Carmen Iohannis, foarte elegantă în prima seară a Festivalului George Enescu

Actualizat:
carmen iohannis rochie matase andreea tincu jpg jpeg

Apariţia Primei Doamne, la braţul Preşedintelui României, a impresionat audienţa prezentă la deschiderea celui mai important eveniment de muzică clasică de la noi.

Klaus şi Carmen Iohannis au fost printre primii invitaţi de seamă ai festivalului George Enescu, care a debutat duminică seara.

Dacă până acum am văzut-o purtând mai mult ţinute midi, Carmen Iohannis a ales, pentru evenimentul de seară, o rochie lungă, vaporoasă, din mătase, care îi lăsa la vedere doar braţele.

image

Creaţia îi aparţine Andreei Tincu, cel mai nou designer la care a apelat Prima Doamnă şi care a creat, deja, a treia ţinută pentru aceasta.

image image

Tot în Austria, Prima Doamnă a purtat o rochie roşie din mătase la Festivalul de muzică Salzburg.

Culoarea turcoaz şi accesoriile aurii au dat un plus de eleganţă acestui outfit ce amintesc de o altă ţinută a sa, aleasă tot pentru un eveniment muzical, în Austria.

image image image

De altfel, prezenţa cuplului prezidenţial a dat un plus de greutate acestui eveniment, care a intrat în tradiţia Bucureştiului de 22 de ediţii încoace. Anul acesta, peste 2.500 de artişti străini, dintre care patru orchestre din elita mondială a muzicii clasice, şi 500 de artişti români se reunesc la Bucureşti în cadrul renumitului Festival Internaţional "George Enescu", unul dintre cele mai prestigioase evenimente de acest gen din Europa.

În deschiderea celei de-a XXII-a ediţii, Orchestra Română de Tineret, având ca dirijor pe estonianul Kristjan Jarvi, a interpretat “Rapsodia Română Nr. 1” de George Enescu, iar violonista americană Sarah Chang a interpretat Concertul Nr.2 pentru Vioară de Jean Sibelius, chiar în anul în care se aniversează 150 de ani de la naşterea compozitorului finlandez.

Organizatorii festivalului se aşteaptă ca la ediţia din acest an să vină peste 120.000 de spectatori, dintre aceştia foarte mulţi venind din străinătate. Foto: pagina oficială



Recente pe Ok! Magazine

therme jpeg
imagine principala jpg
okmagazine ro   Vin zilele ploioase Cum să ai grijă de încălțămintea preferată pentru a o păstra ani la rând jpg
AccessABILITY Expo 2026 Politehnica jpg
pisici istock jpg
cat de des cureti pensulele de machiaj si cum le pastrezi corect jpg
e12908f73f04f160308bdb977db971f46f jpg
e1ff8f1326dde267bb823d769db96fcedf jpg
OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg