EXCLUSIV Ce a făcut fiica Andreei Marin după tragedia din Caracal? "Noi, ca părinţi, am fost profund impresionaţi",dezvăluie mama sa

8 august, 2019
1 andreea marin si fiica sa violeta jpg jpeg

Violeta, fiica Andreei Marin şi a lui Ştefan Bănică, a fost extrem de impresionată de ce a păţit Alexandra Măceşanu şi a avut o reacţie imediată.

Vestea tragicelor evenimente de la Caracal a ajuns şi la urechile fetiţei celor două vedete, care a fost profund zguduită în convingerile ei despre viaţă şi lume, având o reacţie imediată care i-a pus pe gânduri pe celebrii săi părinţi.

"A fost o situaţie impresionantă pentru mine în ultimele zile: cazul ăsta care a întors ţara cu susul în jos, cazul acestei fetiţe şi cazul mai multor fetiţe, de fapt, care ne arată că e un fenomen, nu vorbim aici de o excepţie. Şi m-am întrebat dacă e sau nu bine să discut asta cu copilul meu şi, până la urmă, eu am ajuns la concluzia că da, trebuie să ştie în ce lume trăieşte", a spus Andreea Marin în cadrul interviului acordat Danei Săvuică, la OK!TV. 

"Deşi pe ea o doare, pentru că ea, ca şi mine, e un om solar, un om care îşi doreşte să creadă că trăieşte într-o lume în care toţi oamenii gândesc frumos şi toate decurg cât mai bine cu putinţă. Ori, i-am făcut cunoscută această poveste şi altele asemenea, i-am vorbit despre trafic de fiinţe, despre tot felul de poveşti care se întâmplă. Ei au început să discute şi la şcoală lucrurile acestea în cadrul orelor lor, deci avea cunoştinţe, dar vag despre aceste lucruri, pentru că sunt realităţi despre care trebuie să ştie să se ferească la un moment dat."

Cum a procedat Andreea Marin cu fetiţa sa? "Am rugat-o să asculte o convorbire la 911, am găsit-o undeva, aşa cum se întâmplă ea în America, ce se întâmplă atunci când cineva acolo sună la numărul de urgenţă, în paralel cu tristeţea care se întâmplă la noi. Ea a parat şi mi-a dat de înţeles că ascultă, dar că nu se lasă foarte afectată, ci că e revoltată, ca noi toţi, de ce se întâmplă la noi. Am discutat despre măsuri de precauţie, despre cât de important e să fie mereu în legătură cu părinţii, cum trebuie să te fereşti, în măsura posibilităţilor... Ce m-a impresionat este că, la o zi-două după aceasta, a scris în engleză (îi place foarte mult limba engleză, a studiat-o de mică) un eseu impresionant despre faptul că libertatea, de fapt, nu e libertate, că pentru a fi în siguranţă trebuie să stai cu capul plecat, trebuie să zâmbeşti doar şi să pari că eşti fericit, când de fapt eşti profund nefericit, pentru că nu poţi să te exprimi aşa cum ar fi normal să o faci ca un om liber. Un eseu scris de ea extrem de profund pentru un copil de 11 ani şi, mai mult decât atât, a compus o melodie cu refrenul "You die and nobody cares". Deci a afectat-o profund, l-a rugat pe tatăl ei s-o şi înregistreze. Amândoi am fost impresionaţi de această poveste, pentru că, iată, tinerii noştri sunt mult evoluaţi, chiar şi din acest punct de vedere al revoltei sociale. Sunt diferiţi de cum eram noi odinioară."

Care este relaţia dintre Andreea Marin şi fiica sa, Violeta?

"Am fost mai severă anterior, dar mi-am dat seama că sunt prea riguroasă, exagerată chiar. Nu poţi să-i ceri unui copil să fie perfecţionist aşa cum sunt eu. La un moment dat, a existat un dialog între noi în care fetiţa mea era foarte necăjită că ceva nu-i ieşise, cred că ceva legat de şcoală. La momentul acela, am tras cu greu de la ea recunoaşterea faptului că e foarte supărată că a luat 9,90 la testul acela în loc să ia 10, eu încurajând-o şi spunându-i că e foarte bine, de ce să se necăjească pentru asta, la care ea mi-a spus: "Pentru că, mami, eu vreau să fiu perfectă, aşa ca tine!". Ori lucrul acesta, deşi ar fi trebuit să fie un compliment, am realizat că era o presiune prea mare pentru copilul meu şi atunci m-am cutremurat şi m-am luminat. Mi-am dat seama că eu nu vreau să-i fac asta copilului meu, eu nu vreau un copil perfect, eu vreau un copil fericit. Un copil care, da, să aibă o direcţie bună în viaţă, să ştie că există şi nişte rigori, şi nişte valori de fapt, dar nu un copil care să nu sufere din cauza faptului că nu e perfect. Şi, în plus, nici mama nu e perfectă! Asta era doar o impresie greşită. Că da, mereu fac maximum pentru a obţine lucrurile în starea lor cea mai bună ăsta e un lucru adevărat şi ştiu că exagerez în anumite direcţii. Dar nu mi-aş dori ca ea să fie ca mine, mi-aş dori să trăiască o viaţă mai relaxată şi fericită."

Cum se împacă Violeta cu celebritatea părinţilor săi?

"A venit, la un moment dat, de la şcoală spunându-mi cu uimire: "Păi, mami, şi tu, şi tati sunteţi vedete!". Iar eu, cel puţin până atunci, nu-i spusesem cu ce mă ocup, ce fac, eu nu o pun să se uite la televizor când apar. Eu am vrut ca, pentru copilul meu, să fiu mama şi atât. Nu să trăiască având o presiune publică de vreun fel. De aceea, foarte rar vei vedea fotografii cu fetiţa mea. Însă trebuie să recunosc că am ţinut-o departe de lucrurile astea, lăsând-o să se dezvolte pe drumul ei, nu pe drumul meu."

Iată ce a mai povestit Andreea Marin în interviul acordat emisiunii "E OK să fii vedetă?", moderată de Dana Săvuică:



Recente pe Ok! Magazine

Lansare George Soare foto PR 2 jpg
Sebi Dascalu, Georgiana Ene si Gabriel Serban   MasterChef Romania 2024 jpg
Pietre semiprețioase jpg
Prințul Philip PR jpg
sarbatori intalnire familie parinti 5778892 jpg
transilvanian ninja 1 jpg
Steve Aoki jpg
okmagazine ro tv smart samsung  jpg
carte OK JPG
finabar524 png
poza 1 jpg
Espressoare manuale versus automate jpg
5 stiluri de design care se potrivesc perfect cu o bucătărie open space jpg
Ghid de intretinere pentru prelungirea vietii masinii de spalat jpg
Cum să alegi aparatul de vidat potrivit pentru nevoile tale jpg
Cum să îți planifici călătoria perfectă cu ajutorul unui serviciu de închirieri mașini jpg
okaymagazine ro friteuza cu aer cald  jpg
Prăjitura emblematică a Insulei Capri, Pixabay (1) jpg