Albastru-regal! Kate Middleton, o nouă apariţie reuşită!

Actualizat:
The Duchess Of Cambridge Attends The Fostering Excellence Awards jpeg

Ducesa de Cambridge şi-a lăsat, pentru o seară, deoparte atribuţiile de mămică şi s-a prezentat la un eveniment în Londra, moderat de prezentatoarea britanică de televiziune Holly Willoughby.

image

Kate Middleton, 33, şi-a onorat aseară invitaţia la Fostering Excellence Awards, acceptând cu empatie să înmâneze unul dintre premiile serii.

image

După cum era de aşteptat, Kate a strălucit şi de data aceasta, într-o rochie elegantă, până la genunchi, de culoare albastru regal. Rochia, semnată de designerul indian Saloni, i-a venit de minune tinerei mămici, căreia i-a luat doar câteva săptămâni să revină la silueta de dinainte de sarcină.

image

De fapt, e de menţionat faptul că în ultima vreme pe Kate am văzut-o purtând mai ales ţinute în tonuri luminoase de albastru cobalt şi albastru-regal. Care o prind foarte bine, de altfel!

Cât despre hairstyle şi make-up, ştim deja că Ducesa şi le face singură şi n-a dat greş nici data aceasta. Părul şi l-a prins aşa cum o face mereu, la spate, iar efectul a fost cel scontat. Iar make-up-ul a fost unul de seară, asortat ţinutei sale.

image

Sursa foto: Getty Images



Recente pe Ok! Magazine

therme jpeg
imagine principala jpg
okmagazine ro   Vin zilele ploioase Cum să ai grijă de încălțămintea preferată pentru a o păstra ani la rând jpg
AccessABILITY Expo 2026 Politehnica jpg
pisici istock jpg
cat de des cureti pensulele de machiaj si cum le pastrezi corect jpg
e12908f73f04f160308bdb977db971f46f jpg
e1ff8f1326dde267bb823d769db96fcedf jpg
OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg