Bucureștiul intră în dialogul european al modei: Bucharest Fashion Week, aderare oficială la European Fashion Alliance

6 octombrie, 2025

Council of Fashion Designers of Romania (CFDR), organizatorul Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week (MBBFW), anunță aderarea oficială la European Fashion Alliance (EFA) – cea mai importantă platformă europeană care reunește 29 de organizații de modă din întreaga Europă.

Bucharest Fashion Week jpg

Prin această aderare, Bucureștiul se alătură dialogului european al modei și are oportunitatea de a contribui la proiecte și inițiative care definesc sustenabilitatea și inovația în industrie. Este un pas care aduce mai multă vizibilitate designerilor și brandurilor locale și le conectează la o rețea de lideri și instituții ce influențează viitorul modei la nivel global.În acest context, la ediția de toamnă a MBBFW vor fi prezenți membri ai European Fashion Alliance, alături de designeri și lideri ai industriei, care vor împărtăși perspective și viziuni asupra sustenabilității și asupra transformărilor majore ce modelează prezentul și viitorul modei.

Sub umbrela Council of Fashion Designers of Romania, Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week își consolidează rolul de platformă strategică pentru moda locală, prin proiecte care valorizează identitatea creativă a designerilor români, cultivă o modă responsabilă și conectează scena locală la conversațiile globale.

MANOKHI in colaborare cu Vogue Italia

Înainte de startul oficial al prezentărilor, pe 11 octombrie, Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week va fi deschis de un eveniment special organizat de MANOKHI, în colaborare cu Vogue Italia. Co-găzduit de actrița Amy Jackson Westwick, evenimentul va reuni 15 celebrități internaționale – actrițe, top models, influenceri și personalități din lumea modei și a divertismentului, marcând un debut spectaculos pentru ediția din acest an.

VOL x Massimiliano Giornetti

La această ediție, Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week anunță colaborarea dintre VOL, brand fondat de Bianca Taban, și Massimiliano Giornetti, designer italian care a semnat creațiile casei Salvatore Ferragamo timp de mai bine de un deceniu și este în prezent Director al Polimoda, una dintre cele mai prestigioase școli de modă din lume. Cei doi semnează împreună colecția Spring/Summer 2026, o inițiativă care confirmă statutul MBBFW ca platformă strategică ce sprijină designerii români în dialogul cu industria internațională. 

Inspirată de atmosfera iconică a lui Helmut Newton și de scenografia piscinei ca spațiu al contrastelor – între fluiditate și control, între senzualitate și rigoare – colecția explorează frumusețea în forme minimaliste, între costume de baie sculpturale și straturi delicate de tricotaje din mătase.

Rhea Costa – Digital Product Passport

Brandul românesc Rhea Costa, fondat de Andreea Constantin, integrează în colecția Spring/Summer 2026, prezentată la Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week, primele rezultate ale unui proiect de cercetare dedicat implementării pașaportului digital de produs (DPP). Inițiativa a fost dezvoltată în colaborare cu Caterina Occhio, expert internațional în dezvoltare durabilă și responsabilitate socială corporativă, cu experiență în instituții europene și în elaborarea de politici dedicate adaptării industriei modei la noile standarde, si Iris Skrami, cofondatoare a platformei de sustenabilitate Renoon, recunoscută pentru soluții de trasabilitate și circularitate în industria modei.

DPP este un instrument menit să aducă transparență în lanțul de producție, oferind claritate asupra originii materialelor și a proceselor implicate, astfel încât consumatorii să aibă acces la informații esențiale despre impactul produsului. Acest pas marchează o contribuție importantă a României la dezbaterea europeană despre viitorul sustenabil al modei.

“La Rhea Costa, durabilitatea înseamnă piese care evoluează odată cu femeia care le poartă — creații atemporale, născute din grijă și meșteșug. Pentru noi, transparența face parte din însăși definiția luxului contemporan, construind încredere nu doar în frumusețea unei rochii, ci și în povestea ei. Colaborarea cu Iris Skrami și Caterina Occhio aduce în colecție nu doar o perspectivă estetică nouă, ci și un angajament pentru sustenabilitate și responsabilitate socială, integrând valori etice în procesul creativ.” Andreea Constantin, founder si drector creativ RHEA COSTA

Colaborare cu Budapest Central European Fashion Week

Schimbul creativ dintre Mercedes-Benz Bucharest Fashion Week și Budapest Central European Fashion Week a devenit deja o tradiție, aducând împreună designeri vizionari din România și Ungaria și consolidând legăturile dintre comunitățile de design prin modă, inovație și dialog creativ. Dacă sezonul trecut brandul românesc Ami Amalia a urcat pe scena de la Budapesta, anul acesta, în septembrie, MEDEEA și-a prezentat colecția Spring/Summer 2026 în cadrul BCEFW, marcând o nouă etapă a parteneriatului și deschizând noi perspective de colaborare regională.

Pe lângă proiectele speciale, MBBFW rămâne o platformă de vizibilitate pentru designeri consacrați și talente emergente. Programul ediției include prezentări ale designerilor din România, Ucraina, Polonia, Georgia, un show colectiv cu designeri din Republica Moldova și competiția Fashion Talent Award, dedicată noii generații.

Foto: PR



Recente pe Ok! Magazine

Cum gătești mai eficient acasă și cum îți construiești propriul stil culinar jpg
femeie rochie de revelion petrecere confetti 3419692 jpg
casa racoroasa jpg
Pulover Reserved jpg
4 detalii care tranforma o cina intr o seara memorabila jpg
placi din policarbonat viu colorate jpg
cute family standing near christmas tree jpg
FOTO Facebook West Side Christmas Market
OKMAGAZINE sandy millar nuS2GDpCDoI unsplash jpg
okmagazine ro pexels karola g 7269680 jpg
femeie in rochie poarta multe inele  kElEigko7PU jpg
Transformă ți părul într o linie perfectă tehnici profesionale pentru îndreptarea corectă cu placa jpg
De ce este important sa ai atat o campanie de SEO cat si una de direct marketing  jpg
okmagazine ro   Cum să alegi adidași eleganți care se potrivesc atât sport cât și streetwear jpg
Greșeli frecvente în curele de detoxifiere a ficatului jpg
1763551941 RJY1 jpg
1763743045 Y1kG png
Cum ar arăta lista de dorințe a pisicii tale dacă ar ști să i scrie lui Moș Crăciun jpg