Cine este românca pe care Roberto Cavalli o tratează ca pe Sharon Stone

Actualizat:
Roberto Cavalli si Janina Nectara jpeg

Recent, Giorgio Armani a realizat un clip de prezentare al colecţie sale având-o protagonistă pe Janina, o româncă ambiţioasă, posesoarea unui blog de fashion.Tot Janina este cea cu care lucrează Dolce&Gabbana, pentru a promova rujul semnat de Sophia Loren.

Roberto Cavalli si Janina Nectara

Însă colaborarea cu marii creatori de modă nu a fost lipsită de peripeţii. Este de notorietate faptul că designerii îmbracă actori sau cântăreţi pentru marile evenimentele televizate. De curând şi bloggerii au intrat pe lista scurtă a celebrităţilor.

Deseori Roberto Cavalli a ales-o pe Janina Nectara să-i poarte creaţiile la Săptămâna Modei de la Milano, însă prima dată când a invitat-o în atelierul de creaţie, s-a întâmplat neprevăzutul. Designerul i-a spus că îşi poate alege orice rochie doreşte, iar Janina l-a ascultat. Numai că rochia aleasă de ea, era, de fapt, destinată unei actriţe de Hollywood, frumoasei Sharone Stone. Fără să îşi dea seama, Janina s-a îndreptat către zona în care se pregăteau rochiile pentru Oscaruri. Nu, nu vă închipuiţi că celebra actriţă a rămas dezbracată ca în Basic Instinct. Janina şi-a ales o altă ţinută la fel de spectaculoasă, pentru care a fost lăudată de Vogue Franţa şi Vogue Mexic.

Janina Nectara este prima româncă non-model care a apărut în publicaţii de profil, precum Vogue, L'officiel sau Vanity Fair.

New York Magazine a inclus-o în topul celor mai bine imbracate personalităţi de la Paris Fashion Week alături de actriţa Olivia Palermo şi supermodelul Victoria's Secret, Karolina Kurkova, iar Vogue America a realizat un articol despre trendurile momentului, în care Janina Nectara apare împreună cu Rihanna şi Dree Hemingway (stră-stranepoata celebrului scriitor Ernest Hemingway).

image

Janina Nectara are un succes fenomenal pe plan internaţional. Blogul său de modă, FashionAvecPassion.com a fost declarat blogul Harrods de celebrul department-store din Londra. Marile case de moda, precum Armani, Gucci, Burberry, John Richmond sau Roberto Cavalli, au ales Fashion Avec Passion pentru a-şi transmite live, în exclusivitate în România, show-urile de modă.

Într-un final, de la a apărea în Vogue, Janina a devenit primul jurnalist român care scrie pentru Vogue, aceasta începând anul trecut o colaborare cu ediţia din Turcia a celebrei reviste, supranumita şi biblia modei.



Recente pe Ok! Magazine

therme jpeg
imagine principala jpg
okmagazine ro   Vin zilele ploioase Cum să ai grijă de încălțămintea preferată pentru a o păstra ani la rând jpg
AccessABILITY Expo 2026 Politehnica jpg
pisici istock jpg
cat de des cureti pensulele de machiaj si cum le pastrezi corect jpg
e12908f73f04f160308bdb977db971f46f jpg
e1ff8f1326dde267bb823d769db96fcedf jpg
OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg