A primit ameninţări cu moartea pentru că arată aşa! Însă prietenul tocmai asta iubeşte la ea

Actualizat:
1 sophia hadjipanteli sprancene jpg jpeg

Are 22 de ani, face modeling de 7 ani şi s-a mutat din Cipru la Londra şi apoi în SUA, acolo unde a fost studentă la una dintre cele mai importante facultăţi. Este vorba despre Sophia Hadjipanteli, celebrul model care nu şi-a pensat niciodată sprâncenele şi care are aproape 300.000 de urmăritori pe Instagram.

Din păcate pentru Sophia Hadjipanteli, multă lume nu înţelege „moda“ pe care a adoptat-o, iar din această cauză a primit numeroase ameninţări cu moartea: „Sunt oameni care mi-au scris că ştiu unde stau, ştiu ce maşină conduc, m-au ameninţat cu moartea, m-au hărţuit pe stradă, în timp ce mă plimbam cu verişoara mea. Ameninţările nu se rezumă la a-mi spune «Mori odată», ci sunt cât se poate de detaliate. Lumea îmi spune că ar trebui să mă sinucid“.

6 sophia hadjipanteli 6 jpg jpeg

În trecut, modelul a mai spus că lumea o acuză că nu se pensează pentru a fi în centrul atenţiei şi că mulţi oameni îi spun să devină şi ea normal, dar că ea consideră că termenul „normal“ este subiectiv. „Sunt conştientă de faptul că oamenii fie mă iubesc, fie mă urăsc. Iar faptul că sunt oameni care-mi doresc răul nu mă va schimba. Sunt ceea ce sunt şi sunt fericită aşa. Urăsc faptul că oamenii îmi spun că nu mă pensez în mod intenţionat, că tânjesc după atenţie, că vreau ca numele meu să fie pe buzele tuturor. Nu este adevărat! Am renunţat să mă mai pensez dinainte de a-mi face conturi pe reţelele de socializare. Îmi tot spun că, dacă mă pensez, o să arăt şi eu normal. Dar ce înseamnă normal? Termenul e atât de subiectiv“, a spus Sophia Hadjipanteli.

De-a lungul timpului, tânăra în vârstă de 22 de ani a fost model pentru Vogue Italia şi pentru linia Savage X Fenty a Rihannei, iar recent a fost întrebată ce părere are iubitul ei, Zac Apostolou, un fotograf cunoscut din Marea Britanie, despre sprâncenele ei. „Le iubeşte. Când era mic, şi el avea sprâncenele lipite, aşa că mă înţelege“, a încheiat Sophia Hadjipanteli.

Mai multe fotografii pot fi văzute în GALERIA FOTO



Recente pe Ok! Magazine

1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg
PRIMARK (11) jpg
4 pasi pentru un machiaj potrivit in prima zi la un job nou jpg
biblioteca jpeg
cremă antirid profesională xpertbeauty jpg
tricou polo bărbătesc bman jpg
e145e8ca4147a859fbc012a2245e630fac jpg
afis jpg
okmagazine ro pexels nerosable 12860628 jpg
cele mai bune genti dama din piele naturala si ecologica ce merita cumparat (1) jpg
elegan a i stil in salile de joc din monte carlo pove ti din lumea exclusivista a aristocra iei jpg