Erau pe val în anii 2000! Unde au dispărut aceşti artişti?

Actualizat:
savage garden jpeg

Englezii explică fenomenul prin două cuvinte simple, dar cât se poate de crude: Has Been. Ştiţi voi, când ai gustat, odată, din dulceaţa popularităţii, iar azi ai rămas cu gustul amar al uitării. Aceşti artişti de care nu ne mai săturam în

Englezii explică fenomenul prin două cuvinte simple, dar cât se poate de crude: Has Been. Ştiţi voi, când ai gustat, odată, din dulceaţa popularităţii, iar azi ai rămas cu gustul amar al uitării. Aceşti artişti de care nu ne mai săturam în deceniul trecut riscă să dispară din memoria noastră, chiar dacă niciunul dintre ei n-a renunţat la muzică. Muzica se pare c-a renunţat, însă, la ei.

Shaggy: 46 de ani

A fost cineva în prima parte a deceniului. Cunoscut pentru hituri precum “Boombastic” sau “It Wasn’t Me”, artistul jamaican era, prin 2000, răsfăţatul posturilor TV şi al premiilor muzicale. Este activ şi azi, numai că are parte de colaborări dubioase, precum cea cu un celebru Costi de la noi, titlul piesei „Habibi I need your love“ vorbind de la sine.

image

Savage Garden

Darren Hayes: 42 de ani

Daniel Jones: 41 de ani

Toată lumea era, la începutul anilor 2000, to the moon and back când venea vorba despre aceşti doi australieni romantici. În special femeile. Chiar dacă melodiile lor erau considerate cam siropoase, destrămarea formaţiei, atunci când solistul Darren Hayes a decis să continue solo,a provocat multe suspine printre fane. Astăzi, nu prea mai auzim nimic despre cei doi, deşi Darren încă se mai bucură de succes în Australia natală.

image

The Smashing Pumpkins

Billy Corgan: 48 de ani

Una dintre cele mai bune trupe de rock alternativ din toate timpurile există şi azi, însă nu mai este atât de vizibilă ca-n anii ‘90 şi 2000, atunci când făcea furori cu hituri precum Tonight, Tonight sau albume ca Siamese Dream. Singurul membru care a rămas din trupa iniţială este chiar solistul Billy Corgan, ceilalţi părăsind formaţia în urma neînţelegerilor, certurilor interne şi a scăderii popularităţii.

image

Mya: 35 de ani

În 2004, cântăreaţa era destul de mare în muzică pentru a apărea alături de Christina Aguilera, Pink şi Lil Kim în faimoasa piesă Lady Marmalade. Au trecut 11 ani de-atunci, iar numele ei aproape că s-a şters din memoria colectivă. Fiind încă tânără, artista n-a părăsit scena muzicală, continuând să scoată album după album, fără succes însă.

image

Sean Paul: 42 de ani

Tot din Jamaica vine şi el şi tot pe modelul Shaggy. A avut parte şi el de succes, atunci când cel al precursorului său a început să apună, în 2004 câştigând un premiu Grammy pentru cel mai bun cântec rap, "Get Busy". Continuă să fie ocupat şi azi, însă este mult mai puţin vizibil. Aproape deloc.

image

Missy Elliott: 43 de ani

Era diva muzicii rap cu care toată lumea voia să colaboreze, în anii 2000. Cu cinci premii Grammy la activ, unul dintre ele pentru hitul "Get Ur Freak On", Missy domina, odată, muzica… neagră. Cum n-a mai scos un album de vreo nouă ani, publicul a cam trecut-o pe planul doi, însă artista promite că revine anul acesta. În forţă.



Recente pe Ok! Magazine

OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg
PRIMARK (11) jpg
4 pasi pentru un machiaj potrivit in prima zi la un job nou jpg
biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg