar cu filmul care rulează acum, Dublu, ai trecut de la un regizor cunoscut, cu experienţă, la un debut... Da, deşi e debutantă, Catrinel a fost sufient de inteligentă încât să-şi facă o echipă creativă în jurul ei foarte bună, acceptând aport creativ din partea tuturor. Şi atunci fiecare şi-a făcut treaba foarte bine şi s-a format un întreg închegat, bine pus la punct, şi o echipă foarte mişto. Ce te-a atras la rolul ăsta? Parcursul lui. Am descoperit un personaj suficient de bine scris încât să-l înţeleg cap-coadă, să-i văd evoluţia. Din păcate, eu nu ajung la Karlovy Vary, pentru că am început filmările la un nou proiect, Pororoca, în regia lui Constantin Popescu. Mai am şi un proiect mare, care include o sală de teatru, studiourile de casting care merg cu mine mai departe şi un bar. Toate astea vor fi în clădirea Universul, de pe Brezoianu. Acum se numeşte Apolo 111 şi sper să-l inaugurez în octombrie. Când te-ai hotărât s-o iei pe acest drum al actoriei? Nu am intenţionat niciodată să mă fac actor, doar că nu-mi plăceau meditaţiile la matematică. Mereu vedeam pe geam, în blocul de vizavi, un actor în vârstă, Petre Gheorghiu, care pregătea copiii pentru actorie. Mi s-a părut mai interesant ce fac ei acolo. M-am dus la el, m-a verificat şi-a zis: „Hai să vedem...“. Spune-mi şi o amintire cu profesorul tău, Mircea Albulescu... Când eram anul 3, juca în Ondine. Şi mă chema la piesă, îmi zicea să mă aşez în primul rând, şi într-un mod intenţionat îmi arăta cum joacă. Îmi făcea cu ochiul de pe scenă... Un fel de „Fii atent, îţi arăt acum cum o fac pe-asta“. Şi cu Dinu Manolache? L-ai prins şi pe el un an în facultate... Chiar trei! Era un actor foarte special Mache. Îmi aduc aminte când îmi explica el cum e cu personajele din Caragiale. „Dragă, vezi tu, toate femeile astea din Caragiale sunt aşa: «Ah, mă doare inima!» (îşi pune o mână la sânul stâng). «Ah, ce mă mai doare inima!» (îşi mută mâna la sânul drept, cu un gest feminin de aranjare a decolteului)“. (râde) Şi pentru că vorbim de oamenii importanţi din viaţa ta, ai zice că prietenia cu Dragoş Bucur ţi-a marcat parcursul? Absolut! A fost o perioadă – ani buni de zile în care am locuit împreună, am muncit împreună, am petrecut împreună. Voi la cât deschideaţi Frame-ul, celebrul local pe care l-aţi avut împreună? Păi, mai pe la prânz deschideam noi, că era bar de noapte. Dimineaţa eram toţi mai răvăşiţi! (râde) De ce-aţi renunţat la el? Pentru că obosisem. Eu l-am manageriat vreo trei ani, apoi mi-am dat seama că trebuie să fac o pauză: să dorm mai mult, să mă hrănesc mai bine. Şi-atunci m-am oprit, am subînchiriat barul barmanilor şi-aşa ne-am separat. Apoi l-am vândut...
Alături de Bogdan, din distribuţia filmului mai fac parte Maria Dinulescu, Corina Moise şi Dorian Boguţă.
Nu ştiu ce să zic, dar cred că nu.... Mai mult decât un serviciu, Frame-ul era o pasiune, o plăcere. Întotdeauna mi-a plăcut asta şi o să mai fac în continuare asta... Am avut patru baruri, iar acum îl deschid pe-al cincilea.
Eu nu m-am îmbogăţit din actorie, dar nu mă plâng că trăiesc rău. Îmi suplimentez veniturile prin tot felul de activităţi, pot avea pauze de un an jumate în care să nu joc şi apoi să fac trei filme la rând. Aşa merge treaba în România. Asta înseamnă că eu câştig nişte bănuţi cu care pot să trăiesc, numai că ei vin în alt ritm.
Păi am terminat în ’99 Teatrul, în 2001 am plecat la Teatrul din Craiova. Anul următor am deschis agenţia şi, fiind nemulţumit de ceea ce făceam la Craiova, am venit aici să dezvolt agenţia.
Nu mai am răbdare pentru asta. În film, lucrurile se consumă altfel. Şi dacă tragi 40 de duble, aia e o zi de filmare care la un moment dat se termină. Dar nu mai pot să joc de 40 de ori întins pe 7 luni, să amestec zece proiecte între ele. E un alt tip de a mă focusa şi nu mi-e confortabil în acest sistem.
Hai să zicem c-o folosesc uneori. Adică încerc diverse reacţii să văd cum îi pică. Ideea e să nu se prindă că joc. Încerc s-o enervez şi dacă iese, îi zic: „Stai dom’ne, că făceam şi eu o mică repetiţie...“
Cred că toată educaţia pe care o ofer eu copiilor vorbindu-le, explicându-le lucruri reprezintă un procent mic din tabloul general numit educaţie. Majoritatea vine din modelul meu comportamental. Ce va vedea la mine, aia va învăţa. Deci îmi propun să fiu eu fericit, ca să le învăţ şi pe ele să fie fericite.
Nu mi s-a întâmplat. E o discuţie... Copiii pot pune presiune mare asupra mea. În principiu, disciplina meseriei mele cere să fiu pregătit pentru orice. În prima zi de facultate, Albulescu ne-a dezbrăcat pe toţi. A fost prima lecţie de actorie. Asta e meseria: una de contact fizic, în care ne mirosim unii pe alţii, ne atingem. Pentru mine e un singur criteriu care să determine un refuz: faptul că simt că nu pot juca şi atunci aş aduce un minus filmului.
Da, dar eu nu sunt aşa interesat de o carieră internaţională. Nu sunt dispus să plec, să-mi trambalez familia după mine. Viaţa mea se va desfăşura alături de familia mea. Dacă eu îmi continui cariera locală, pe care o dezvolt pe mai multe planuri, şi din asta se va naşte oportunitatea unui rol important într-o producţie din afară, atunci mă duc. Dar eu n-o iau de la început cu rolişoare, cu multe castinguri şi bătaie de cap. Am o viaţă foarte bună aici, sunt mulţumit de ea.
Fericirea asta, vezi cum e... Cred că e aşa, un fel de chimie, care n-ar trebui să existe tot timpul, că te-ai plictisi de ea. Din tot ce-şi propune un individ, trebuie să-i iasă până la jumate spre trei sferturi. Dacă-ţi iese prea puţin, eşti dezamăgit, dacă-ţi iese prea mult, te plictiseşti.
Foto: Sorin stana
