Cum arată vedetele "Tânăr şi neliniştit": dezastru pe covorul roşu la gala Daytime Emmy

Actualizat:

Gala premiilor Daytime Emmy de anul acesta a fost lipsită de glamour. Poate şi pentru că importanţa evenimentului este mai mică decât cea a premiilor Emmy, celebrând producţiile cinematografice difuzate pe timp de zi. Să revedem starurile feminine ale serialului “Tânăr şi neliniştit”, dar şi alte vedete care au reuşit, să spunem, să poarte ţinute demne de gală.

Gala premiilor Daytime Emmy de anul acesta a fost lipsită de glamour. Poate şi pentru că importanţa evenimentului este mai mică decât cea a premiilor Emmy, celebrând producţiile cinematografice difuzate pe timp de zi, precum serialele soap-opera ori programe pentru copii. Totuşi, covorul roşu impune întotdeauna pretenţii. Şi vedetele prezente au fost luate la rost şi de criticii vestimentari americani, bineînţeles.

Să revedem starurile feminine ale serialului “Tânăr şi neliniştit”, dar şi alte vedete care au reuşit, să spunem, să poarte ţinute demne de gală.

Eileen Davidson sau Ashley Abbott, cum o ştim din serial, cu o rochie superbă.

Heather Tom sau Victoria Newman, fiica lui Victor, care să spunem că a respectat codul vestimentar.

Melody Thomas Scott, adică Nikki, fosta soţie a lui Victor Newman şi a lui Jack Abbott, îmbrăcată într-o ţinută all black.

Jess Walton sau focoasa Jill Foster Abbott, a ales o rochie neinspirată şi deloc flatantă.

Kate Linder, o ştim din casa lui Katherine, cu jobul de menajeră a acesteia.

Michelle Stafford, în rolul lui Phyllis Summers, a fost foarte sexi la gală.

Giuliana Rancic are experienţa covorului roşu.

Kathy Griffin a fost prezentatoarea şi nu a ales deloc o ţinută nepotrivită.

FOTO WENN



Recente pe Ok! Magazine

therme jpeg
imagine principala jpg
okmagazine ro   Vin zilele ploioase Cum să ai grijă de încălțămintea preferată pentru a o păstra ani la rând jpg
AccessABILITY Expo 2026 Politehnica jpg
pisici istock jpg
cat de des cureti pensulele de machiaj si cum le pastrezi corect jpg
e12908f73f04f160308bdb977db971f46f jpg
e1ff8f1326dde267bb823d769db96fcedf jpg
OkMagazine jpg
dragos buhagiar 1 jpeg
1791206351 quiK jpg
okmagazine ro tamara bellis TkwBK8nbA8I unsplash jpg
sauna fest 2026 2  jpeg
Tenorul Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu   3 tenori ieșeni 2 jpg
Cazinoul din Constanța, finalist în prestigioasa competiție European Museum Academy Awards 2026, din Spania
pexels julia m cameron 4144982 jpg
pexels ian panelo 20737591 jpg
Brașov foto Dan Roșu jpg