EXCLUSIV Ciprian Marica, despre iubita lui: „Nu cred că un act schimbă lucrurile“

Actualizat:
1 ciprian marica la oktv 2 jpg jpeg

Invitatul Danei Săvuică în emisiunea "E OK să fii vedetă?" a vorbit deschis despre copilăria sa, experienţele sale ca fotbalist şi, mai nou, despre viaţa lui de familist. 

Ciprian Marica e unul dintre primii trei marcatori ai României, actualmente patronul FC Farul Constanţa şi unul dintre cei mai râvniţi burlaci de la noi. Dacă va face sau nu pasul cel mare alături de mama copilului său, în cele ce urmează.

"Am ajuns la o vârstă de la care mi-am trasat nişte principii sănătoase şi ştiu ceea ce-mi doresc, în primul rând. Toate vin la momentul potrivit. Nu cred că trebuie să alergăm. Văd fete, văd băieţi care disperă că au ajuns la o vârstă la care nu s-au căsătorit sau nu au făcut un copil sau mai ştiu eu ce n-au realizat. Eu cred că totul se întâmplă atunci când ţi-este dat să se întâmple, consider că trebuie să-ţi trăieşti prezentul, să ai o perspectivă asupra viitorului apropiat, însă trecutul nu ne ajută cu nimic, nu-l putem schimba."

image

Întrebat dacă nu are gânduri de însurătoare, Ciprian Marica a spus că "nu s-a pus problema, deocamdată" şi că nici n-a vorbit cu iubita sa despre acest aspect. "Lucrurile s-au petrecut natural între noi. Ioana a terminat anul acesta Facultatea de Medicină şi făcea practică la cabinetul stomatologic unde mergeam eu. Aşa ne-am cunoscut. Mi s-a părut că are ceva anume şi chiar are acel ceva... Având o anume vârstă, am considerat că trebuie să-i acord timp, să cunoşti omul şi să te alegi cu ceva în urma relaţiei respective. Nu ştiam cum va fi, dacă va fi de lungă durată sau nu. Nu cred că un act schimbă datele problemei sau lucrurile. Trăim foarte bine şi nu avem nicio problemă. Familia mea e în siguranţă şi aşa, nu trebuie să se simtă în siguranţă în spatele unui act. Eu nu cred în reguli. Atâta timp cât noi suntem bine aşa, nu înţeleg de ce un act ar trebui să schimbe lucrurile sau i-ar da o siguranţă în plus. Şi, repet, la noi în familie nu s-a discutat asta, nu s-a pus problema."

Află mai multe despre Ciprian Marica, urmărind interviul integral.



Recente pe Ok! Magazine

biroul de acas n sezonul rece confort i funcionalitate jpg
okmagazine jpg
therme jpeg
imagine principala jpg
okmagazine ro   Vin zilele ploioase Cum să ai grijă de încălțămintea preferată pentru a o păstra ani la rând jpg
AccessABILITY Expo 2026 Politehnica jpg
pisici istock jpg
cat de des cureti pensulele de machiaj si cum le pastrezi corect jpg
e12908f73f04f160308bdb977db971f46f jpg
e1ff8f1326dde267bb823d769db96fcedf jpg
OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg