Exclusiv! Roxana Nemeș, pictorial hot: "Să mă țină Dumnezeu așa până la 50 de ani, cel puțin!"

5 iulie, 2022

Am invitat-o pe Roxana Nemeș să fie subiectul nostru în costum de baie pentru ediția estivală a revistei, iar rezultatul este unul de admirat și, de ce nu, de invidiat.

nemes JPG

Aflați la marginei piscinei, am vorbit și despre o alta aflată în construcție, în casa cea nouă a Roxanei și-a celui care-i este soț din anul 2021, Călin Hagima. “De-abia aștept să-mi beau cafeaua în grădina mea, să fac baie în piscina mea!”, ne-a mărturisit cu entuziasm Roxana.

Află din rândurile de mai jos cum arată vara soților Hagima și ce le ocupă tot timpul în aceste luni toride...

Roxana, greșesc când zic că vara asta ești ocupată până peste cap cu casa voastră cea nouă? Am văzut multe postări pe Instagram cu stadiile construcției...

Roxana Nemeș Casa, atunci când am compărat-o, era foarte bine construită, spre surprinderea noastră. Doar că am vrut noi s-o facem mai spațioasă. Am mai modificat-o, ne-am făcut un fel de living al dormitorului, care va fi camera de relaxare, cu jacuzzi, leagăn și alte piese de genul acesta. Am gândit și camera copilului, că noi îl așteptăm și trebuie să pregătim totul. O facem pe alb și când vom afla dacă este băiat sau fată o s–o colorăm. Am vrut ca fiecare cameră să aibă dressingul și baia ei. Apoi, ne-am întrebat: păi cum, avem un teren atât de mare și nu ne facem și-o piscină? Suntem aproape gata cu reconstrucția. Suntem la stadiul de montat uși, geamuri, gresie, faianță, parchet. Călin, soțul meu, este mai implicat în toată treaba asta pentru că se pricepe mai bine. Dar în ceea ce ține de mobilă și decorațiuni m-am implicat și eu foarte tare. Până când va veni copilul, acesta este cel mai important proiect al nostru.

Așadar, când vă mutați în casă nouă?

Mai sunt multe lucruri de făcut. Nici nu vrem să grăbim lucrurile, căci noi stăm foarte bine unde stăm acum. Până să vină pandemia nici nu ne gândeam la casă. Eu, pentru că am crescut la casă și știu ce-nseamnă, sunt conștientă că o să fie mult de muncă și asta tot timpul. Dar îmi place și-abia aștept să-mi beau cafeaua în grădina mea, să fac baie în piscina mea...

Casa este în București sau la margine?

În Băneasa. Este foarte bine poziționată. Nouă nu ne prea venea să plecăm din centru, căci locuim acum într-o zonă super centrală. Cred că la anul vom face mutarea.

Ok, o să vă vizităm la anul. Și poate atunci o să fie ocupată și camera bebelușului.

Așa repede să-l fac? Doamne ajută, să te audă Dumnezeu! Noi ne dorim foarte mult, muncim în continuare la asta, dar trebuie să vrea și Doamne-Doamne.

Probabil că veți pune pe hold cununia religioasă, căci rămăsese restantă după cea civilă.

E foarte multă muncă cu casa, iar evenimentul ăsta trebuie bine pregătit. Trebuie să ai nervi și chef, nu este ca petrecerea spontană pe care am făcut-o de cununia civilă. Nunta vrea s-o gândesc bine. Poate vine copilul până atunci. Eu îmi doream foarte mult să mă căsătoresc înainte de a deveni mamă, ceea ce s-a întâmplat. O vom face când o să simțim s-o facem.

Timp de vacanță aveți vara asta?

Am avut concerte în Turcia și am stat o săptămână acolo. Mi s-au dat cele mai frumoase camere, cu câte trei paturi în cameră, cu etaj. Dar mă simțeam singură fără Călin. E foarte greu să plecăm când avem proiectul ăsta cu casa. Pentru Călin, mai ales, este foarte important să fie acolo. Dar o să plecăm o săptămână la Cannes, în Franța. În rest, escapade de weekend și asta când nu sunt concerte, căci au început să fie foarte multe, ceea ce mă bucură maxim. Știi cum este? Trebuie să muncim ca să avem ce cheltui, căci în casă intră mulți bani.

Concertele sunt binevenite, mai ales după perioada de pandemie.

Da, atunci am avut noroc cu online-ul. Am început cu asta dinainte de pandemie. Mi-am cumpărat tot felul de lumini, am învățat să montez, să filmez, să editez. Îmi place foarte mult. Și având un content bun și o imagine bună, au venit și propunerile de colaborare. Acum, am și săptămâni în care trebuie să postez aproape zilnic pentru cei cu care colaborez.

O viață ideală n-ar fi să trăiești doar din social media și să stai acasă, la piscina ta din curte?

După ce devin mamă, îmi doresc să stau cu copilul acasă cel puțin un an. Iar aceste lucruri le pot face și de-acasă. I-am și zis lui Călin că, după ce terminăm casa, pe mine o să mă găsească în dressing, la piscină sau la jacuzzi. (râde)

DSC 5894 JPG

Vorbești foarte mult despre soțul tău, însă nu ești foarte generoasă cu detaliile despre el, despre profesia lui. De ce discreția asta?

Pentru că nu-i place să fac asta. Iar el mă iubește pentru mine, nu iubește doar artista. Ok, este mândru, mă apreciază, îmi apreciază evoluția, care, apropo, foarte mult i se datorează lui. Chiar dacă stă în spate, chiar dacă nu-l vede nimeni niciodată. Iar în presă nu vrea să apară pentru că nu este persoană publică. Și-a asumat faptul că eu sunt. Mi-a dat cele mai bune sfaturi, am învățat de la el cum să lucrez cu oamenii, cum să abordez anumite lucruri care țin de businessul meu și de viață în general. Ne sfătuim, s-a mai implicat la 2-3 clipuri de-ale mele, dar cel mai mult mă susține de la depărtare. Nu este managerul meu și n-a fost nici măcar un moment managerul meu. El lucrează în domeniul cinematografiei.

Am reținut că sunteți amândoi Berbeci. Cum se înțeleg doi Berbeci în cuplu?

La început ne mai dădeam cap în cap. Și asta nu pentru că nu ne iubeam. Eram amândoi orgolioși și țineam la punctul nostru de vedere. Și mergeam până-n pânzele albe cu el fiecare. Apoi mi-am zis că pe el îl vreau, pe el îl iubesc și că n-are rost să ne certăm până mâine doar pentru că vreau eu să mă impun. Îmi susțin punctul de vedere, la fel și el, dar în același timp am învățat să lăsăm fiecare de la el atunci când e momentul. Simte fiecare când trebuie să facă asta. Am învățat să-mi găsesc momentul.  

DSC 5749 JPG

Acum doi ani ai trăit o experiență la limită în emisiunea Survivor. Acolo, ai urmat o dietă exclusivă cu... cocos. Ceva beneficii pe termen lung?

Să știi că asta cred că m-a ajutat. În acele luni, nu ne spălam pe păr decât cu apa sărată din mare. Și ni-l descurcam cu furculița, căci era tot timpul foarte încurcat, chiar mă gândeam c-o să rămân fără păr. Însă dieta cu cocos a ajutat, nu mi s-a rupt părul, ba chiar s-a regenerat. Și pielea la fel. Când m-am întors, aveam pielea foarte hidratată. Fetele care mă machiază mi-au zis că n-am avut niciodată, de când mă știu, pielea atât de hidratată. Asta atunci, între timp, efectul s-a dus (râde). Dar nu mă plâng, să mă țină Dumnezeu așa până la 50 de ani cel puțin!

Foto: Sorin Stana, Stilist: Madena Pasăre, Make-up: Izabela Tiu, Hair: Mihaela Mihăescu, Mulțumim Pescariu Sports & Spa, Strada Glodeni 1-3, București



Recente pe Ok! Magazine

Kingdom of Judas jpg
Regina Letizia a Spaniei, GettyImages (4) jpg
FotoJetCeline jpg
5 sfaturi esențiale pentru întreținerea adecvată a frigiderului jpg
Sophie, Ducesa de Edinburgh, Profimedia (7) jpg
+ plita cu inductie jpg
Vrei să ai o alimentație corectă jpg
okmagazine ro (1) jpg
Cărți de tarot, Pixabay (2) jpg
Echipa Nationala de fotbal feminin jpeg
Afis Big Little Festival jpg
Top 3 obiecte pe care le vei gasi în casa unui iubitor de vinuri jpg
okm jpg
usi garaj alexiana 17 jpg
restaurari protetice jpg
Anii Drumeției
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (2) jpeg
Slăbire, Foto Pixabay (1) jpg